Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pentagonul consideră că Ucraina poate câștiga războiul cu Rusia
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Cu siguranță, ucrainenii pot câștiga acest război. Dovada este în rezultatele, care se observă zi de zi, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

În cea mai recentă evaluare a conflictului din Ucraina, Pentagonul a avansat, pentru prima dată, ipoteza că Ucraina are șanse destul de mari să învingă Rusia.

,,Bineînțeles că [n.a. Forțele Armate Ucrainene] pot câștiga [acest război]. Dovada, literalmente, constă în rezultatele pe care le vedem în fiecare zi … absolut pot să învingă”, a precizat, ieri, John Kirby, secretarul de presă al Departamentului american al Apărării, în timpul unui briefing.

Kirby a subliniat că Putin nu a luat Kievul, nu a răsturnat guvernul, iar după mai bine de o lună de ostilități, Rusia controlează doar o mică parte din teritoriul ucrainean.

"Putin nu a reușit să-și atingă absolut niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina. Mariupolul nu a fost încă luat. El și-a retras trupele de la Kiev. Și-a retras trupele de la Cernigov. Harkovul nu a fost luat. În sud, nu au luat Nikolaevul. Prin urmare, cred că dovada este literalmente în rezultatele pe care le vezi în fiecare zi”, a declarat oficialul.

Referindu-se la durata războiului, Kirby a remarcat că este imposibil de prezis exact când se va termina.

"Ar putea să se încheie astăzi, dacă Putin face ceea ce trebuie: retrage trupele, le trimite acasă și respectă suveranitatea ucraineană. Dar a ales o altă cale", a adăugat Kirby.

După ce a pierdut importante capacități de luptă în încercarea de a încercui și ataca capitala Ucrainei – Kiev, forțele ruse care acționau în zonă au fost nevoite să se retragă. O situație similară a avut loc și pe direcția Cernigov, la aproximativ 100 km N-NE de Kiev, trupele Moscovei părăsind pozițiile, după ce timp de 40 de zile au încercat, fără succes, să depășească apărarea ucraineană.

Potrivit evaluărilor Pentagonului, dar și Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate ucrainene, forțele ruse se vor concentra, în continuare, pe sudul Ucrainei, încercând să cucerească o zonă cât mai mare, care să permită funcționarea fără probleme a unui coridor terestru între Donbas și Crimeea. Un alt obiectiv important al trupelor ruse rămâne și cucerirea orașului Harkov din estul Ucrainei.

Totuși, încă nu se cunoaște exact dacă trupele ruse retrase din zonele Kiev și Cernigov vor fi aruncate în luptă în sudul și estul Ucrainei sau vor fi înlocuite, moralul lor fiind foarte scăzut. Iar, dacă Rusia nu aduce un suflu nou pe fronturile de sud și est, nu va avea capacitatea să depășească apărarea ucraineană și se va retrage la fel ca de la Kiev și Cernigov, încercând să salveze ce se mai poate salva din trupele sale demoralizate.

Între timp, confruntarea continuă în regiunea Herson, pe malul drept al Niprului, forțele ucrainene având inițiativa și aflându-se în ușor avantaj. SMG ucrainean estimează că dacă trupele sale vor recâștiga localitatea Nova Kahovka, aflată pe malul stâng al Niprului, orașul Herson va fi eliberat fără lupte.

Pe frontul de est, în zona Harkovului se înregistrează o ușoară acalmie. SMG ucrainean apreciază că, forțele ruse, după ce au cucerit localitatea Izium, nu dispun de trupe suficiente pentru a exploata breșa peste râul Severski Donețk prin dezvoltarea unei ofensive.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția accelerează
Cooperarea Moscova-Phenian se intensifică. Coreea de Nord își testează armele în Ucraina și furnizează aproape 50% din muniția Armatei Ruse
IDF începe pregătirile pentru prima fază a retragerii din Gaza, după „acordul Trump” la care au ajuns Israelul și Hamas
Acord istoric pentru Gaza! Trump anunță Faza I a planului de pace, ostaticii, "foarte curând, acasă"
Rusia a declanșat „faza zero” a pregătirilor de un posibil război cu NATO. Ținta principală: Ofensiva psihologică asupra Europei
Rușii spun că nu se tem de Tomahawk și că știu totul despre rachetele americane pe care le vor distruge dacă vor ajunge în Ucraina
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Contraoferta Hamas: Gruparea teroristă e gata să predea armele, dar respinge predarea puterii unui comitet internațional propus de SUA. Hamas acceptă doar monitorizare
”40% din armele de pe front sunt ucrainene”. Kievul, obligat să devină un colos în producția de armament: Producția de obuziere Bohdana s-a dublat în ultimul an
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Armata Federației Ruse, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
De ce mai vrea Rusia câteva luni de război?
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Regimul de la Havana, acuzat că trimite mii de luptători pentru a ajuta invazia rusă din Ucraina
Plonjare în unghi de 90 de grade. Ucrainenii atrag atenția: Pentru a trece de Patriot, Rusia a modificat rachetele hipersonice Kinjal și cele Iskander-M
Siria numește primul parlament din era post-Assad
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
Rușii au atacat în valuri. Ținte din vestul Ucrainei, lovite cu rachete Kalibr, Kinjal, Kh-101 și drone kamikaze
O altă navă rusească de război a fost lovită de Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei. “Grad” naviga de la Marea Baltică către Marea Caspică
Rusia a executat, zilele trecute, un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din estul Ucrainei
Rușii au lovit cu drone un tren aflat în gară. A doua dronă a atacat în timp pasagerii erau evacuați; zeci de persoane au fost rănite
Rușii recunosc succesul Cehiei, cu inițiativa privind munițiile, dar speră într-un scenariu Robert Fico. ”Rolul Pragăi se va diminua după victoria opoziției”
O rafinărie de lângă Sankt Petersburg, ținta unui atac cu drone / Rușii au efectuat cel mai mare atac asupra companiei ucrainene Naftogaz
Trump cere Israelului să înceteze imediat bombardarea Gazei / IDF a primit ordin să oprească cucerirea orașului Gaza, scrie presa israeliană
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc

Ştiri Recomandate

SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Infonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Capturați de Ucraina de pe front, doi soldați nord-coreeni sfidează ordinul de a se sinucide și cer azil politic în Coreea de Sud
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
pixel