Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Navă de război a SUA, în Marea Neagră. Decizie după tensiunile dintre Ucraina și Rusia
News
Data publicării:
Armata americană a început pregătirile pentru trimiterea unei nave de război în Marea Neagră. Decizia vine pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după recentul incident de lângă strâmtoarea Kerci.

Astfel, armata SUA a cerut Departamentului de Stat să notifice Turcia despre eventualul său plan de a trimite o navă militară în Marea Neagră, a anunţat CNN, citând mai mulţi oficiali americani, care au afirmat că acest demers reprezintă 'un răspuns' la confruntarea recentă între Rusia şi Ucraina în apropiere de strâmtoarea Kerci, care face posibil accesul din Marea Neagră în Marea Azov.

'Statele Unite îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Montreux. Cu toate acestea, nu vom comenta despre natura corespondenţei noastre diplomatice cu guvernul turc', a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de CNN.

Potrivit Convenţiei de la Montreux semnată în 1936, navele ţărilor neriverane sunt obligate să notifice Turcia în avans despre trecerea lor prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră.

În conformitate cu prevederile acestei convenţii, navele ţărilor neriverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

La 25 noiembrie, trei nave ale Forţelor navale ucrainene - două vedete blindate şi un remorcher - cu 24 de marinari au fost capturate de gărzile de coastă ruse în timp ce se pregăteau să intre în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, pe motiv că ar fi încălcat frontiera maritimă a Rusiei.

Marina ucraineană a calificat incidentul drept 'act de agresiune', declarând că a informat Moscova în avans despre trecerea navelor prin strâmtoarea Kerci.

În acelaşi timp, Rusia a declarat că nu a primit niciun fel de înştiinţare de acest gen, iar navele ucrainene au ignorat somaţiile gărzilor de coastă ruse.

Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat miercuri că a lansat un apel ţărilor semnatare ale Memorandumului de la Budapesta (1994) - Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, trei ţări care ar trebui să garanteze independenţa Ucrainei - pentru organizarea unor consultări urgente cu privire la tensiunea din strâmtoarea Kerci.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare

Ştiri Recomandate

Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
pixel