Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Reactoare nucleare similare portavioanelor SUA, implementate în România. John Kerry: România deschide ușa tehnologiei SMR
News
Data actualizării:
Data publicării:
DefenseRomania a participat azi, 6 septembrie 2023, în marja summit-ului Inițiativei celor Trei Mări, la o conferință organizată de Ambasada SUA cu sprijinul Nuclearelectrica, în care invitatul special a fost John Kerry, fost secretar de stat în Administrația Obama și în prezent Reprezentantului Special al Președintelui SUA Joe Biden pe probleme climatice.
Portavionul american USS Harry Truman, sursă foto: U.S. Navy
Portavionul american USS Harry Truman, sursă foto: U.S. Navy

La eveniment au participat și alți oficiali, precum Asistentul Secretarului de stat pentru resurse energetice, Geoffrey Pyatt şi preşedintele Băncii de Export-Import a SUA (EXIM), Reta Jo Lewis.

Compania americană NuScale Power implementează în cooperare cu companiile românești, inclusiv Nuclearelectrica, tehnologia SMR - reactoarele nucleare mici care vor fi instalate la Doicești. În program sunt implicate și Coreea de Sud, Japonia, sau Emiratele Arabe Unite.

Primul Centru E2 din Europa a fost instalat în cadrul Facultăţii de Energetică din cadrul Politehnicii, ca parte a programului U.S. Foundational Infrastructure for Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (FIRST).

Mulți demnitari români, inclusiv Sebastian Burduja, ministrul Energiei, care a și luat cuvântul, au fost prezenți la conferință.

Vizita lui John Kerry în România a avut loc în marja summitului Inițiativei celor Trei Mări care a avut loc la Palatul Cotroceni, și în contextul parteneriatului strategic dintre SUA și România, în domeniul energiei nucleare și cooperarării pentru implementarea tehnologiei SMR cu multiple beneficii pentru decarbonizare, securitate energetică și acces la energie curată și sigură.

Sebastian Burduja a confirmat că la Doicești vor fi implementate 6 reactoare nucleare mici care vor genera în total aproximativ 420 de megawați. În comparație reactorul de la Cernavodă generează 660 megawați. 

Tehnologia e una revoluționară în domeniul civil, dar reactoarele sunt folosite de decenii de Armata SUA în scopuri militare.

 

România, prima țară din lume după SUA care implementează SMR. Reactoarele nucleare mici - folosite și pe portavioanele și submarinele americane

 

2. Sură foto:... (uss-theodore-roosevelt_15717000.jpg)

Sură foto: USS Theodore Roosevelt Facebook

John Kerry a subliniat în cadrul conferinței că România este prima ţară în Europa şi a doua din lume după SUA care implementează tehnologia SMR.

Iar țara noastră a deschis ușa Poloniei, Cehiei și Slovaciei în ceea ce privește tehnologia SMR prin implementarea reactoarelor modulare mici.

Oficialul american John Kerry a abordat inclusiv îngrijorările cu privire la siguranța acestei tehnologii, multe aceste îngrijorări fiind folosite ca dezinformări și în scop de propagandă.

În fond, reactoarele nucleare mici care vor fi instalate la Doicești, sunt similare cu reactoarele nucleare folosite de U.S. Navy, și care alimentează portavioanele și unele din submarinele Marinei americane. Ce e nou, e că această tehnologie e adusă în scop civil pentru prima dată în Europa de către România.

Toate cele zece nave americane din clasa Nimitz sunt cu propulsie nucleară, precum și portavionul USS Gerald R. Ford din clasa cu același nume. 

„Am servit patru ani în Marina americană. Nu a existat niciun incident în ceea ce privește aceste SMR-uri”, a afirmat John Kerry, care a subliniat că în decenii în care această tehnologie a fost folosită de U.S. Navy nu a existat vreun incident în care un marinar să-și fi pierdut viața sau să fi fost măcar rănit, în pofida faptului că se lucrează direct cu aceste reactoare nucleare mici.

2. John Kerry... (john-kerry_86038700.jpg)

John Kerry, sursă foto: US Department of State

Reprezentantului Special al Președintelui SUA Joe Biden pe probleme climatice a mai arătat că în prezent omenirea se află în fața celui mai periculos moment din întreaga sa istorie și „nu e nicio exagerare” când afirmă acest lucru. El a făcut referire la schimbările climatice care reprezintă o provocare uriașă pentru întreaga lume, dar s-a arătat încrezător că „puteam câștiga această luptă”.

Ministrul Sebastian Burduja a precizat și el că pe lângă beneficiile în ceea ce privește problemele climatice, poluarea sau decarbonizarea, implementarea tehnologiei SMR în România va contribui decisiv la independența energetică a țării și va aduce un element important de prosperitate. Nu în ultimul rând, Sebastian Burduja a afirmat că datorită poziției geografice, România are șansa să fie un pionier în Europa pentru tehnologia SMR. 

La program vor adera și Polonia, Cehia și Slovacia, dar multe alte state sunt și ele interesate. România va fi însă prima țară din Europa și a doua din lume după SUA care va implementa reactoarele modulare mici (SMR).

România va obţine o poziţie de lider şi multiple beneficii socio-economice, inclusiv un hub pentru susţinerea producţiei şi asamblării componentelor SMR, un centru de instruire şi educaţie pentru viitorii operatori şi specialişti, precum şi un catalizator pentru implementarea SMR în regiune şi un operator preferat pentru următoarele proiecte SMR care vor urma.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"

Ştiri Recomandate

Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
pixel