Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Bogdan Aurescu, la reuniunea șefilor diplomațiilor din statele Formatului București 9 (B9)
News
Data publicării:
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa, azi şi mâine, la Vilnius, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele Formatului Bucureşti 9 (B9).
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

La eveniment vor lua parte şi oficiali NATO şi din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

"Agenda reuniunii se va concentra pe implementarea deciziilor adoptate la reuniunea de nivel înalt de la Londra, din decembrie 2019, cu accent asupra procesului de reflecţie privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, partajării echitabile a responsabilităţilor şi abordării aliate faţă de riscurile de securitate din regiune. Vor fi, de asemenea, discutate evoluţiile legate de rolul NATO în combaterea terorismului şi în gestionarea unor noi tipuri de provocări, precum cele din domeniul tehnologic sau al securităţii energetice", informează MAEI.

Cu prilejul prezenţei la Vilnius, ministrul Bogdan Aurescu va lua parte şi la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la obţinerea independenţei Lituaniei.

Formatul B9 este o iniţiativă a României şi Poloniei la care mai participă Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Zaharova neagă orice implicare a Rusiei în alegerile din R. Moldova. Practic amenințarea rusă e doar în capul nostru, anunță Rusia în plin război de agresiune asupra Ucrainei
Cancelarul german spune că Europa se află acum într-o zonă gri: „Nu este în război... dar nu mai este în pace” cu Rusia
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Rusia minează Balcanii: Preocupat de frații ortodocși, Lavrov cere ”reevaluarea” Acordurilor de pace de la Dayton
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Moscova nu renunță ușor la R. Moldova: "Diurnă" de 150 de euro pentru participanții la proteste
NATO discută un nou plan de doborâre a avioanelor rusești. Flota fantomă, folosită ca ”portavion” pentru dronele care hărțuiesc Europa
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Ședința CSAT s-a încheiat. Au fost discutate amenințările la adresa României

Ştiri Recomandate

Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
Cum au ajuns americanii la concluzia că e o idee proastă ca „România să cumpere 216 tancuri Abrams”. Deși nu știe nimeni încă ce tancuri cumpărăm
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
”Discutăm măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”. Trump și și Zelenski se vor întâlni săptămâna aceasta
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
Se deblochează Tomahawk? Zelenski a anunțat că va avea o vizită în SUA unde se va vedea cu Trump în aceste zile
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
Zelenski spune ce zone din Rusia vor fi vizate de atacurile cu rachete Tomahawk
„Castorul Curajos”: Exercițiul NATO care supune tancurile Leopard 2 la cel mai greu test. Miza – „coloana vertebrală” a apărării pe Flancul Estic
Triumful neconvențional: Cum a devenit Donald Trump „președintele păcii” și miza următoarei faze a acordului Israel-Hamas
Armata României nu vrea elicoptere H215M, considerate prea vechi, deși francezii le-ar produce în țară. Iar pentru H225M francezii nu vor să ofere licență
Ascensiunea Coreei de Sud: De ce vrea compania Hanwha să fabrice artilerie K9A2 și obuze direct în SUA, luând fața giganților locali
Strategia sinucigașă a Germaniei lui Merkel: Antrenament modern pentru trupele ruse, promisiuni de echipamente militare și acces la documente clasificate
Lovitură în inima logisticii ruse din Crimeea. Dronele Ucrainei „au aprins” rezervorul care alimentează mașinăria de război a Armatei ruse din sudul Ucrainei
Rusia vrea să „spargă” zidul spre Europa cu T-90: Producția de tancuri, cu motoarele turate la maximum. 2036, anul zero?
Toți ostaticii israelieni au fost eliberați din Fâșia Gaza. „Acordul Trump” pentru pace va fi concretizat la summitul din Egipt
Danemarca, acord pentru încă 16 avioane F-35. Flota daneză va cuprinde și drone de luptă colaborative
Rusia anunță că dezvoltă o „armă minune” pe care o va prezenta curând. Arme „minuni” au mai fost și tancurile T-14 sau avioanele Su-57
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Livrarea Tomahawk, tot mai aproape. Trump avertizează că e pregătit să ajute Ucraina dacă Putin nu oprește războiul
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
pixel