Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia acceptă observatori germani şi francezi în strâmtoarea Kerci
News
Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat propunerea Berlinului de a fi trimişi observatori germani şi francezi în strâmtoarea Kerci pentru a confirma că Moscova respectă libertatea de navigaţie între mările Neagră şi Azov, a anunţat vineri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite agenţia EFE.

Cancelarul german Angela ''Merkel i-a propus preşedintelui Putin să le permită experţilor germani să se deplaseze în zona strâmtorii Kerci şi să observe cum se realizează tranzitul (...) Iar preşedintele a acceptat'', a explicat ministrul rus de externe la o conferinţă de presă comună cu omologul său german Heiko Maas.

Lavrov a adăugat apoi că Merkel i-a cerut lui Putin să permită ca experţi francezi să se alăture acestei misiuni, lucru cu care liderul de la Kremlin a fost de acord. ''Totuşi, de atunci a trecut mai mult de o lună şi încă nu am văzut nicio sosire'' a vreunuia dintre aceşti experţi, a ţinut să menţioneze şeful diplomaţiei ruse.

El a precizat că o asemenea vizită se poate efectua ''în orice moment'', însă dacă propunerea germană presupune şi acordul părţii ucrainene, cum a afirmat vineri ministrul Heiko Maas, procesul s-ar putea bloca, la fel cum se întâmplă de pildă cu negocierile privind conflictul din Ucraina desfăşurate în formatul Normandia (Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa).

Pe de altă parte, ministrul Lavrov a amintit că trecerea navelor între mările Neagră şi Azov trebuie să ţină cont de anumite norme de securitate ale podului Crimeei, inaugurat de Rusia în mai 2018 şi care uneşte această peninsulă de Rusia continentală. Rusia a construit acest pod în aşa fel încât traversarea strâmtorii Kerci se poate realiza numai printr-o porţiune îngustă, care poate fi uşor blocată de o singură navă.

Ministrul de externe german a insistat că Berlinul şi Parisul doresc să verifice că traversarea strâmtorii este garantată, deşi în ultimele săptămâni Ucraina nu a denunţat îngrădiri ale navigaţiei din partea Rusiei.

Toate aceste demersuri intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după incidentul naval de la sfârşitul lunii noiembrie când trei nave militare ucrainene au fost sechestrate cu forţa, iar echipajele lor capturate, în apropiere de strâmtoarea Kerci de către gărzile de coastă ruse sub pretextul că ar fi încălcat apele teritoriale ruse.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
MAE confirmă că persoana reținută în Abkhazia este cetățean român
Georgia spune ”adio” Europei: Anti-occidentalul Mikheil Kavelashvili devine noul președinte al țării. A fost ales de 300 de oameni
Rusia a început să retragă din Siria echipamente militare, inclusiv elemente din sistemul antiaerian S-400
Parlamentul din Coreea de Sud a votat pentru suspendarea președintelui Yoon Suk Yeol
Răspunsul SUA la Oreșnikul rusesc: Test reușit pentru racheta hipersonică Dark Eagle, capabilă să zboare din Germania la Urali
Presiune maximă pe Teheran. Trump are în vedere o lovitură preventivă asupra Iranului, bănuit că poate construi o armă nucleară în doar de câteva zile
Macron l-a numit pe Francois Bayrou în funcția de prim-ministru
Șeful NATO a convocat o întâlnire cu privire la încetarea focului în Ucraina
Una caldă, alta rece pentru Putin: În timp ce Rosneft va livra Indiei petrol de 13 miliarde de dolari, industria cărbunelui e în pragul falimentului
Grupul de luptă NATO de la Cincu va crește în 2025: Belgia a anunțat că trimite trupe suplimentare în România
Xi Jinping nu vrea să fie primul președinte chinez care merge în SUA pentru învestirea unui președinte american. Invitația lui Trump, declinată
Rutte cere ca țările din NATO să se trezească și să se înarmeze în fața Rusiei. „Nu suntem pregătiți pentru ce urmează în 5 ani. Pericolul se apropie cu mare viteză”
Grupul de luptă condus de Franța în România ajunge la nivel de brigadă. Belgia a reconfirmat că va disloca mai multe trupe în România
Cadru legal pentru doborârea dronelor rusești. Guvernul României a adoptat proiectul de lege pentru combaterea UAV-urilor
Donald Trump nu l-a invitat pe Vladimir Putin la ceremonia de învestire
Predoiu, mesaj după votul pe Schengen din Consiliul JAI: Europa are un viitor. Solidaritatea europeană există
Schengen total. Consiliul JAI a aprobat aderarea deplină a României şi Bulgariei, de la 1 ianuarie 2025
OMV a reziliat contractul cu Gazprom pentru furnizarea de gaze naturale. Compania austriacă asigură că are surse alternative de gaz
Rusia ar putea lansa o altă rachetă Oreșnik asupra Ucrainei, avertizează SUA
Guvernul ceh va majora salariile militarilor, polițiștilor și pompierilor
Liderul Suprem al Iranului: Răsturnarea lui Assad a fost plănuită de SUA și Israel, dar și de un stat vecin
Fiți gata să-l răsturnați pe Lukașenko, îndeamnă șefa opoziției din exil
Ministrul Tîlvăr a vizitat scutul de la Deveselu: Sistemul american Aegis Ashore din România, printre cele mai importante pentru apărarea Europei
„E incorect ca Ucraina să lupte cu o singură mână” iar aliații pregătesc noi brigăzi ucrainene. O concluzie la cald: SUA nu abandonează Europa în fața Rusiei
Pace pe modelul „coreean”? Franța și Polonia vor să dea șah Rusiei: 40.000 de militari ca forță de menținere a păcii în Ucraina, o garanție că Rusia nu mai atacă
Rusia transferă focoase nucleare în coasta Aliaților în timp ce Lukașenko se umflă în pene amenințând Europa și pe „dușmanii lui”
Taiwanul trage un semnal de alarmă: China a desfășurat în regiune cea mai mare flotă din ultimii 30 de ani
Bogdan Rodeanu: În România s-a dat copy paste scenariului din R. Moldova. Tripla Matrioșkă rusească
„Prețul pentru prostia lui Putin”. SUA anunță că Rusia a pierdut cel puțin 700.000 de soldați și a irosit peste 200 de miliarde de dolari în război

