Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Negocierile dintre Rusia şi Republica Moldova asupra livrărilor de gaze ruseşti nu au dus niciun rezultat
News
Data publicării:
Disputa dintre Republica Moldova şi Rusia cu privire la livrările de gaze ruseşti continuă, după ce negocieri asupra unui nou contract de aprovizionare nu au dus la niciun rezultat, informează vineri dpa.

Pentru a doua zi consecutiv, nu s-a ajuns la niciun acord la negocierile din Sankt-Petersburg, a anunţat joi seara gigantul rus Gazprom, potrivit agenţiei de presă Interfax, citată de Agerpres.

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a subliniat importanţa sprijinului european în timpul unei vizite oficiale la Bruxelles. Uniunea Europeană (UE) a acordat miercuri Republicii Moldova un sprijin financiar de 60 de milioane de euro, pentru a o ajuta să gestioneze actuala criză energetică.

"Credem că următoarele câteva săptămâni sunt cruciale şi considerăm că prietenii Republicii Moldova ar trebui să ne ajute să găsim surse de aprovizionare (cu gaz) alternative", a declarat Gavriliţa pentru dpa.

Totodată, ea a subliniat că Republica Moldova nu este preocupată să aleagă între Est şi Vest, ci să obţină cel mai mare sprijin posibil.

Rusia ameninţă să suspende livrările de gaz către Republica Moldova la sfârşitul anului, în cazul în care actualul contract nu va fi prelungit până atunci.

Disputa este generată de faptul că Republica Moldova, care după schimbarea puterii la Chişinău are un curs pro-european, trebuie să plătească 790 de dolari pe 1000 de metri cubi de gaz, considerabil mai mult decât în timpul guvernului prorus precedent.

Din cauza situaţiei dramatice, Republica Moldova a declarat săptămâna trecută stare de urgenţă pentru o lună.

Rusia a fost criticată în repetate rânduri pentru că stabileşte preţurile la gaz în funcţie de alinierea politică a unei ţări. Republica Belarus, de exemplu, a negociat recent un preţ la gaz semnificativ mai mic pentru 2022.

La rândul său, Kremlinul susţine că nu există interese politice în spatele negocierilor cu Republica Moldova. Sunt discuţii strict comerciale, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu referire la actuala cerere ridicată la gazul rusesc şi la datoriile mari acumulate de Republica Moldova. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil

Ştiri Recomandate

Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei: De ce noul „serviciu de informații” al Bruxelles-ului creează mai multe probleme interne decât rezolvă
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Vecinii înnoiesc flota, noi ne scufundăm în birocrație. Cum reușește Bulgaria să testeze fregate noi, construite acasă, în timp ce România încă face calcule
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Turcia prezintă primul obuzier autopropulsat produs în țară. T-155 TTA vrea să concureze Caesar și RCH 155
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
pixel