Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul consideră sancţiunile SUA o formă de "război psihologic"
News
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele iranian Hassan Rouhani a declarat într-un discurs televizat, luni, că Statele Unite au lansat un "război psihologic" împotriva Teheranului în urma retragerii preşedintelui Donald Trump din acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015.
Preşedintele iranian Hassan Rouhani
EXCLUSIV
Preşedintele iranian Hassan Rouhani

"Vor să lanseze războaie psihologice împotriva națiunii iraniene și să creeze diviziuni în rândul poporului", a spus el.

Ieri a intrat în vigoare primul set de sancțiuni economice americane impuse Iranului

Iranul a respins până în ultimul moment oferta preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a negocia un nou acord nuclear, iar Uniunea Europeană a anunţat că va aplica prevederi legale pentru protejarea companiilor europene de efectele previzibile. 

Primul val de sancțiuni, care vizează o varietate de exporturi iraniene, sistemul financiar al țării și capacitatea Iranului de a intra în sistemul financiar global, a intrat în vigoare ieri, 06.08.2018.

Liderul de la Teheran a respins însă oferta lui Trump, afirmând că "negocierile cu sancţiuni nu au sens".

"Suntem mereu în favoarea diplomaţiei şi discuţiilor (...) însă discuţiile necesită onestitate", a mai afirmat Rouhani, informează site-ul postului BBC News.

Teama de noi sancţiuni impuse Teheranului a provocat o criză valutară și a determinat multe companii străine să-și retragă afacerile din Iran

Primul val de sancțiuni, vizează o varietate de exporturi iraniene, sistemul financiar al țării și capacitatea Iranului de a intra în sistemul financiar global.

Un al doilea val de sancțiuni care vizează sectorul energetic al Iranului urmează să fie reimplantat în noiembrie.

Președintele Barack Obama, predecesorul lui Doland Trump, a fost de acord să suspende sancțiunile în schimbul angajamentului Iranului de a-și reduce programul de arme nucleare ca parte a înțelegerii din 2015, cunoscută și sub numele de JCPOA.

Dar Trump a denunțat în mod repetat acordul ca fiind ineficient în împiedicarea ambițiilor Iranului de a construi arme nucleare și insuficient în ceea ce privește limitarea politicii externe agresive a Iranului în Orientul Mijlociu.

"JCPOA, o afacere teribilă și unilaterală, nu a reușit să atingă obiectivul fundamental de blocare a tuturor căilor spre o bombă nucleară iraniană", a declarat Trump luni.

Trump a indicat că va fi dispus să renegocieze cadrul unui nou acord mai cuprinzător cu Iranul. Dar, luni, Rouhani a respins noile declaraţii ale preşedintelui american, atâta timp cât sancțiunile impuse rămân în vigoare, potrivit Deutsche Welle.

"Negocierile cu sancțiuni nu au sens", a spus el. "Dacă sunteți un dușman și înjunghiați cealaltă persoană cu un cuțit și apoi spuneți că doriți negocieri, atunci primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să scoateți cuțitul", a adăugat el.

Washingtonul insistă că nu doreşte răsturnarea regimului de la Teheran, ci doar schimbarea atitudinii acestuia, arată DPA.

''În timp ce menţinem presiunea economică maximă asupra regimului iranian, eu rămân deschis unui acord mai global care să se refere la ansamblul activităţilor sale nefaste, inclusiv programul său balistic şi sprijinul său faţă de terorism'', a indicat preşedintele american într-un comunicat citat de AFP.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA

Ştiri Recomandate

"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Unitatea de elită a României: JLTV au turele automatizate iar blindatele Polaris au fost parașutate cu succes. Forțele speciale excelează ca dotări și pregătire
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Combinația letală, rachete Meteor și F-35, tot mai aproape de realitate, iar România ar putea fi unul dintre beneficiari. Teste la sol, trecute cu brio, urmează zborul
O bază de submarine nucleare franceze, survolată de drone. Militarii au deschis focul
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
F-16 primesc "vedere" de F-35: Sistemul de țintire Sniper NTP partajează informații între avioane de a cincea și a patra generație
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
„Am văzut racheta trecând”: Cum a evitat la limită un pilot american de F/A-18 un incident fatal de tip „friendly fire” în Marea Roșie
Submarinele rusești, vânate de o Flotă Comună de nave britanice și norvegiene. Acordul, la pachet cu achiziția de fregate Type 26
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Polonia tocmai ce a semnat un contract istoric pentru 96 de elicoptere de atac AH-64 Apache. Dar de ce exact 96?
pixel