Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poziţiile forţelor ruse de ocupaţie din regiunea Herson, lovite cu sisteme de rachete HIMARS (Foto/Video)

Data actualizării:
Data publicării:
O bază a forţelor ruse de ocupaţie, aflată în satul Brilivka, pe malul stâng al regiunii Herson, a fost lovită cu rachete HIMARS. Unitatea ucraineană ''Flying Skull'', a avut o contribuţie majoră la efectuarea acestui atac, deoarece a utilizat o dronă de recunoaștere, iar coordonatele au fost transmise către unitatea o unitate de foc a unui sistem HIMARS.

În timpul atacului, mai mulţi militari ruși se aflau în două clădiri aflate în satul ucraineana ocupat Brilivka. O dronă Shark, fabricată în Ucraina, a fost utilizată pentru a efectuată recunoașterea în adâncime și pentru a justa coordonatele pentru sistemul HIMARS.

După cum se poate observa în imagini, dronă de recunoaştere Shark a înregistrat tot momentul de la venirea militarii ruși şi efectuarea atacului.

Youtube video image

Apoi, au fost lansate rachete GMLRS de la sistemul de rachete american M142 HIMARS, care au lovit clădirile cu precizie.

Nu este prima lovitură împotriva unui grup de soldați ruși în satul ocupat Brilivka. La sfârșitul lunii iulie a acestui an, un tren cu echipament militar, muniție și personal al armatei ruse a fost lovit în zona gării Brilivka.

După incident, Centrul ucrainean pentru Rezistență Națională a raportat că locuitorii au fost evacuați din propriile case din apropierea gării din satul Brylivka pentru ca aceştia să nu informeze Forțele Armate Ucrainene despre deplasarea echipamentului rusesc.

În contextul apropierii sezonului rece, forțele rusești de pe malul stâng ocupat al regiunii Herson încearcă acum să își organizeze liniile de aprovizionare şi centrele logistice.

Recent, artileria ucraineană a lovit un convoi de invadatori ruși în regiunea Herson. În acel moment, convoiul a fost detectat și de o dronă de recunoaștere, care a înregistrat tabăra rușilor din sat.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Iese în sfârșit soarele pentru IAR-99? Primele 5 avioane ar putea fi livrate Armatei în aceste zile după ce ultima piesă din puzzle a fost livrată
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
Cladirea din Polonia, lovită de drone sau de o rachetă lansată din F-16? Președintele și premierul Poloniei răspund
Scutul nevăzut al NATO: Cum este apărat spaţiul aerian aliat în cele mai dificile momente, cum ar fi incursiunea unor aeronave şi drone ruseşti (VIDEO)
Și-a retras Ucraina aeronava An-70 în Polonia pentru a o proteja sau se pregătește un transport aerian special?
Spania încetează să mai elibereze vize cetățenilor ruși, Germania înăsprește condițiile
Lovitură de stat sub masca naționalismului: Rețeaua Georgescu-Potra, un instrument al războiul hibrid purtat de Rusia împotriva României
Lukașenko: Rusia și Belarus au simulat lansări de arme nucleare tactice în timpul manevrelor “Vest-2025”
Micul vânător german, sistemul Gepard, care a schimbat regulile jocului pe frontul din Ucraina: O lecţie despre ingeniozitate, adaptare și cooperare pe care o putem învăţa de la ucraineni
EXCLUSIV
„Țara arde și baba se piaptănă” - China ignoră războiul adevărat din Ucraina și cere implicarea UE în războiul tarifar cu SUA
Evitarea interpretării de către Rusia a unui declaraţii de război? De ce România nu vrea să susţină instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei
În timp ce dronele rusești testează "liniile roșii" ale NATO, Ucraina solicită o poziție clară din partea Statelor Unite privind sancțiunile și garanțiile de securitate
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Rușii se laudă cu un nou lot de Su-34. Finisajele trădează graba pe linia de producție, dar aeronavele rămân periculoase pentru fortificațiile ucrainene (VIDEO)
Președintele naționalist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
pixel