Ştiri Recomandate

România respiră aer de independență energetică. Burduja: Estimăm că vom dubla performanța din 2024. ”Gândiți-vă ce vor însemna încă 2.500MW în sectorul energetic”
Demonstrație de forță în România și Bulgaria: Peste două mii de soldați britanici și sute de vehicule vor participa la un exercițiu pe scară largă
Turcia joacă rol de arbitru în Africa: Etiopia e de acord să sprijine noua misiune a Uniunii Africane din Somalia
Rușii iar au fost luați prin surprindere: Armata ucraineană a declanșat o nouă ofensivă în regiunea Kursk
În timp ce autoritățile daneze investighează apariția unui roi de drone necunoscute, Ministerul apărării de la Compenhaga întârzie propriile achiziții de drone
Singurul submarin diesel-electric al Rusiei din Marea Mediterană a părăsit regiunea. "Novorossiysk" ar putea avea probleme tehnice
Sudul Rusiei, lovit de un atac cu drone la scară largă. În Kursk, Forțele ucrainene spun că și-au surprins inamicul
Biden interzice noi foraje petroliere în zonele SUA din Atlantic / Trump cere reluarea exploatațiilor de gaz și petrol din Marea Nordului
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Veste bună pentru Ucraina: Avioane Mirage 2000, mult mai rapid decât se aștepta. Cu ce va fi înarmat Mirage 2000-5F?
Cancelarul Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi anunță că va demisiona
Serbia vrea să domine Balcanii cu armament cumpărat de oriunde, mai puțin din SUA: Noul sistem antiaerian chinez FK-3 intră în serviciu
Din porunca Moscovei, Transnistria refuză gazul UE și chiar ajutorul umanitar. Cum se descurcă transnistrenii
Un aliat al SUA se remarcă în Indo-Pacific: Comandă record de rachete aer-aer AIM-120 AMRAAM pentru avione F-15 și F-35
3.000 de rachete și 30.000 de drone cu rază lungă. Ucraina își extinde producția internă de arme
Situația se complică în Marea Roșie. Egiptul ia în calcul o intervenție militară împotriva rebelilor Houthi
Noul ”hibrid” al ucrainenilor: Mai multe blindate ”FrankensTank” au fost asamblate folosind componente de T-90M și T-80 rusești
SUA reface stocurile militare ale Israelului și vrea să vândă rachete și bombe aeriene de 8 miliarde de dolari. Biden și Trump au aceeași abordare
Tancurile germane, „coșmarul” Rusiei, în versiunea modernă Leopard 2A8, din nou în coasta imperiului. Pentru prima dată după 1991 o fostă republică sovietică cumpără tancuri
Ucraina pregătește ”Trîmbița”. Cea mai ieftină muniție cu rază lungă de acțiune din lume va putea lovi Moscova
Armata României va primi cea mai nouă versiune de PATRIOT. Raytheon începe producția pentru sistemele care vor fi trimise României
Situație îngrijorătoare la Brigada 155. Unitatea ucraineană instruită în străinătate se confruntă cu probleme majore, inclusiv numeroase cazuri de dezertare
„Nu este binevenit”: Varșovia nu l-a invitat pe ambasadorul Ungariei la începutul președinției poloneze a UE
Marina și Aviația SUA au lovit mai multe ținte Houthi în Yemen
Ce înseamnă oprirea gazelor rusești către Europa: Minus 6 miliarde de dolari pentru bugetul Rusiei, dar nici Ucraina nu mai primește taxe de tranzit
SUA lansează un proiect ambițios numit „Teoria minții”. Cu ajutorul AI vor fi prezise următoarele mișcări ale celor ce sunt o amenințare pentru America
Continuă haosul în Coreea de Sud: Poliția nu a putut să-l aresteze pe președintele Yoon, după confruntări cu soldați plasați drept gărzi de corp
Avertisment pentru europeni: Cu industria militară turată la maxim, Kremlinul va profita de pace pentru a-și construi un stoc uriaș de rachete
Ucraina a lansat o lovitură de înaltă precizie asupra postului de comandă al rușilor din regiunea Kursk
Europa dă credit Eurofighter, coloana vertebrală a superiorității aeriene europene. Două state mizează din nou pe Eurofighter Typhoon
Finlandezii au arătat cum trebuie să lupți împotriva sabotajului: În maxim o oră, petrolierul secționa gazoductul Balticconnector și un alt cablu electric Estlink
Assad nu e în siguranță nici în Rusia sub „protecția” lui Putin. The Sun: Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit, dar acum starea sa e stabilă
pixel