Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Moment istoric pentru România: Avem oficial primii piloți români de F-16 instruiți în țară. F-urile norvegiene vor veni în „cascadă” anul acesta și anul viitor
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Moment istoric pentru România: Avem oficial primul lot de piloți de F-16 Fighting Falcon care au terminat programul de antrenament pe avioanele de generația a 4-a, în țara noastră. Ceea ce era de neconceput acum doi ani, iată că s-a realizat, cu sprijinul partenerilor din NATO, precum și a companiei americane Lockheed Martin.
F-16 Fighting Falcon ale României. Photo credit: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene via ROAF
F-16 Fighting Falcon ale României. Photo credit: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene via ROAF

Astăzi, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, are loc ceremonia de absolvire a primei serii de piloți români instruiți să opereze aeronave F-16 în cadrul Centrului European de Instruire.

Instruirea piloților români a început în noiembrie 2023, iar primul zbor a avut loc în luna ianuarie a acestui an.

În cadrul Centrului, România pune la dispoziție facilitățile de instruire și sprijinul națiunii-gazdă, Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos pun la dispoziție aeronave F-16, iar Compania Lockheed Martin asigură instructorii și mentenanța”, transmite Ministerul Apărării Naționale.

La ceremonia de absolvire participă mai mulți oficiali politici și militari români și aliați, inclusiv din partea producătorului Lockheed Martin. A fost prezentă și Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. 

2. Excelența ... (excelenta-sa-kathleen-kavalec--ambasadorul-statelor-unite-ale-americii-in-romania-prc-c2prc-a0_22198300.jpg)

Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, prezentă la Baza 86 Aeriană Borcea la ceremonia de absolvire a primului lot de piloți români antrenați pe F-16. Photo: MApN

Amintim că încă de acum o săptămână DefenseRomania anunțase că familia piloților F-16 a Forțelor Aeriene Române va crește, odată cu absolvirea primei serii de piloți români instruiți la Centrul F-16 de la Borcea. Nu era însă clar atunci când va avea loc ceremonia de absolvire.

Așa cum precizam încă de atunci, identitatea piloților nu va fi dezvăluită, din motive lesne de înțeles, ce țin de securitatea națională.

Acest lucru ne-a fost confirmat și de MApN - informațiile privind numele piloților care au absolvit cursurile de la Borcea nu vor făcute publice. 

Ce e cu adevărat important însă e că România are primii piloți de F-16 Fighting Falcon care au fost instruiți în țară, la centrul de la Baza 86 Aeriană Borcea. Centrul a fost ridicat în România în timp record, țara noastră punând la dispoziție structura logistică, partenerii din Olanda transferând echipamente din SUA și ulterior dislocând avioane F-16 aici, iar mai apoi instructorii de la Lockheed Martin au fost cei care au condus programul. 

3. Piloți rom... (romania-f-16-piloti_65524300.jpg)

Piloți români, în 2016, în timpul ceremoniei de sosire în România a primelor 6 avioane F-16 Fighting Falcon din lotul de 12 achiziționate din Portugalia. Ulterior au fost achiziționate încă 5, acestea completând prima escadrilă de F-16. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ne așteptăm ca în următoarea perioadă să înceapă pregătirea și piloții ucraineni.

 

Centrul de pregătire a piloților de F-16 din România e o adevărată mină de aur pentru Forțele Aeriene. Urmează să ajungă „în cascadă” restul din cele 32 de avioane F-16 cumpărate din Norvegia

 

Dar centrul e esențial pentru Forțele Aeriene în contextul în care au existat acum trei ani numeroase semnale de alarmă cu privire la faptul că vor veni în „în cascadă” 32 de avioane F-16 Fighting Falcon pe care România le-a achiziționat din Norvegia, existând riscul să ne trezim că nu vom avea piloți pentru a opera aeronavele. Trebuie subliniat că locurile pentru sloturile de pregătire a piloților F-16 din celelalte centre e limitat. Cu alte cuvinte e „bătaie” mare iar centrul din țară e o adevărată mină de aur pentru Forțele Aeriene Române.

Până în prezent, 9 din cele 32 care au fost achiziționate de România din Norvegia, împreună cu pachetul de bunuri și servicii aferent.

Finalizarea recepției întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.

4. F-16, Româ... (avion_f_16_romania_92384600.jpg)

F-16 al Forțelor Aeriene Române, photo: MApN

Avioanele din Norvegia vor forma încă două escadrile de F-16.

Însă procesul de achiziție al F-16, fie că vorbim de cele 17 avioane preluate deja din Portugalia sau de cele 32 care urmează să ajungă din Norvegia, implică și modernizarea acestora la o configurație superioară, lucru care se va întâmpla în România la Aerostar Bacău.

Cele 32 de avioane F-16 norvegiene sunt în versiunea AM/BM, în configurație M6.5.2, iar contractul include și motoare de rezervă și suport logistic.

CITEȘTE ȘI: România, discuții cu Lockheed Martin: Mentenanța F-16 și HIMARS la Bacău, reconfirmată. Se intenționează implicarea industriei și în programul F-35


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
Noapte de coșmar la granița României: Atac masiv cu drone rusești la Dunăre, populația din Tulcea a primit RO-Alert
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
SUA trimit un grup de bombardiere strategice în nordul Japoniei. În august, înainte de întâlnirea Trump - Putin, bombardierele americane au ajuns în Norvegia
Au făcut-o din nou: Rușii și-au doborât propriul avion Su-30, în timp ce antiaeriana trăgea după dronele Ucrainei
Uite F-35, nu e F-35. Canada a anunțat oficial decizia marii dileme: Renunță sau nu la achiziția avioanelor F-35?
„Ares” și lupta sa cu dronele iraniene: Legendarul A-10 Warthog, reinventat ca vânător de drone, revine în centrul atenţiei (FOTO)
În Europa se ridică „zidul F-35”, un scut de peste 700 de avioane. O nouă țară din vestul continentului intră în „clubul F-35” după prima livrare efectuată
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Zelenski spune ce zone din Rusia vor fi vizate de atacurile cu rachete Tomahawk
Danemarca, acord pentru încă 16 avioane F-35. Flota daneză va cuprinde și drone de luptă colaborative
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
Reacția nervoasă a propagandei Rusiei la posibila livrare de Tomahawk către Kiev: Vom ataca Polonia
Bulgaria acuză că primul F-16, în cea mai modernă versiune Block 70 Viper, i-a fost livrat defect și are scurgeri de combustibil. De ce întârzie reparația
Drone suspecte survolează fabricile din Belgia, unde se produce FZ275 LGR - una dintre rachetele cele mai eficiente împotriva dronelor
80% din misiuni executate cu avioane F-16: Cum s-a adaptat Ucraina și a respins agresiunea rusă
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian

Ştiri Recomandate

Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
pixel