Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Ucraina: O patrulă a OSCE a fost atacată în Donbas
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
O patrulă a Misiunii speciale de monitorizare a OSCE a fost ţinta unui atac armat comis în localitatea Molodejnoe din Donbas.
Sursă foto: nrcu.gov.ua
Sursă foto: nrcu.gov.ua

„La 29 mai, o patrulă a misiunii OSCE, formată din cinci persoane, aflate la bordul a două mașini, a fost ţinta unui atac armat, în timp ce se afla la punctul de control al grupărilor armate, la aproximativ 1,7 km sud-sud-vest de localitatea Molodejnoe”, se arată într-un comunicat al Serviciului de presă al misiunii OSCE din Donbas, potrivit Radio România, care citează agenţia de presă Interfax.

Se mai precizează faptul că observatorii misiunii „au auzit o explozie de natură incertă, la o distanță de aproximativ 100 m sud-vest, iar un membru al patrulei aflat în exterior a simțit o undă de șoc în momentul în care membrii formațiunilor armate s-au ascuns. Se mai specifică că observatorii misiunii nu au putut identifica tipul de arme folosite și direcția de unde s-a tras.

Doi bărbați şi-au pierdut viaţa, iar trei au fost răniți în urma deflagraţiei unui dispozitiv explozibil neidentificat, în orașul Krasnîi Luci, din autoproclamata republică populară Lugansk, relatează Agenţia de presă RIA Novosti.

„Pe 29 mai, la ora 19:56, în orașul Krasnîi Luci, două persoane au murit în urma producerii unei explozii a unui dispozitiv explozibil neidentificat. Cei decedaţi sunt un bărbat născut în anul 1963 și un bărbat născut în 1967”, a precizat Serviciul de presă al Ministerului pentru Situaţii de Urgență din autoproclamata republică populară Lugansk. Potrivit Serviciului de presă, trei bărbați au fost răniți. Ancheta este în plină desfăşurare.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Regimul de la Havana, acuzat că trimite mii de luptători pentru a ajuta invazia rusă din Ucraina
Plonjare în unghi de 90 de grade. Ucrainenii atrag atenția: Pentru a trece de Patriot, Rusia a modificat rachetele hipersonice Kinjal și cele Iskander-M
Siria numește primul parlament din era post-Assad
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
Rușii au atacat în valuri. Ținte din vestul Ucrainei, lovite cu rachete Kalibr, Kinjal, Kh-101 și drone kamikaze
O altă navă rusească de război a fost lovită de Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei. “Grad” naviga de la Marea Baltică către Marea Caspică
Rusia a executat, zilele trecute, un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din estul Ucrainei
Rușii au lovit cu drone un tren aflat în gară. A doua dronă a atacat în timp pasagerii erau evacuați; zeci de persoane au fost rănite
Rușii recunosc succesul Cehiei, cu inițiativa privind munițiile, dar speră într-un scenariu Robert Fico. ”Rolul Pragăi se va diminua după victoria opoziției”
O rafinărie de lângă Sankt Petersburg, ținta unui atac cu drone / Rușii au efectuat cel mai mare atac asupra companiei ucrainene Naftogaz
Trump cere Israelului să înceteze imediat bombardarea Gazei / IDF a primit ordin să oprească cucerirea orașului Gaza, scrie presa israeliană
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
Social gaming: Cum transformă comunitățile experiența de cazino digital
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
Nici direcția vest nu mai e sigură? Drone ale Ungariei au făcut o incursiune în Ucraina. Maghiarii asigură ironic că „nu vor ataca”
Hamas spune că probabil va respinge planul de pace al lui Trump
Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Putin transmite un mesaj de felicitare la a treia aniversare a anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie pe care Rusia nu le controlează în totalitate
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Solidaritate cu Ucraina: Cei căzuți pe front, comemorați la București de Ziua Apărătorilor și Apărătoarelor Ucrainei

Ştiri Recomandate

,,Războiul definit de software'': Viitoarele conflicte militare se vor purta între roiuri de drone "pilotate de algoritmi"
Polonia, ''uzina NATO'' pentru un nou tip de rachete: Industria poloneză de apărare devine producătorul rachetelor de croazieră americane Barracuda-500
Burevestnik: De ce „arma invincibilă” a Rusiei este, de fapt, un bluff radioactiv și un pericol global
Backup dacă SUA se retrag: O nouă „uniune nucleară” în Europa, pentru descurajarea Rusiei? Marea Britanie și Germania trebuie să aibă o strategie nucleară comună
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Mesaj pentru Trump: Bombardiere chineze H-6K au survolat împrejurimile Taiwanului, chiar înainte de întrevederea președintelui SUA cu Xi
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
pixel