Pentru armata ucraineană, Patriot este unul dintre cele mai așteptate sisteme de apărare antiaerian și anti-rachetă, dar de mai multe zile apar informaţii, în diverse publicaţii occidentale, că un astfel de sistem s-ar afla deja pe teritoriul Ucrainei. Cât sunt de adevărate aceste informaţii nu putem preciza cu exactitate, dar putem să luăm în considerare aprecierile analiştilor militari ucraineni care susţin că este foarte puțin probabil ca sistemul Patriot să fie desfășurat în Ucraina înainte ca militarii ucraineni să termine perioada de pregătire pentru operarea acestuia.