Republica Moldova, între UE și Uniunea Eurasiatică. Sondaj peste Prut
Institutul Republican Internațional a efectuat un sondaj despre situația politică în Republica Moldova.
Astfel, potrivit datelor Institutului, citat de Radio Chișinău, la capitolul relații internaționale, 48% dintre cei chestionați cred că dacă Republica Moldova ar trebui să se alăture unei uniuni economice internaționale aceasta ar trebui să fie Uniunea Europeană. Cei mai mulți dintre cetățenii care au optat pentru Uniunea Europeană au vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, dar și cei până la 49 de ani. Alți 37% dintre cetățeni cred că R. Moldova ar trebui să se alăture Uniunii Eurasiatice.
În topul încrederii în politicienii din Rep. Moldova, conduce președintele prorus Igor Dodon cu 27%, șeful statului fiind urmat de liderii opoziției proeuropene Andrei Năstase cu 14% și Maia Sandu, cu 13%. Din reprezentanții guvernării, premierul Pavel Filip și liderul PD, Vlad Plahotniuc, au încredere de 6%.
În ceea ce privește viitoarele alegeri, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar ajunge pe liste de partid patru formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Socialiștilor, care ar obține 32% din voturi, urmat de Partidul Democrat, Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma DA, toate cu câte aproximativ 12%. Sub pragul minim de reprezentare de 6% s-ar afla Partidul Comuniștilor și „Partidul Șor", ambele creditate cu câte 4% din sufragii.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News