Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a început desfășurarea manevrelor militare în Marea Neagră. Peste 30 de nave au ieșit pe mare pentru exerciții
Forțele navale
Data publicării:
Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat că, pe 12.02.2022, în acvatoriul Mării Negre, a început executarea unor manevre cu participarea a peste 30 de nave de  luptă.

“La îndeplinirea misiunilor în compunerea unor grupări de forțe întrunite, grupări navale de atac și detașamente de nave de desant vor participa peste 30 de nave de luptă din diverse clase aparținând FRMN, precum și altor flote”, se arată într-un comunicat de presă al departamentului, preluat de agenția Interfax.

“În diverse etape ale exercițiilor, marile unități navale, subunitățile de apărare de coastă și aviația flotei vor executa un complex de lansări de rachete și trageri de artilerie. Atacurile cu rachete și bombe vor viza ținte navale, aeriene și de coastă”, au menționat reprezentanții Statului major al FRMN.

Potrivit preizărilor acestora, scopul exercițiului constă în apărarea litoralului maritim al Peninsulei Crimeea, a punctelor de dislocare ale forțelor FRMN, a obiectivelor economice ale țătii, a căilor de comunicații maritime, precum și a raioanelor maritime ale activităților economice împotriva unor posibile amenințări militare ale adversarului convențional”.

Potrivit informațiilor prezentate de flotă, în etapa inițială a exercițiului, navele au părăsit bazele din Sevastopol și Novorossiysk și au efectuat deplasarea în raioanele indicate. Conducerea manevrelor este asigurată de comandantul FRMN, amiral Igor Osipov.

La acestea participă fregate, nave de patrulare, nave mici purtătoare de rachete, vedete purtătoare de rachete, nave de desant, nave mici antisubmarin, precum și nave de apărare antimină.

Pe 10 februarie, FRMN a anunțat că un detașament format din șase nave de desant ale Flotei de Nord și Flotei din Marea Baltică au încheiat transferul din Marea Mediterană în Marea Neagră și au ajuns la Sevastopol.

Tot pe 10 februarie, Ministerul de Externe al Ucrainei a emis un protest în legătură cu decizia Rusiei de a închide părți din acvatoriile Mării Negre și Mării Azov, precum și Strâmtoarea Kerci, în legătură cu desfășurarea de exerciții navale.

“Extinderea fără precedent a zonelor de desfășurare a manevrelor face ca navigația în ambele mări să fie aproape imposibilă. Vorbim despre o complicație semnificativă și nerezonabilă a transportului maritim internațional, în primul rând commercial, care poate provoca consecințe economice și sociale complexe, în primul rând pentru porturile Ucrainei”, se arată în declarația ministerului.

Anterior s-a anunțat că Rusia a închis pentru navigație două raioane din Marea Neagră și un raion din Marea Azov, în perioada 13-19 februarie, pentru desfășurarea de exerciții militare.

Pe 20 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a informat despre începerea unei serii de manevre ale Forțelor Navale, cu participarea a peste 140 de nave de luptă și auxiliare și a aproximativ 10.000 de militari. Exercițiile, desfășurate sub conducerea comandantului Forțelor Navale, sunt executate în acvatoriile mărilor adiacente teritoriului rus, precum și în raioane operative importante din Oceanul Planetar. Exerciții independente sunt planificate în acvatoriile Mării Mediterane, Mării Nordului, Mării Okhoțk, în nord-estul Oceanului Atlantic și în Oceanul Pacific.

Manevrele se desfășoară pe fondul crizei survenite în relațiile din Rusia și NATO. SUA, alte state membre ale Alianței, dar și Ucraina au atras atenția asupra concentrării de trupe rusești în proximitatea frontierei ucrainene și a pericolului declanșării unei invazii militare a Rusiei.

Comentariul autorului: Probabil că, așa cum rezultă și din notificările părții ruse, faza activă a exercițiilor din Marea Neagră se va desfășura în perioada 13-19 februarie.

Deși pericolul există, aproape cu certitudine, manevrele executate în Marea Neagră nu se vor dezvolta într-o intervenție militară împotriva Ucrainei.

În ultimele zile, în SUA au fost lansate mai multe date pentru o eventuală declanșare a ostilităților dintre Rusia și Ucraina. Astfel, potrivit Bloomberg, care a citat înalți oficiali americani, intervenția militară a Rusiei va începe marți, 15 februarie. Pe de altă parte, în baza unor evaluări ale CIA, atacul Rusiei este planificat pentru data de 16 februarie.

Este însă puțin probabil ca una din aceste date să marcheze începutul unui război între Rusia și Ucraina, din mai multe motive.

În primul rând, până pe data de 20 februarie se află în curs de desfășurare Jocurile Olimpice de Iarnă. Respectând principiul olimpic, Rusia nu va declanșa acțiuni ofensive în timpul desfășurării acestora, mai ales ținând cont de faptul că acestea au loc în China, țară apropiată de autoritățile de la Moscova.

În al doilea rând, este puțin probabil ca ostilitățile să fie declanșate în perioade intense de desfășurare a unor manevre de amploare, când toate privirile sunt ațintite asupra participanților. Pentru a profita la maximum de elementul surpriză, care uneori poate fi decisiv în înclinarea balanței conflictelor, atacul trebuie să se producă într-o perioadă de relativă relaxare.

Cel mai probabil, după revenirea navelor în bazele de dislocare permanentă și refacerea rezervelor în urma participării la exerciții, acestea pot ieși din nou pe mare, în secret, eventual sub protecția întunericului, și pot să declanșeze atacuri surpriză, cu efecte devastatoare pentru partea ucraineană.

În aceste condiții, data de 22.02.2022, avansată în glumă, în urmă cu ceva timp, doar pentru faptul că arată bine, ar putea fi mult mai potrivită pentru declanșarea unei intervenții militare a Rusiei pe teritoriul Ucrainei.

Cu toate acestea, un război între cele două state slave nu este încă iminent. Președintele rus, Vladimir Putin, are cu siguranță în vedere și alte opțiuni decât războiul, care pot să aducă Rusiei beneficii mai mari, cu costuri mult mai mici.

Nu în ultimul rând, trebui remarcat că de ceva vreme, în Marea Neagră nu se mai află nicio navă de luptă din statele neriverane. SUA, Marea Britanie, Spania și chiar Italia și Franța, care, de regulă trimiteau nave în regiune, au preferat să-și concentreze forțele în Marea Mediterană, departe de zona potențială de conflict din Marea Neagră. În aceste condiții, se pare că Rusia are cale liberă la manevre fără restricții în Marea Neagră. 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Flota rusă „în exil” a Mării Neagre: Din cauza coșmarului ucrainean trei nave noi de luptă au fost redirecționate și inaugurate în Marea Baltică și Caspică
S-au „ascuns” dronele ruse în apele României înainte de a scufunda nava ucraineană Simferopol? De ce e imposibil ca rușii să nu fi intrat în apele teritoriale române
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
"Teknologhia" rusească, în acțiune. După un sfert de secol de reparații, Amiral Nakhimov e fluturat ca nava fără egal lume
Sonare tractate pentru fregatele Regina Maria și Regele Ferdinand, dar și achiziția corvetei clasa ”Hisar” - pașii mărunți, dar importanți pentru Marina României
Ministrul Apărării, de Ziua Marinei: În contextul războiului din Ucraina, "Marea Neagră a devenit o mare agitată". Forțele Navale trebuie să intre într-un proces de modernizare
Ziua Marinei Române, marcată de un amplu exercițiu naval la Constanța
Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic

Ştiri Recomandate

Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
pixel