Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia dezminte că a trimis avioane în Libia
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
În stilul caracteristic Rusia a dezmințit informația conform căreia ar fi trimis în Libia avioane de vânătoare în sprijinul mareșalului Khalifa Haftar.

Rusia a dezminţit marţi acuzaţiile forţelor SUA din Africa (Africom) privind trimiterea de avioane de vânătoare în Libia în sprijinul grupărilor de mercenari care luptă de partea forţelor mareşalului Khalifa Haftar, informează EFE şi media ruse. "Este o nouă poveste horror în stil american. Este o ştire falsă şi de dezinformare în spiritul precedentelor administraţii americane", a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei de apărare din Duma de Stat (camera inferioară), Andrei Krasov, citat de Interfax.

Deputatul a declarat că "poziţia rusă este bine cunoscută: pledăm pentru încetarea vărsării de sânge în Libia, invităm toate părţile participante la conflict să se abţină de la recurgerea la arme şi să se aşeze la masa negocierilor". Potrivit lui Krasov, "SUA încearcă din nou să joace cartea rusească", transmite Agerpres.

Marţi, Africom a denunţat faptul că Rusia încearcă să-şi extindă influenţa militară în Libia, transferând avioane de vânătoare în această ţară din nordul Africii şi facilitând sosirea trupelor unor societăţi private de securitate militară (PSMC), cum ar fi Grupul Wagner, deţinut de oligarhul rus Ievgheni Prigojin, considerat un prieten al preşedintelui Vladimir Putin.

 

Rusia susține rezolvarea politică



Într-un comunicat făcut public, generalul Stephen Townsed, comandant al Africom, şi-a susţinut afirmaţiile cu fotografii care arătau ceea ce părea a fi un avion de vânătoare Mig-29 Fulcrum şi un altul Suhoi Su-24 Fencer în zbor spre Libia, care plecaseră de la o bază rusească aflată pe teritoriul controlat de forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Anunţul american intervine la câteva zile după ce Fathi Bashaga, ministrul de interne din cadrul Guvernului de Uniune Naţională din Libia (GNA), cu sediul la Tripoli, a denunţat aterizarea în Libia a şase avioane de luptă ruseşti - patru MiG-29 şi două Su-24 - care - potrivit lui - au venit escortate din Siria în sprijinul forţelor mareşalului Haftar, omul forte din estul libian care încearcă să răstoarne de la putere GNA.

În paralel, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avut o convorbire telefonică cu preşedintele parlamentului din Tobruk, Aguila Saleh, aliat al lui Haftar. "Cele două părţi au subliniat lipsa de perspectivă a oricărei încercări de a rezolva criza printr-o soluţie militară şi necesitatea demarării imediate a unui dialog constructiv cu participarea tuturor forţelor politice libiene", a informat Ministerul rus de Externe.

Lavrov şi-a reiterat sprijinul pentru iniţiativa propusă de Saleh la 23 aprilie, adică încetarea imediată a oricărei confruntări şi organizarea de discuţii pentru formarea unui guvern unic în ţară. 

