Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medvedev trasează direcția propagandei ruse: Israelul a fost atacat cu arme NATO ajunse în Gaza din Ucraina
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a reușit să atragă iar atenția comunității internaționale provocând NATO cu întrebarea: „Ei bine, prieteni NATO, ați terminat de jucat?”, cu care își începe o postare în această notă pe canalul său de Telegram, 

Acesta susține că armele furnizate guvernului ucrainean, pe care îl descrie în continuare drept „regim neonazist”, sunt utilizate în mod activ în Israel.

Medvedev s-a arătat îngrijorat cu privire la potențialele consecințe ale răspândirii armelor, sugerând că acestea ar putea urma o cale similară cu cele lăsate în urmă de americani după plecarea din Afganistan, ducând în cele din urmă la desfășurări necontrolate în diferite puncte fierbinți globale.

Pentru a nu exista îndoieli cu privire la modul în care presupusele arme ar fi ajuns în Israel, fostul președinte și premier rus a declarat că “autoritățile corupte ale Ucrainei au fost implicate în comerțul ilicit cu tot ce au primit, așa cum au făcut și în trecut”, susținând că Kievul a furat gaz, petrol, alimente și diverse materiale, profitând de orice oportunitate.

Ducându-și scenariul până la capăt, Medvedev a avertizat că situația se va deteriora și mai mult, anticipând apariția rachetelor, tancurilor și, eventual, chiar a aeronavelor de la Kiev pe piața neagră. Cu toate acestea, oficialul rus nu a oferit nicio dovadă care să-i susțină acuzațiile.

Pe de altă parte, Israelul a respins aceste afirmații, declarând că nu deține informații care să sugereze, cel puțin, că arme transferate în Ucraina au ajuns în mâinile Hamas. 

Ambasadorul Israelului la Moscova, Alexander Ben Zvi, a răspuns acestor afirmații, declarând clar pentru agenția TASS: „Nu avem aceste informații”. Într-un sarcasm diplomatic, acesta a sugerat că pot fi căutate astfel de informații la părțile mai apropiate de Hamas, cum ar fi partea rusă.

Precizăm că, fără o legătură cu afirmațiile lui Medvedev, și fără nicio referire la Ucraina, în Congresul american există voci care cer o anchetă cu privire la identificarea oricăror arme fabricate de SUA și utilizate eventual de organizația teroristă palestiniană Hamas.

Analistii de securitate atrag atenția asupra narativului Kremlinului. Acesta este destinat pe de o parte să impresioneze publicul occidental pentru a crea o piedică în continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, generând și demoralizarea societatea ucrainene care se teme că țara va pierde acest sprijin, iar pe de altă parte se intenționează convingerea publicul intern rus că eforturile militare ale Ucrainei devin tot mai ignorate de comunitatea internațională.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier

Ştiri Recomandate

"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Unitatea de elită a României: JLTV au turele automatizate iar blindatele Polaris au fost parașutate cu succes. Forțele speciale excelează ca dotări și pregătire
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Combinația letală, rachete Meteor și F-35, tot mai aproape de realitate, iar România ar putea fi unul dintre beneficiari. Teste la sol, trecute cu brio, urmează zborul
O bază de submarine nucleare franceze, survolată de drone. Militarii au deschis focul
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
F-16 primesc "vedere" de F-35: Sistemul de țintire Sniper NTP partajează informații între avioane de a cincea și a patra generație
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
„Am văzut racheta trecând”: Cum a evitat la limită un pilot american de F/A-18 un incident fatal de tip „friendly fire” în Marea Roșie
Submarinele rusești, vânate de o Flotă Comună de nave britanice și norvegiene. Acordul, la pachet cu achiziția de fregate Type 26
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Polonia tocmai ce a semnat un contract istoric pentru 96 de elicoptere de atac AH-64 Apache. Dar de ce exact 96?
pixel