Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Milițiile iraniene din Irak au „sărbătorit” alegerea noului președinte iranian lansând o rachetă către o bază unde se află soldați SUA
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
O bază aeriană din vestul deşertic al Irakului, care găzduieşte soldaţi americani, a fost vizată duminică de o rachetă, a anunţat o sursă de securitate, informează Agerpres, care citează AFP.

Acest tip de atac este de obicei atribuit de Washington aliaţilor din Irak ai inamicului său iranian.

"O rachetă a vizat baza aeriană Ain al-Assad", a anunţat această sursă, la două zile după ce utraconservatorul Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati a devenit preşedinte în Iran, alegerea lui fiind salutată de grupările pro-iraniene cele mai radicale din Irak, care duc o campanie pentru expulzarea celor 2.500 de soldaţi americani desfăşuraţi pe teritoriul irakian în cadrul coaliţiei anti-jihadiste.

Grupările pro-iraniene au salutat acest rezultat electoral ca fiind un "eşec al pionilor americanilor".


În total, 43 de atacuri au vizat interesele SUA de la începutul anului în Irak, fie că este vorba de ambasada de la Bagdad, baze ce găzduiesc soldaţi americani sau convoaie de logistică ale coaliţiei.

Recent, aceste atacuri, multă vreme întreprinse cu rachete şi bombe plasate la marginea drumului, au escaladat: de patru ori de la mijlocul lui aprilie, drone-capcană au fost lansate împotriva intereselor americane, după modelul atacurilor întreprinse de rebelii yemeniţi pro-iranieni houthi împotriva Arabiei Saudite.

În opinia experţilor, recurgerea la această tehnică semnalizează o escaladare în Irak, unde americanii îşi retrag în prezent sistemele de apărare aeriană Patriot, însă menţin sistemele C-RAM, care au interceptat deja numeroase rachete.

Dovadă că Washingtonul se îngrijorează în mod vizibil de aceste noi evoluţii, el a anunţat în urmă cu zece zile că oferă până la 3 milioane de dolari pentru informaţii referitoare la atacurile ce le vizează interesele în Irak.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
Atacurile rusești din timpul nopții au provocat noi victime în orașele ucrainene: La Kiev au murit două persoane, iar alte 13 au fost rănite la Zaporojie
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Europenii susțin înghețarea ostilităților în Ucraina pe actuala linie a frontului. Europa și Kievul, plan în 12 puncte pentru oprirea războiului
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Zelenski: După ce pericolul Tomahawk a trecut, Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Fără sprijin real american, Europa nu ține pasul cu cheltuielile uriașe necesare Ucrainei. Programul PURL are deja un deficit de circa două miliarde de dolari
Zelenski a sosit în SUA unde s-a declarat surprins de discuția telefonică dintre Trump și Putin și întrevederea ce va avea loc la Budapesta
Trump și Putin se vor vedea din nou. De data aceasta aproape de România, la Budapesta, capitala Ungariei
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
EXCLUSIV
Australia mulțumește României pentru reacția din prima fază a invaziei ruse. Valoarea pachetului militar livrat Ucrainei de Australia, mai mult decât Abrams sau blindate M113
Trump a declarat că e „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin. Președintele SUA urmează să se întâlnească cu Zelenski

Ştiri Recomandate

Polonia lansează Operațiunea Orizont: Sabotajele Rusiei, combătute cu zece mii de militari polonezi. Bonus: Task-force cu Ucraina
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
„Flota de Aur” hipersonică a SUA care va trebui să scufunde Maina Chinei, în prezent cea mai mare forță navală din lume ca dimensiune
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Cum testează Rusia vigilența Occidentului cu nava-spion Yantar (Foto/Video): O nouă serie de provocări militare ruseşti vizează infrastructura critică a Europei
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
O navă rusească a intrat în apele teritoriale britanice și a îndreptat sisteme laser către aeronavele britanice de patrulare. Londra avertizează că e pregătită să răspundă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
Arabia Saudită a fost desemnată de către SUA drept aliat major non-NATO. Dar ce presupune acest “statut”?
Capcana „zonei gri”: De ce Rusia testează nervii NATO sub pragul Articolului 5 și de ce „calmul” nu mai e suficient
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
Bătălia de la Stalingrad, comparată de Putin cu războiul Rusiei din Ucraina. Paralela e greșită; dictatorul rus a uitat de ”cimitirul” Uniunii Sovietice 
Moment istoric: SUA au anunțat că vor vinde avioane F-35 Arabiei Saudite, decizie cu impact major în echilibrul de putere din Orient
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Un avion de luptă francez de tip Rafale, decolând de una din pistele Bazei Aeriene 86 Borcea, România. Foto: Ambasada Franței în România
EXCLUSIV
Cu Rafale și Gripen la negocieri: Ucraina și avioanele care poate nu vor zbura niciodată, dar pot schimba termenii finali ai războiului rus
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Iluzia scutului de oțel și realitatea ,,podurilor de hârtie''. De ce NATO riscă să piardă războiul logistic cu Rusia înainte de a trage primul foc
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
„Adversarul a început pregătirile”. Când sabotajul rusesc devine preludiul invaziei și necesitatea unui Război Rece 2.0
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
Șah la rege cu barilul de petrol. Cum încearcă Statele Unite să "înfometeze" mașinăria de război a Rusiei înainte de iarna lui 2025
Rușii spun că serviciile ucrainene ar fi încercat să-l asasineze pe Șoigu într-un cimitir
NATO ezită cu aderarea, UE propune un plan B? Ideea lui Andrius Kubilius: Armata ucraineană, călită în luptă, să apere tot flancul estic
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
pixel