Putin, ironizat în Rusia. Cetățenii dintr-un oraș au fost întrebați dacă vor să ”piară” sau să ajungă în ”Rai”
Declarațiile controversate ale lui Vladimir Putin care a amenințat că în caz de război nuclear adversarii Rusiei vor pierii iar rușii vor ajunge în Paradis, au fost ironizate de un cetățean al Federației Ruse.
Un bărbat din orașul rusesc Kurgan s-a îmbrăcat în costum de „Moarte" și a ieșit în stradă pentru a face un sondaj printre locuitorii orașului, informează deschide.md care citează meduza.io.
Bărbatul îmbrăcat în costum de „Moarte” a întrebat trecătorii unde vor să ajună, în Rai sau să piară. Oamenii au fost rugați să-și pună numele în lista de Rai sau pe o altă listă dacă ar prefera să piară.
Acțiunea bărbatului vine după declarațiile președintelui rus, Vladimir Putin care a spus că în cazul unui război nuclear, rușii vor ajunge în Rai, iar dușmanii lor vor pieri.
Amintim că, vorbind de un posibil război nuclear, Putin a declarat în aceste zile la o conferință că 'agresorul trebuie să înţeleagă că pedeapsa este inevitabilă, că va fi distrus. Iar noi, ca victime ale agresiunii, vom merge în Rai ca martiri. În schimb, ei (agresorii) vor crăpa pur şi simplu, nu vor avea timp nici să se pocăiască'.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News