Un nou elicopter Mi-8AMTSh-VN fabricat pentru Forțele de Operațiuni Speciale a intrat în teste de zbor, a declarat Andrei Boginsky, directorul companiei Russian Helicopters Group (parte a companiei Rostec).
"Construcția elicopterelor Mi-8AMTSh-VN se desfășoară împreună cu lucrările de cercetare și dezvoltare", a spus directorul executiv.
Directorul industrial al Rostec, Anatoly Serdyukov, a declarat că elicopterul Mi-8AMTSh-VN a fost proiectat ținând cont de experiența de luptă a elicopterelor din conflictele armate actuale. "Noul elicopter este echipat cu motoare de altitudine mare care au o putere mai crescută, un nou sistem de rotor, o suită de arme extinsă și o protecție sporită. Pe lângă acestea și alte caracteristici ale elicopterului îi măresc capacitățile de luptă și permit angajarea acestuia pentru operațiuni speciale în cele mai vitrege condiții. Testele urmează să fie finalizate în noiembrie. După aceea încă două elicoptere de acest tip se vor alătura zborurilor de încercare", a mai spus el.
Ministerul Apărării din Rusia a semnat un contract cu producătorul rusesc de elicoptere în 2019 pentru livrarea a zece elicoptere Mi-8AMTSh-VN. Acestea vor fi livrate în perioada 2020-2021.
Noul elicopter a fost dezvoltat pe baza operațiunilor de luptă din Siria. Ca principală caracteristică specifică, un elicopter Mi-8AMTSh-VN folosește două mitraliere de 12,7 mm, montate lateral. Elicopterul este echipat cu un nou echipament de control și navigație, un sistem opto-electronic, un senzor cu infraroșu, echipament de iluminare cu bandă dublă și este adaptat pentru utilizarea ochelarilor de vedere pe timp de noapte, transmite TASS.
Elicopterul Mi-8AMTSh-VN este echipat cu un sistem de pilot automat și o suită de ajutoare defensive care detectează automat lansările de rachete împotriva elicopterului, blochează sistemele electronice ale acestora și eliberează contra-măsuri.
Cabina echipajului și principalele sisteme ale elicopterului sunt protejate de un nou tip de blindaj aliaj de titan. Lateralele elicopterului sunt protejate până la ferestre cu ajutorul unei armuri ușoare detașabile Kevlar pentru a proteja echipajul.
Citește și: Undă verde pentru livrarea noului elicopter H145
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News