Familiile victimelor avionului Boeing Mh17 al Malaysia Airlines, doborât desupra teritoriului Ucrainei, au depus în instanță o procedură împotriva Rusiei și președintelui Vladimir Putin.
MH17 Malaysian Airlines a fost doborât în estul Ucrainei în 2014, la puțin timp după începerea conflictului dintre Ucraina și separatiștii proruși. Avionul a fost doborât de o rachetă rusească. Toți cei 298 de oameni aflați la bord au murit, incidentul fiind unul din cele mai grave din istoria aviației.
Avocatul Jerry Skinner a anunțat încă din 2016 că a fost deschisă la CEDO o acțiune împotriva Federației Ruse și a președintelui ei, Vladimir Putin, considerați principalii vinovați de tragedia uriașă din vara anului 2014.
„La început a fost un număr mic de cetățeni cu care am semnat contracte în vederea procesului. În momentul de față numărul familiilor victimelor care ni s-au alăturat este uriaș. Va fi cel mai mare proces. Până în prezent sunt 291 de rude ale victimelor zborului MH17 care ni s-au alăturat”, a precizat avocatul Skinner, potrivit UNIAN. Acesta a adăugat că în procesul împotriva Rusiei și a președintelui Putin, de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-au solicitat daune morale în valoare de 330 de milioane de euro.
Putin neagă dovezile evidente
În luna mai a anului trecut Vladimir Putin a negat categoric că racheta care a doborât un avion de linie ce zbura la peste 10.000 de metri altitudine ar fi una rusească. Totuși, rapoartele oficiale au confirmat fără niciun dubiu că zborul MH17 a fost doborât în estul Ucrainei de o rachetă ce aparținea sistemului rusesc BUK.
Avionul companiei Malaysia Airlines, care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât într-o zonă controlată de rebelii separatişti la 17 iulie 2014. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul său - în majoritate olandezi - şi-au pierdut viaţa.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News