Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie: Votul asupra acordului Brexit va fi reprogramat
News
Data publicării:
Deputaţii britanici vor supune la vot acordul de Brexit încheiat de guvernul Theresei May cu Uniunea Europeană înainte de 21 ianuarie 2019, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului britanic, a doua zi după amânarea acestui vot, relatează AFP şi Reuters.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că Theresa May încearcă să rezolve impasul legat de acordul privind Brexit cât mai curând posibil şi intenţionează să obţină garanţiile de care are nevoie de la liderii europeni înainte de 21 ianuarie.

Premierul May a decis luni să amâne votul prevăzut iniţial pentru marţi în Camera Comunelor asupra acordului de Brexit convenit cu Bruxelles, de teama unui rezultat negativ. Theresa May şi-a explicat decizia prin opoziţia deputaţilor britanici faţă de soluţia găsită pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, aşa-numita soluţie a plasei de siguranţă sau "backstop".

Theresa May vrea să obţină din partea Uniunii Europene ''asigurări suplimentare cu caracter juridic constrângător'' pentru a evita ca Marea Britanie să rămână ''prinsă în capcană'' pe termen nedefinit de clauza cu privire la graniţa irlandeză, a declarat marţi secretarul de stat britanic pentru Brexit Martin Callanan, informează AFP şi dpa.

Responsabilul britanic a făcut aceste precizări la sosirea sa la o reuniune ministerială la Bruxelles, unde este aşteptată în cursul după-amiezii şi Theresa May, care se va întâlni cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk la ora 17:00 (16:00 GMT), iar ulterior cu preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, la ora 19:15 (18:15 GMT), după întâlnirile sale de la Haga cu premierul olandez Mark Rutte şi de la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel.

Confruntată cu perspectiva tot mai clară ca deputaţii britanici să respingă acordul de Brexit încheiat cu UE, Theresa May a decis brusc luni să amâne votul prevăzut pentru a doua zi şi să poarte noi consultări cu lideri europeni pentru a încerca să renegocieze aşa-numitul ''backstop'' pentru Irlanda de Nord, unul dintre elementele cheie ale acordului.

Controversatul ''backstop'' a fost acceptat de May pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi el prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală cu UE, iar Irlanda de Nord va rămâne şi ea aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene dacă Londra şi Bruxelles-ul nu reuşesc să convină o altă soluţie pentru frontiera nord-irlandeză sau nu reuşesc să convină un nou tip de relaţie comercială post-Brexit.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Paradoxul GNL: Patru state UE au plătit Rusiei cu 13 miliarde de euro mai mult pentru gaz decât au ajutat Ucraina, dezvăluie Greenpeace
Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Zaharova neagă orice implicare a Rusiei în alegerile din R. Moldova. Practic amenințarea rusă e doar în capul nostru, anunță Rusia în plin război de agresiune asupra Ucrainei
Cancelarul german spune că Europa se află acum într-o zonă gri: „Nu este în război... dar nu mai este în pace” cu Rusia
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Rusia minează Balcanii: Preocupat de frații ortodocși, Lavrov cere ”reevaluarea” Acordurilor de pace de la Dayton
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Moscova nu renunță ușor la R. Moldova: "Diurnă" de 150 de euro pentru participanții la proteste
NATO discută un nou plan de doborâre a avioanelor rusești. Flota fantomă, folosită ca ”portavion” pentru dronele care hărțuiesc Europa
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat

Ştiri Recomandate

Întoarcerea lui Hegseth: Statele Unite și-au regăsit busola la NATO? Amenințarea cu „costuri” pentru Rusia semnalează o schimbare de abordare
„Ares” și lupta sa cu dronele iraniene: Legendarul A-10 Warthog, reinventat ca vânător de drone, revine în centrul atenţiei (FOTO)
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Țară mică, dar implicată: De la începutul războiului, Republica Cehă a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 700 de milioane de euro
Submarin rusesc de clasă Kilo, urmărit de forțele suedeze în Marea Baltică: Tensiunile, la cote maxime în Strâmtoarea Kattegat
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
În Europa se ridică „zidul F-35”, un scut de peste 700 de avioane. O nouă țară din vestul continentului intră în „clubul F-35” după prima livrare efectuată
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
Trump a declarat că e „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin. Președintele SUA urmează să se întâlnească cu Zelenski
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
Cum au ajuns americanii la concluzia că e o idee proastă ca „România să cumpere 216 tancuri Abrams”. Deși nu știe nimeni încă ce tancuri cumpărăm
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
”Discutăm măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”. Trump și și Zelenski se vor întâlni săptămâna aceasta
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
Se deblochează Tomahawk? Zelenski a anunțat că va avea o vizită în SUA unde se va vedea cu Trump în aceste zile
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
pixel