Citește și: General US Army: Rusia a desfăşurat avioane de vânătoare în Libia


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
Nici direcția vest nu mai e sigură? Drone ale Ungariei au făcut o incursiune în Ucraina. Maghiarii asigură ironic că „nu vor ataca”
Hamas spune că probabil va respinge planul de pace al lui Trump
Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Putin transmite un mesaj de felicitare la a treia aniversare a anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie pe care Rusia nu le controlează în totalitate
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Solidaritate cu Ucraina: Cei căzuți pe front, comemorați la București de Ziua Apărătorilor și Apărătoarelor Ucrainei
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Polonia nu scapă de blestemul rachetelor rusești: Ambasada de la Kiev, avariată din nou. În weekend Rusia a lansat sute de drone și rachete spre Ucraina, inclusiv Kinjal și Kalibr
După scenariul cunoscut: Rusia lovește Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică în aer avioane poloneze și aliate
Rusia a publicat bilanțul teritoriilor “eliberate” în Ucraina de la începutul anului 2025: 205 de sate
Zelenski anunță că nu intenționează să candidideze pentru un nou mandat de președinte al Ucrainei
Două avioane An-26 și radare de coastă ale trupelor ruse distruse de ucraineni în Crimeea ocupată (VIDEO)
O rachetă rusă Iskander lovește un poligon militar ucrainean. Mai multe victime confirmate
Ucraina a lovit puternic orașul port rus Novorossiysk, de pe mare și din aer. Oficialii Rusiei invocă morți și răniți
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Rusia își adaptează tactica și vizează liniile de aprovizionare ale Armatei ucrainene
Vântul democrației începe să sufle în Siria. Se organizează primele alegeri parlamentare de la răsturnarea lui Assad
Afganistanul îi trântește ușa în nas lui Trump. Niciun centimetru pătrat din baza de la Bagram nu va fi restituit SUA anunță talbanii, în ciuda ultimatumului Americii
Trump amenință Afganistanul spunând că „se vor întâmpla lucruri grave” dacă va fi refuzată returnarea bazei Bagram. SUA amintesc că baza e la o oră de locul unde China produce arme nucleare
Zelenski a propus României și Poloniei un scut comun: Doborârea dronelor rusești deasupra Ucrainei și viceversa
Ucraina vrea să iasă din defensivă. Armata crează unități moderne de asalt care vor identifica punctele vulnerabile ale rușilor și vor lovi punctual
Rusia a lovit în această dimineață din nou vestul Ucrainei iar Polonia a ridicat avioane de luptă F-16
Conductele au devenit arma secretă a Rusiei în zona de război. Acestea sunt folosite pentru transportul în secret de trupe și provizii

Ştiri Recomandate

Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Europenii susțin înghețarea ostilităților în Ucraina pe actuala linie a frontului. Europa și Kievul, plan în 12 puncte pentru oprirea războiului
Zelenski: După ce pericolul Tomahawk a trecut, Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Tentativă de sabotaj dejucată la București: SRI a oprit un atac la sediul companiei Nova Post, coordonat de serviciile secrete ruse
Lovitură de precizie în Crimeea: Ucrainenii au distrus sistemul radar „Valday”, simbol al defensivei rusești anti-drone (VIDEO)
Noi submuniții permit unei rachete HIMARS să lovească trei ținte simultan. La raza maximă de acțiune se adaugă până la 120 de km
Arma secretă a Ucrainei: Cum a fost transformat un avion ultrauşor într-un mic bombardier strategic cu rază lungă de acţiune
Olanda taie partajarea de informații clasificate cu Statele Unite: De ce serviciile de intelligence nu mai au încredere în administrația Trump
Corespondență DefenseRomania din Coreea: K9, primul mare contract dintre cele două țări. Când ajung obuzierele și ce companii românești sunt prezente la Seul
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.
EXCLUSIV
Davai ceas, davai Donbas: De ce vrea Rusia cu orice preț „fortăreața” ucraineană pe care nu o poate cuceri cu tancurile
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Pragmatismul care doare | Mareșalul Richards: Ucraina nu poate câștiga împotriva Rusiei fără o implicare directă a forțelor NATO. Dar, asta nu se va întâmpla!
Zelenski: „Ucraina nu va ceda nimic Rusiei de dragul unui acord cu Putin”. Kievul cere garanții de securitate post-război
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Geopolitica unei concesii păcătoase: Propunerea lui Trump de "împărţire" a Donbasului și reconfigurarea relațiilor SUA-Ucraina
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Blindatele 4x4 Cobra II produse în România, un model ce va fi copiat? Industria turcă, tot mai dispusă să mute producția în România
Ucraina negociază un contract pe termen lung pentru 25 de sisteme Patriot: Finanțarea, asigurată din activele rusești înghețate
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
EXCLUSIV
Diplomația Tomahawk a lui Trump: Cum a forțat președintele SUA dialogul cu Vladimir Putin și ce se joacă la Budapesta
Tehnologia occidentală alimentează în continuare mașina de război a Rusiei: Cum ocolește Moscova sancțiunile economice și cine plătește prețul?
Adio, gândire umană? Generalii americani se consultă cu ChatGPT: Cât de periculoase sunt erorile subtile ale AI-ului in planificarea militara
Lovitură de proporții: Europol a destructurat o rețea uriașă de „ferme de SIM-uri” care coordona 49 de milioane de conturi false la nivel global (FOTO)
pixel