Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia vine cu un nou raport în cazul prăbușirii avionului MH-17 în Donbas
News
Data actualizării:
Data publicării:
Numerele de serie găsite pe resturile rachetei Buk care a doborât zborul Malaysian Airlines MH17, aflat în spaţiul aerian din estul Ucrainei, arată că a fost produsă în 1986, au spus doi oficiali ai Ministerului rus al Apărării în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că racheta a fost deținută de Ucraina.
EXCLUSIV

Există două numere de serie găsite pe fragmentele rachetei care a lovit avionul de pasageri Malaysian Airlines MH17 în iunie 2014, potrivit Rusia Tuday.

Incidentul din 2014 este sub atenta monitorizare a unei echipe internaționale de anchetatori condusă de Olanda.

Doi oficiali ai Ministerului rus al Apărării au declarat, luni, că respectiva rachetă Buk are numărul de ordine 8868720. Vorbind cu jurnaliștii, generalul Nikolay Parshin, a încercat să convingă prin raportul său provenienţa şi întregul istoric al rachetei Buk, de la momentul fabricării, până la momentul livrării.

Conform documentelor, dintre care unele au fost declasificate pentru prezentare, racheta a fost produsă la o fabrică militară din Dolgoprudny din regiunea Moscovei în 1986. Racheta a fost expediată apoi din fabrică pe 29 decembrie 1986 și livrată la Unitate Militară 20152 situată atunci pe teritoriul Uniunii Sovietice, azi fiind pe teritoriul Ucrainei în orașul Stryi, regiunea Lviv.

Numele Unităţii Militară 20152 a fost schimbat după ce Ucraina şi-a dobândit independenţa, acum numindu-se regimentul 223 de apărare antiaeriană al forțelor armate ucrainene, se spune în raportul prezentat de Nikolay Parshin.

Unitatea a luat parte la represiunea Kievului împotriva rebelilor din estul Ucrainei în iunie 2014, a susţinut generalul în faţa presei.

Dovezile prezentate de Nikolay Parshin în raportul său îşi propun să conteste acuzațiile făcute de Ucraina, OSCE şi Statele Unite, care susțin că o rachetă rusească lansată de un lansator trimis în secret din Rusia a fost responsabilă pentru lovirea avionului MH17. Toate materialele prezentat de către Nikolay Parshin au fost trimise şi anchetatorilor olandezi, a mai spus o oficialul rus în timpul conferinţei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia, Igor Konaşenkov, a declarat luni că ţara sa are dovezi potrivit cărora Ucraina este răspunzătoare pentru doborârea în spaţiul aerian al acestei ţări, dar într-un sector controlat de separatiştii proruşi, a zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în 2014, soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord, transmite EFE, citat de agerpres.

''Avem înregistrări ale convorbirilor telefonice între militari ucraineni făcute în 2016 şi analiza acestora confirmă concluziile cu privire la implicarea directă a părţii ucrainene în doborârea Boeing-ului malaezian'', a declarat Konaşenkov într-o conferinţă de presă.

Oficialitatea rusă a adăugat că autorităţile de la Kiev nu sunt răspunzătoare numai de tragedia în care a fost implicat avionul companiei malaeziene, ci şi de ''manipularea anchetei internaţionale''.

De asemenea, oficialii ruşi contestă şi înregistrarea video realizată de grupul britanic Bellingcat, o organizație jurnalistică, în care sunt prezentate dovezi care arată că Rusia a furnizat către forţele separatiste lansatorul de rachete Buk.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO

Ştiri Recomandate

Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
Ochi suplimentari pentru NATO în Marea Baltică: Suedia construiește două submarine clasa A26. Ce face România în Marea Neagră
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
Planul Rusiei: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare anul acesta. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
pixel