ONU invită Rusia, Iranul şi Turcia la dialog pentru soluţionarea conflictului din Siria
Emisarul special al ONU Staffan de Mistura a invitat Iranul, Rusia şi Turcia la convorbiri privind formarea unui Comitet Constituţional în Siria, discuţii care vor avea loc la Geneva pe 11-12 septembrie, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt a ONU.
Discuţiile privind formarea unui comitet pentru elaborarea unei noi constituţii a Siriei urmează să fie urmate de convorbiri la care vor participa şi alte ţări, între care SUA, relatează Reuters.
Iranul a anunţat de asemenea luni că intenţionează să găzduiască un summit tripartit privind Siria la începutul lunii septembrie cu preşedinţii Rusiei şi Turciei, potrivit Ministerului de Externe iranian, citat de dpa.
"Va fi un summit important", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Bahram Ghassemi, pentru agenţia iraniană de ştiri Tasnim, fără a oferi informaţii suplimentare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News