Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia trece de la demonstraţii de forţă la acuzaţii. Moscova acuză SUA şi NATO de ''activitate provocatoare'' în Marea Neagră
Rusia a acuzat marţi SUA şi NATO de implicare în ''activităţi provocatoare'' în apele şi spaţiul aerian ale Mării Negre, a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu, citat de Interfax, transmite Reuters.

Şoigu a susţinut că Ucraina încearcă să destabilizeze situaţia din Donbas, unde trupele ucrainene se confruntă cu separatiştii pro-ruşi într-un conflict soldat cu aproape 14.000 de morţi începând din 2014.

Peste 20 de nave militare ruse au desfăşurate manevre în Marea Neagră împreună cu forţe aeriene marţi, pe fondul sporirii tensiunilor de-a lungul frontierei de est a Ucrainei. La exerciţiu au participat şi avioane militare Su-25SM3, potrivit Flotei ruse din Marea Neagră.

Cel puţin 50 de avioane militare ruse au fost trimise în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014.

Potrivit şefului operaţiunilor militare ucrainene, Serghei Naev, în zona frontierei de est a Ucrainei au fost mobilizaţi cu 20.000 mai mulţi militari ruşi decât în mod obişnuit.

SUA au estimat numărul militarilor ruşi desfăşuraţi la 15.000-25.000, în timp ce UE a avansat chiar numărul de 100.000 de militari.

Moscova nu a oferit o cifră, dar a precizat că şi-a suplimentat trupele în zonă ca urmare a unui exerciţiu militar.

Săptămâna trecută, nave militare ucrainene au participat la exerciţii în Marea Neagră alături de corveta Horia Macellariu din Forţele Navale Române. În luna februarie au avut loc exerciţii similare, cu participarea unor nave americane.

De aproape şapte ani, părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk situate de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, cunoscute drept Donbas, sunt controlate de forţele separatiste loiale Moscovei. 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Distrugătorul american USS Laboon a vizitat portul Constanța
Racheta turcă anti-navă ATMACA a trecut testul final. Turcii au scufundat în Marea Neagră o navă de luptă (Video)
F-35 pentru România din 2030? Până atunci, urmează decizia pentru încă două escadrile de F-16
Rusia își exprimă indignarea după testarea portavionului american USS Gerald Ford în largul coastei Florida
Lăsați în urmă de frică. Cel puțin 21 de luptători afgani ai forțelor speciale au fost măcelăriți după ce sprijinul terestru și aerian a eșuat
Pentru producția propriului avion de luptă de generaţia a V-a, Turcia construiește al doilea cel mai mare tunel aerodinamic din Europa
Republica Moldova vrea să „învețe” de la Polonia. Chișinăul și Varșovia vor colabora inclusiv în zona de securitate
SUA se alătură Uniunii Europene cu noi sancţiuni împotriva regimului condus de Aleksandr Lukaşenko
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro