Putin, obsesia imperiului. Invadarea Ucrainei și de ce soarta războiului este decisă. Drumul Rusiei către calea confruntării cu Occidentul
Volumul „Putin, obsesia imperiului”, semnat de profesorul și istoricul Armand Goșu, specializat în istoria Rusiei și a spațiului ex-sovietic, domină topul celor mai vândute cărți în domeniu la final de 2022 și început de 2023.
Volumul reprezintă o compilație de articole și studii publicate de istoricul Armand Goșu de-a lungul a 17 ani, texte care urmăresc evoluția regimului Putin și care explică cum s-a ajuns la drama declanșată de Federația Rusă pe 24 februarie 2022, odată cu invadarea neprovocată a Ucrainei.
„Oare cum va intra Vladimir Putin în cărțile de istorie din Rusia? Poate că ar fi vrut să-i fie dedicat un capitol intitulat „restauratorul imperiului”. Însă e mai probabil ca paginile despre el să poarte titlul de „Groparul Rusiei”. Mai toate acțiunile din ultimii ani au avut un efect opus consolidării și modernizării Rusie” - Armand Goșu, Putin, obsesia imperiului, Polirom, 2022.
Putin, obsesia imperiului - Armand Goșu. Foto: Revista 22
Autorul explică concepte ideologice ale puterii ruse, mecanisme ale propagandei ruse, relația dintre Federația Rusă și vecinii săi, așa-numita „străinătate apropiată”, dar și modul în care Vladimir Putin a preluat și consolidat puterea, precum și militarizarea politică a Kremlinului prin controlul puterii de către cei veniți din rândul serviciilor ruse, cu precădere latura FSB - succesorul KGB-ului - a cărui reprezentat principal este, desigur, președintele Vladimir Putin.
Un aspect esențial pentru a înțelege invadarea Ucrainei este politica Kremlinului după a doua „descălecare” a lui Vladimir Putin. Dacă în primele mandate prezidențiale Putin s-a erijat într-un partener al Occidentului, cu precădere după protestele masive din 2011 - 2012 născute ca urmare a fraudării alegerilor, Kremlinul a deraiat într-o politică profund anti-occidentală.
Așadar, demonstrațiile din toamna lui 2011 și primăvara lui 2012, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Rusia să protesteze împotriva fraudării alegerilor sunt punctul de cotitură în evoluția regimului lui Vladimir Putin.
„Este momentul în care Putin s-a simțit amenințat. Putea să meargă pe calea reformelor și a democratizării reale. A preferat să transforme Rusia într-un promotor al unui model alternativ la democrația occidentală. A preluat conceptul de russkii mir („lumea rusă”), un instrument de soft power, care presupunea promovarea legăturilor economice și politice cu comunitățile rusofone din fostele republici sovietice și l-a transformat într-o „ideologie” opusă Occidentului, bazată, conform afirmațiilor sale, pe valorile creștine care constituie baza civilizației occidentale”. (p. 88).
Revenirea la Kremlin în 2012 a președintelui Vladimir Putin, arată Armand Goșu, a însemnat și distrugerea totală a pașilor făcuți în ceea ce privește resetarea relației cu SUA.
Războiul împotriva Occidentului e purtat de Rusia pe teritoriul statelor occidentale
Istoricul Armand Goșu arată că Vladimir Putin nu are ideologie, el doar exploatează slăbiciunile adversarului. În acest sens obiectivul regimului Putin este subminarea democrațiilor occidentale prin exploatarea problemelor lor interne.
„Kremlinul are un obiectiv strategic pe termen lung. Este parte a strategiei de subminare a democrațiilor occidentale prin exploatarea problemelor lor interne. Cum face asta? Susținându-i pe extremiștii locali, alimentând nemulțumirile (multe dintre ele, poate, legitime), potențând forțele proruse, iar acolo unde nu sunt, pe cele antioccidentale, făcând Occidentul să renunțe la propriile valori și comportamente, toleranță, civilitate și să adopte valorile și comportamentul Rusiei, ba chiar modelul politic promovat de ea, bazat pe militarizarea societății, pe servicii secrete omnipotente și omniprezente, pe o presă controlată de putere, pe infiltrarea presei și a organizațiilor societății civile, pe interzicerea finanțării din fonduri străine a activității ONG-urilor etc.
O astfel de societate, cu clasă politică coruptă, ușor de cumpărat și de șantajat, cu o populație amețită de atâta manipulare, needucată, fără valori și credințe solide, un stat cu instituții nefuncționale în care nimeni nu are încredere sunt o pradă sigură pentru Kremlin. O astfel de țară nu se va putea mobiliza ca să opună rezistență în fața agresiunilor Rusiei”. (p. 204).
Cazul Ucraina - cel mai elocvent exemplu al unui himeric dușman extern și intern
Euromaidan, Ucraina, 21 nov. 2013 – 22 feb. 2014
Azi, în Federația Rusă cine e împotriva președintelui Vladimir Putin, ori cine doar pune sub semnul întrebării politica Kremlinului, e considerat dușman al statului și trădător.
Un exemplu elocvent al modului în care Kremlinul se raportează la relațiile internaționale îl reprezintă Euromaidanul și decizia Ucrainei de a se îndrepta spre Occident.
„Mișcarea Anti-Maidan luptă împotriva „coloanei a cincea”, împotriva dușmanului din interior. În ultimul an însă, mașina de propagandă controlată de Kremlin a acordat mai multă atenție dușmanului din afară. Aici, principalul inamic sunt Statele Unite ale Americii, care vor să conducă singure lumea, să le impună în mod abuziv altor țări propria voință, deși nimic nu le îndreptățește la aceasta, de vreme ce Războiul Rece s-a încheiat cu un scor nul, prin destrămarea de bunăvoie și nesilită de nimeni a Uniunii Sovietice. Obama nu vrea să discute cu Putin, nu respectă interesele Rusiei, pe care o tratează cu dispreț, ca pe o putere de mâna a doua. În această etapă însă, Washingtonul nu acționează pe față împotriva intereselor Moscovei, ci prin intermediul Kievului, unde au ajuns la putere, în urma unui Maidan regizat de CIA, politicieni care vor să închine Ucraina Occidentului în general, Statelor Unite în particular.
Într-un trecut nu foarte îndepărtat însă, propaganda oficială spunea că poporul ucrainean este popor-frate, că Ucraina este o țară-soră, iar ucrainenii și rușii împart nu doar istoria mai veche (și unii, și alții se revendică de la Rusia kieveană), grupul etnic (slavii de est) și lingvistic (limbile slave), ci și religia ortodoxă, tradițiile Bizanțului și valorile civilizației eurasiatice și nu și-ar putea concepe viitorul decât împreună, unii alături de alții. Asta, până acum un deceniu, la Revoluția Portocalie, când, pentru prima dată, rușii au înțeles că frații ucraineni pot să aibă o perspectivă proprie, alta decât a Kremlinului, față de evoluția lor politică”. (p. 67)
Cum a pregătit propaganda rusă legitimarea războiului din Ucraina
Armand Goșu remarcă faptul că manipularea extremă, îngroșarea tușelor, agresivitatea fără precedent a propagandei și depășirea unor limite conturate în timpul Războiului Rece sunt parte a războiului hibrid pus în scenă cu succes de Rusia în Ucraina.
E vorba de frontul „războiului pentru mințile oamenilor”, război informațional purtat de Rusia și cunoscut azi sub numele de doctrina Gherasimov (n.m. - care poartă numele lui Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Federației Ruse), dar care îl are ca arhitect de fapt pe colonelul antibolșevic Evgheni Messner (1891-1974), care a fost principala sursă de inspirație pentru teoreticienii militari ruși.
„Pe măsură ce luptele se extind în Donbass, propaganda Kremlinului devine tot mai agresivă. Reporterii prezintă copii mutilați, fete violate, bătrâni umiliți, zeci de trupuri însângerate, case arzând - secvențe copleșitoare, care stârnesc sentimente puternice. Se dovedește însă că imaginile care însoțesc relatările sunt din alte războaie sau, pur și simplu, sunt culese de pe internet”. (p.67).
Serviciile de informații controlează tot în Rusia, inclusiv politica externă. Cekiștii lui Putin i-au învins pe mejdunarodniki
Piațeta Regelui Mihai din București, în zona ambasadei Rusiei în România, unde a fost deschisă expoziția în aer liber ”Stop the War (in Ukraine)” sau cum a fost deja numită de către organizatori și artiști - “Operațiune Artistică Specială”! Foto: Agerpres
Pentru prima dată în istoria sa, Rusia s-a transformat într-un stat militarizat din punct de vedere al controlului serviciilor de informații, din rândul cărora provine și președintele Vladimir Putin.
Paradoxul face că Federația Rusă a avut șansa unei diplomații de elită, născută în perioada URSS și crescută sub atenta supraveghere a partidului cu acces la valori occidentale, diplomație care ajunsă la maturitate a înțeles că drumul corect pe care statul trebuie să-l urmeze e cel al reformelor. Numiți mejdunarodniki, aceștia au intrat pe un culoar de coliziune diplomatică, și nu numai, cu o nouă elită crescută din sânul serviciilor, una cu opțiuni radicale, ultranaționaliste, anti-occidentale și conspiraționiste. Sunt așa-numiții cekiști, din rândul cărora face parte din Vladimir Putin.
„Încă din epoca Hrușciov, zona de politică externă a reprezentat refugiul oamenilor educați, cosmopoliți, cu vederi mai liberale. În jargon rusesc, a intrat apoi și în nomenclatorul de meserii, experții în relații internaționale fiind numiți mejdunarodniki. (...) Deja în anii 1970 mejdunarodniki formau coloana vertebrală a ramurii liberale din PCUS. Gruparea era construită din tineri aparținând clanurilor din elita sovietică, educați în instituții speciale, sub atenta supraveghere a PCUS și KGB. (...) Mejdunarodniki aveau voie să întrețină contacte cu Occidentul, aveau acces la cărți în limbi străine, la filme vestice, studiau științe sociale care se predau în alte țări (economie, antropologie, istorie, sociologie). Erau tineri educați cu mult peste media din Uniunea Sovietică, ascultau muzică străină, arătau bine, se îmbrăcau după moda occidentală; ei ar fi reprezentat alternativa la o conducere sovietică gerontocratică. Doreau să îmbunătățească relațiile cu Occidentul, să schimbe traiectoria URSS, voiau reforme, investiții occidentale. Cei mai proeminenți dintre acești mejdunarodniki vor face parte din echipa reformatoare a lui Mihail Gorbaciov.
Ajuns la conducerea KGB, Andropov a lansat în anii 1970, în mod paradoxal, un amplu program de formare a unei noi elite de intelligence, cu vederi total diferite de cele ale mejdunarodniki. Din ea a făcut parte și viitorul președinte Vladimir Putin. Andropov a creat un cult al cekistului (termen de jargon rusesc folosit pentru ofițerul de securitate, de la CEKA, poliția politică fondată de Lenin în decembrie 1917) care luptă cu spionii, cu disidenții, chiar și cu corupția, dar mai ales împotriva unui uriaș complot mondial pus la cale de americani și de marea finanță internațională. Cekiștii citeau lumea pe dos față de cum o făceau mejdunarodniki. (...)
Așa se face că elita de politică externă și de securitate suferea de o previzibilă schizofrenie. O parte era prooccidentală și liberală, cealaltă era profund naționalistă, conspiraționistă, antiliberală și antioccidentală. Concepția cekiștilor a devenit însă dominantă în Rusia. Majoritatea populației acceptă azi explicația potrivit căreia statul sovietic s-a prăbușit din cauza conspirațiilor puse la cale de CIA, marea forță malefică, dar și de bancheri și sioniști”. (pp. 97-98).
Însă criza ucraineană a spulberat vechea diviziune mejdunarodniki-cekiști.
„Oamenii din servicii au luat sub control total politica externă. Diplomații nu mai controlează niciun domeniu, nici măcar pe cel al relațiilor cu Occidentul. Spionii acționează cum vor, fără niciun control sau fără nicio aprobare din partea diplomaților. Astfel, ei ajung să înceapă operațiuni de subminare a sistemului politic american folosind tehnici utilizate cu succes în Ucraina. Dacă diplomația are ca principal obiectiv evitarea războiului, Rusia a abolit diferența dintre cele două, folosindu-se de război pentru a obține rezultate diplomatice”. (p. 101).
Ce vrea Putin de la Ucraina și cum se poate termina totul? Soarta războiului este decisă
Protest de susținere a Ucrainei în fața invaziei neprovocate a Rusiei
Răspunsul este „Ucraina” și se regăsește în paginile volumul „Putin, obsesia imperiului”. Profesorul și istoricul Armand Goșu își poartă cititorii până în 2017, când Kremlinul a conturat cu mâna așa-zisei Republici Populare Donețk proiectul Malorossia (n.m - în traducere Mica Rusie, denumire de pe vremea în care Ucraina era gubernie a Imperiului Rus), cu scopul de a controla întreaga Ucraină.
Atunci separatiștii au anunțat înființarea unui nou stat federal care să ia locul Ucrainei, cu capitala mutată de la Kiev la Donețk, un proiect care se afla în contradicție cu Acordurile de la Minsk și în spatele căruia a fost foarte probabil influentul și cunoscutul siloviki Vladislav Surkov, la vremea respectivă consilierul lui Putin în dosarele Doneșk și Lugansk, și arhitectul actualului sistem politic rus putinist.
Proiectul Malorossia depășește în ambiție proiectul Novorossiia, lansat în 2014, care privea doar regiunile estice și sudice ale Ucrainei, care urmau să se desprindă de aceasta și să formeze un nou stat.
Însă Ucraina poate fi coșmarul lui Putin, care confruntându-se cu situația dificilă de pe front a optat în octombrie 2022 pentru anexarea ilegală a patru regiuni sud-estice: Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, pe care Armata rusă nici măcar nu le controlează în totalitate.
Pe 24 februarie 2024, Vladimir Putin spera că Ucraina va fi o țintă ușoară. A fost nevoie de doar câteva zile pentru a realiza că blitzkrieg-ul a eșuat.
„Abandonarea proiectului impunerii unui guvern-marionetă la Kiev confirmă eșecul operațiunilor militare rusești” - Armand Goșu.
În opinia autorului „Putin, obsesia imperiului”, proiectul președintelui rus a fost, după 2011, refacerea imperiului sub umbrela uniunii eurasiatice, ca o revanșă în fața Occidentului.
Însă Vladimir Putin ar putea fi tocmai groparul imperiului.
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârșitul regimului se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluțiile în spațiul euroasiatic. În centrul acestor evoluții, rămâne Rusia, o țară uriașă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral și dictatură autentică.
(...)
Putin și-a aruncat țara cu cel puțin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai aparține lumii civilizate. Poate că asta era „operațiunea specială” proiectată de președintele rus: să distrugă Rusia. Dacă acesta a fost planul lui înseamnă că i-a reușit”. (pp. 350-353).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
