Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scandalul de corupție din armata ucraineană face o victimă nedorită. Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, va fi foarte probabil demis
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, va fi foarte probabil demis săptămâna viitoare din din această funcţie după cum au informat surse guvernamentale şi militare citate de presa din Ucraina.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. Sursa foto: Ministry of Defense of Ukraine.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. Sursa foto: Ministry of Defense of Ukraine.

,,De săptămâna viitoare, ministrul Apărării, Alexei Reznikov, ar putea să-și părăsească postul, locul acestuia fiind probabil să fie luat de actualul șef al Direcției Principale de Informații (GUR), Kiril Budanov, au declarat sursele care au precizat că se caută deja un înlocuitor la conducerea GUR.

În prezent, echipa președintelui Zelenski analizează unde să fie transferat Reznikov, pentru că, „din Biroul Prezidential, nimeni nu are îndoieli că ministrul ar trebui să rămână în echipa guvernamentală”.

Ca opțiune, se consideră că Reznikov va deveni noul ministru al Justiției. Potrivit Ukrainska Pravda, actualul ministru Denis Malyuska ar putea fi trimis ca ambasador într-una din țările europene.

„Nu am avut nicio discuție privind menținerea mea în această poziție. Voi repeta răspunsul dat altor surse mass-media: Fiecare oficial trebuie să fie conștient că nu se află în funcție pe viață. El trebuie să înceapă o etapă și să o termine. Prin urmare, sunt pregătit pentru orice evoluție a evenimentelor. Nu mi-e rușine de ceea ce am făcut. Cu siguranță voi avea ceva de arătat din ceea ce am realizat. În rest, vom veda”, a declarat Reznikov.

La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul ucrainean al Apărării a fost afectat de un scandal de corupție care a dus la demiterea mai multor oficiali de rang înalt

Ziarul ucrainean ZN.ua a dezvăluit pe 21 ianuarie că Ministerul Apărării a procurat cantități mari de produse alimentare pentru armată la prețuri mărite artificial. Biroul Național Anticorupție al Ucrainei a deschis de atunci o investigație asupra presupusei scheme de corupție.

Adjunctul lui Reznikov, Viacheslav Shapovalov, a fost demis din Ministerul Apărării pe 24 ianuarie, iar pe 2 februarie un tribunal l-a arestat preventiv pentru 60 de zile.

Când informația a apărut pentru prima dată în presă, Reznikov a negat orice faptă ilegală, susținând că cei care au permis scurgerea documentelor de achiziție au comis o infracțiune.

Pe de altă parte, Reznikov, în vârstă de 56 de ani, a ocupat funcția de ministru al Apărării din 4 noiembrie 2021, conducând oarecum cu succes ministerul pe parcursul întregului război de apărare împotriva invaziei ruse. În tot acest timp, Reznikov a jucat un rol important în campania pentru asigurarea ajutorului militar occidental, care s-a dovedit vital pentru rezistența armatei ucrainene.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk

Ştiri Recomandate

Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
pixel