Ambasada Rusiei a trimis pe adresa redacției un comunicat de presă în care este prezentată poziția sa față de retragerea SUA din tratatul INF și cerințele pe care le-a transmis americanilor.
Ambasada Rusiei a trimis pe adresa redacției un comunicat de presă în care este prezentată poziția sa față de retragerea SUA din tratatul INF și cerințele pe care le-a transmis americanilor.
Autorităţile germane au descoperit anul trecut şapte extremişti în rândul forţelor armate.
Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, s-a întâlnit miercuri cu secretarul american pentru energie Rick Perry, ocazie cu care Szijjarto i-a cerut oficialului american să intervină pe lângă ExxonMobil, pentru ca grupul petrolier american să demareze, împreună cu partenerul austriac OMV, producţia de gaze offshore în România, informează MTI.
Decizia Comunităţii Energetice Europene potrivit căreia gazoductul TurkStream trebuie să transporte şi gaze naturale din alte surse decât Rusia sugerează pentru Serbia două posibile opţiuni: gaze naturale din Azerbaidjan, care ar urma să înceapă să fie livrate din 2020, şi gaze naturale din România, susţine un articol publicat joi în cotidianul sârb Politika, preluat de Tanjug.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, joi seara, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că baza de la Deveselu este pur defensivă, iar România va avea vineri o poziţie faţă de anunţul Rusiei, după ce se va consulta şi cu aliaţii. Ministerul Apărării din Rusia a informat joi că Statele Unite ar trebui să îşi distrugă sistemele nucleare MK-41 plasate în România pentru a putea astfel să respecte Tratatul INF.
Armata rusă se pregătește să participe la conflicte militare din ce în ce mai mari – potrivit unui raport al Institutului pentru Studii de Apărare (FOI) din Suedia.
Forţele armate ale SUA sunt pregătite să protejeze personalul diplomatic american şi sediile acestuia din Venezuela, a declarat joi amiralul Craig Feller, citat de Reuters.
Germania nu va deveni dependentă de gazele ruseşti din cauza proiectului Nord Stream 2, a susţinut joi cancelarul Angela Merkel. Ea a insistat că Ucraina trebuie să rămână o ţară de tranzit pentru gazele livrate de Rusia, informează Reuters.
Rada Supremă a Ucrainei (parlamentul unicameral) a interzis miercuri, prin lege, prezenţa observatorilor ruşi la alegerile prezidenţiale din 31 martie, informează agenţiile de presă EFE şi Rbc Ukraina.
Black Sea Oil & Gas (BSOG), companie deţinută de gigantul american Carlyle, este prima firmă implicată în noul val de explorări din Marea Neagră care a luat decizia finală de investiţii, urmând să treacă la dezvoltarea proiectului, spun surse din piaţă. Decizia este oarecum surprinzătoare ţinând cont că până acum oficialii companiei s-au declarat rezervaţi în ceea ce priveşte continuarea acestui proiect după toată modificăril legislative.
Statutul Republicii Macedonia de Nord de membru în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va costa anual 1,2 milioane de euro, a declarat ministrul apărării nord-macedonean, Radmila Sekerinska.
Rusia şi-a exprimat joi preocuparea că, după ce Statele Unite şi-au anunţat retragerea din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), nu va fi reînnoit nici START, un alt acord pe aceeaşi temă, care va expira în curând.
Parlamentul Ucrainei a înscris joi în Constituţie obiectivul aderării ţării la Uniunea Europeană şi la NATO, informează AFP.
Premierul nipon Shinzo Abe s-a arătat conciliant faţă de Rusia, azi, în timpul unei adunări organizate în fiecare an în Japonia pentru a cere restituirea a patru insule nordice revendicate de cele două ţări.
În așteptarea deciziei SUA privind o baza permanentă pe teritoriul ei, Polonia susține că doar SUA i-ar putea asigura securitatea.
Moscova nu renunță de tot la Tratatul INF.
Rusia a testat cu succes ieri o racheta balistică de tipul RS-24 Yars.
Aflat în exil la Moscova, fostul şef al statului ucrainean, Viktor Ianukovici, spune că în februarie 2014 în timpul debutului crizei din Ucraina a fost ”înșelat” și ”trădat” de Occident.
Ministrul apărării Eugen Sturza susține că procesul de profesionalizare și moderinzare a Armatei va permite Republicii Moldova să aibă militari bine pregătiți.
Fostul şef al statului ucrainean, Viktor Ianukovici, l-a criticat miercuri din Rusia, unde trăieşte în exil, pe succesorul său prooccidental Petro Poroşenko, care se confruntă cu un conflict armat în estul separatist şi o situaţie economică extrem de dificilă, acuzându-l că doreşte să falsifice alegerile prezidenţiale din 31 martie la care candidează pentru al doilea mandat.
Iranul este pregătit să accepte 'pocăinţa' Statelor Unite ale Americii în vederea stabilirii unor 'relaţii amicale' cu America, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani.
Rusia a răspuns declarațiilor făcute de ministrul Apărării Gabriel Leș care a afirmat că România se confruntă în regiunea Mării Negre cu o serie de provocări din partea Federației Ruse.
Președintele american Donald Trump și-a exprimat speranța că Statele Unite, Rusia și China vor ajunge la un moment dat în viitor la un acord privind un nou tratat mai echitabil privind rachetele cu rază medie și scurtă, promițând că, dacă aceste eforturi nu reușesc, Statele Unite vor fi întotdeauna în fața rivalilor lor militari.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Frontierei de Stat din Ucraina, Oleg Slobodian, a declarat că gardul de înaltă securitate de la graniţa cu Rusia, aşa-numitul "zid" proiectat de Kiev după anexarea Crimeii, este finalizat în proporţie de aproximativ 30%.
Statele membre ale NATO au semnat miercuri, la Bruxelles, protocolul de aderare a Macedoniei la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice drept al 30-lea membru al organizaţiei, transmite dpa.
Rusia se va retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) în următoarele şase luni, ca parte a răspunsului simetric dat retragerii SUA din acest tratat, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, informează Reuters, care citează agenţii de presă ruse.
Germania a prezentat marţi o strategie Alianţei militare occidentale care menţionează planul pentru investiţii mai mari în Bundeswehr (armata germană).
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, spune că, în cazul Rusiei, nu este vorba despre amenințări directe la adresa României, ci de provocări, iar NATO va răspunde la acestea în comun.
Ministrul francez pentru afaceri europene Nathalie Loiseau a lansat un apel marţi Rusiei şi SUA ,,să prelungească dincolo de 2021'' tratatul START 3 de reducere a armamentului strategic ofensiv şi care expiră în 2021, în contextul în care Washingtonul şi Moscova s-au retras la sfârşitul săptămânii trecute din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), potrivit AFP.
Polonia intenționează ca, până la sfârșitul anului 2022, să devină complet independentă de livrările de gaze din Federația Rusă - a anunţat, marţi, Piotr Naimski, secretar de stat responsabil cu infrastructura energetică poloneză, potrivit Rador.