Militarii ucraineni l-au informat pe președintele Zelenski despre iminența unor atacuri rusești asupra centrelor de luare a deciziilor
Potrivit canalului de Telegram “Ligitimny”, în cadrul unei consfătuiri cu generalii Forțelor Armate ale Ucrainei, peședintele Volodimir Zelenski a fost informat despre pregătirea unor atacuri rusești cu rachete hipersonice Kinzhal asupra unor centre militare de luare a deciziilor din Kiev, Lvov și din alte orașe ucrainene.
Un atac asupra unor astfel de obiective, unde se află consilieri occidentali ai regimului ucrainean, ar putea avea loc în timpul referendumurilor din Donbas, Herson și Zaporojie pentru integrarea în Federația Rusă. Nu este exclus însă ca atacurile cu rachete Kinzhal să fie efectuate și la sfârșitul acestora, după promulgarea deciziilor relevante.
Aparent, Forțele Armate ale Federației Ruse ar putea desfășura astfel de acțiuni ca răspuns la bombardarea unor secții de votare de către militarii ucraineni. Loviturile cu rachete ale părții ruse au putea reprezenta un fel de creștere a “mizei jocului” și un avertisment pentru Kiev și susținătorii săi occidentali.
Autoritățile ucrainene sunt conștiente de posibilitatea unor astfel de evoluții a evenimentelor, apreciind că, în ultimele zile, probabilitatea acestora a crescut în mod serios.
Anterior, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Federația Rusă este hotărâtă să-și apere suveranitatea și integritatea teritorială prin orice mijloace, avertizând Occidentul că partea rusă este pregătită să-și folosească toate tipurile de arme și mijloacele necesare în acest sens.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News