Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele Germaniei: Scenele din Afganistan sunt ''o ruşine pentru Occident''
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Scenele de deznădejde de pe aeroportul din Kabul, după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, sunt "o ruşine pentru Occident", a declarat marţi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, informează AFP.

"Imaginile de deznădejde de pe aeroportul din Kabul sunt o ruşine pentru Occidentul politic", a subliniat şeful statului german, insistând asupra "tragediei umane" prin care trec afganii care încearcă cu disperare să plece din ţară şi "pentru care (pentru tragedie) noi suntem co-responsabili".

După o ofensivă-fulger într-un moment în care americanii se retrag din Afganistan, talibanii au preluat controlul în această ţară, generând scene de haos absolut pe aeroportul din Kabul, singura cale de ieşire de pe teritoriul afgan.

Aceasta este "o cenzură politică ce ne zguduie şi care va schimba lumea", a mai spus preşedintele german, în timp ce americanii au programat să-şi încheie retragerea definitivă a trupelor lor din Afganistan la sfârşitul lunii.

Germania, care la fel ca alte ţări occidentale încearcă în această stare de debusolare să organizeze o operaţiune de evacuare, "trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a le asigura securitatea" cetăţenilor săi, "precum şi tuturor afganilor care i-au susţinut de-a lungul anilor", potrivit lui Steinmeier, precizeaza Agerpres.

Un avion militar german, care a reuşit să aterizeze în timpul nopţii la Kabul, a reuşit în final să ia la bordul său doar şapte persoane, în condiţiile în care alte câteva sute aşteaptă să poată ajunge în Germania.

Liderii germani nu şi-au ascuns în ultimele zile nemulţumirea faţă de SUA, care au decis să se retragă din Afganistan, grăbind astfel revenirea talibanilor la putere.

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a îndemnat marţi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ai cărei reprezentanţi se reunesc în cursul zilei în regim de urgenţă, să tragă învăţăminte din eşecul său în Afganistan.

La rândul său, cancelarul federal german Angela Merkel a calificat situaţia drept "amară, dramatică şi teribilă" şi a dat de înţeles că decizia Washingtonului de a-şi retrage trupele din Afganistan a fost luată din raţiuni de politică internă americană.

Nu în ultimul rând, Armin Laschet, liderul partidului conservator german al Angelei Merkel şi candidat la preluarea funcţiei de cancelar federal, a calificat luni retragerea trupelor occidentale drept "cel mai mare fiasco al NATO de la crearea sa", în 1949.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia își adaptează tactica și vizează liniile de aprovizionare ale Armatei ucrainene
Vântul democrației începe să sufle în Siria. Se organizează primele alegeri parlamentare de la răsturnarea lui Assad
Afganistanul îi trântește ușa în nas lui Trump. Niciun centimetru pătrat din baza de la Bagram nu va fi restituit SUA anunță talbanii, în ciuda ultimatumului Americii
Trump amenință Afganistanul spunând că „se vor întâmpla lucruri grave” dacă va fi refuzată returnarea bazei Bagram. SUA amintesc că baza e la o oră de locul unde China produce arme nucleare
Zelenski a propus României și Poloniei un scut comun: Doborârea dronelor rusești deasupra Ucrainei și viceversa
Ucraina vrea să iasă din defensivă. Armata crează unități moderne de asalt care vor identifica punctele vulnerabile ale rușilor și vor lovi punctual
Rusia a lovit în această dimineață din nou vestul Ucrainei iar Polonia a ridicat avioane de luptă F-16
Conductele au devenit arma secretă a Rusiei în zona de război. Acestea sunt folosite pentru transportul în secret de trupe și provizii
Trump recunoaște eșecul păcii în 24 de ore și spune că e dezamăgit de Putin deși credea că războiul din Ucraina va fi cel mai ușor de rezolvat
Militari ucraineni în regiunea Donețk, direcția Pokrovsk
EXCLUSIV
Război la intensitate mare: Forțele ruse și-au dublat numărul de atacuri pe o direcție importantă în Donețk
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
Forțele speciale ale Ucrainei au lovit rafinăria de petrol rusă din Volgograd. Din totalul prelucării petroliere a Rusiei, 5.6% se află la Volgograd
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Jocul periculos din jurul uriașei centrale nucleare din Zaporijia și de ce Ucraina este interesată de menținerea acestui risc
Cladirea din Polonia, lovită de drone sau de o rachetă lansată din F-16? Președintele și premierul Poloniei răspund
Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Două rafinării din Rusia au suferit avarii după atacuri cu drone ucrainene
Rușii au încercat să intre în Kupiansk prin conducte. Operația ucraineană de contrasabotaj a reușit
Trump spune că e gata să impună sancțiuni suplimentare Rusiei, dar cere statelor NATO să nu mai cumpere petrol rusesc
Adunarea Generală ONU adoptă o declarație privind soluția cu două state între Israel și palestinieni. Documentul condamnă și acțiunile Hamas 
Rusia, lovită grav la operația specială: Dronele ucrainene au mai paralizat unul dintre terminalele cheie la Marea Baltică
FPV-uri cu Kalașnikov. Rușii au preluat ideea și prezintă „Arbaleta”, drona AK-47
Netanyahu: Nu va exista un stat palestinian
Pierdere importantă și pentru Kiev: Un avion Su-27 s-a prăbușit zona controlată de Ucraina din regiunea Zaporojie
Trump a transmis un mesaj scurt după ce dronele ruse au violat spațiul aerian al Poloniei și au fost doborâte: „Here we go!”

Ştiri Recomandate

U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire al Armatei. Mai multe unități militare au fost aduse la „cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă”
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
În halele fabricilor de armament din România cresc copaci, la propriu. Fabrica de pulberi Pirochim Victoria deține recordul cu 0 activitate
Ultima șansă pentru rezerva Armatei României, cu kilograme în plus și medie de vârstă de 50 de ani? Următoarele date ar trebui să ne îngrijoreze în caz de război
Avioane F-15 ale Qatarului, pe pământ american. Qatarul și SUA au ajuns la un acord pentru construcția unei instalați ce va deservi qatarezilor, într-o bază militară din SUA
Macron a intrat singur în mlaștină și nu mai poate ieși. Partidul prezidențial din Franța a ajuns sufocat politic într-o criză care nimeni nu știe cum se va termina
Kim a vrut să le arate lui Xi și Putin racheta Hwasong-20, „cea mai puternică rachetă nucleară”, dar cei doi nu au venit
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Su-35 Flanker-E de generația 4 ++. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Secretele comerciale ale industriei ruse de armament, la liber pe internet. Grupul de hackeri „Black Mirror” a dezvăluit către ce ţări îşi vinde Rusia avioanele Su-35
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
NATO pregătește un răspuns mai ferm la provocările Rusiei. Posibile soluții: Drone înarmate și reguli simplificate pentru doborârea aeronavelor rusești
Șeful Armatei României, gen. Gheorghiță Vlad: Ordinul pentru doborârea dronei ruse fusese dat piloților de F-16
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția acclerează
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Putin a recunoscut că Rusia a doborât zborul azer de linie AZAL 8432. Rușii au tras după drone ucrainene, dar le-au ratat iar rachetele au explodat lângă avion
Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
pixel