Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scholz răspunde că nu vor exista militari ”europeni sau NATO” în Ucraina. Reacția, după ce Macron ”nu excludea posibilitatea” de a trimite trupe
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Luni, la conferința de la Paris s-a discutat despre posibilitatea trimiterii trupelor terestre ale țărilor occidentale în Ucraina.

La întâlnirea a peste 20 de șefi de stat și de guvern, inclusiv președintele României, nu a existat un acord privind utilizarea trupelor terestre, a spus Macron. "Dar nimic nu poate fi exclus în dinamică. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câștiga acest război"

Emmanuel Macron a spus, după încheierea conferinței de susținere a Ucrainei, care a avut loc la Paris, că orice scenariu este luat în calcul. ”În prezent nu există un consens cu privire la trimiterea de trupe”, recunoștea Macron, ”dar nimic nu ar trebui exclus pe această problemă în viitor”.

La nici 24 de ore după declarația președintelui francez, cancelarul german Olaf Scholz a precizat că  „Nu vor exista trupe terestre ale statelor europene sau ale NATO” în Ucraina.

Cancelarul Germaniei a dat asigurări că forțele terestre ale Alianței nu vor lupta în războiul început de Rusia în Ucraina.

O reacție similară a venit și din partea SG NATO, Jens Stoltenberg, care a spus că Alianța nu intenționează să trimită trupe în Ucraina. Totuși, el a adăugat că deciziile individuale ale țărilor individuale nu necesită coordonare cu toți membrii NATO, arată AP.

 

Ce s-a decis la Paris

 

La întâlnire s-a decis formarea unei coaliţii pentru a furniza Ucrainei bombe şi rachete cu rază medie şi lungă de acţiune pentru a susține atacurile Ucrainei în spatele liniilor ruse, a declarat preşedintele francez, citat de LeMonde.

De asemenea, pe termen scurt, ar trebui mobilizată și muniție suplimentară pentru Ucraina din stocurile proprii și din țări terțe.

Printre altele, au fost convenite inițiative privind apărarea cibernetică, coproducția de arme, capacități militare și muniții în Ucraina, precum și apărarea țărilor care sunt direct amenințate de ofensiva rusă în Ucraina, în special Moldova

Macron a mai spus că dorește să sprijine Ucraina la granița cu Belarus cu forțe non-militare. Mai concret, este vorba despre acțiuni ce vizează dezamorsarea minelor.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Solidaritate cu Ucraina: Cei căzuți pe front, comemorați la București de Ziua Apărătorilor și Apărătoarelor Ucrainei
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Polonia nu scapă de blestemul rachetelor rusești: Ambasada de la Kiev, avariată din nou. În weekend Rusia a lansat sute de drone și rachete spre Ucraina, inclusiv Kinjal și Kalibr
După scenariul cunoscut: Rusia lovește Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică în aer avioane poloneze și aliate
Rusia a publicat bilanțul teritoriilor “eliberate” în Ucraina de la începutul anului 2025: 205 de sate
Zelenski anunță că nu intenționează să candidideze pentru un nou mandat de președinte al Ucrainei
Două avioane An-26 și radare de coastă ale trupelor ruse distruse de ucraineni în Crimeea ocupată (VIDEO)
O rachetă rusă Iskander lovește un poligon militar ucrainean. Mai multe victime confirmate
Ucraina a lovit puternic orașul port rus Novorossiysk, de pe mare și din aer. Oficialii Rusiei invocă morți și răniți
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Rusia își adaptează tactica și vizează liniile de aprovizionare ale Armatei ucrainene
Vântul democrației începe să sufle în Siria. Se organizează primele alegeri parlamentare de la răsturnarea lui Assad
Afganistanul îi trântește ușa în nas lui Trump. Niciun centimetru pătrat din baza de la Bagram nu va fi restituit SUA anunță talbanii, în ciuda ultimatumului Americii
Trump amenință Afganistanul spunând că „se vor întâmpla lucruri grave” dacă va fi refuzată returnarea bazei Bagram. SUA amintesc că baza e la o oră de locul unde China produce arme nucleare
Zelenski a propus României și Poloniei un scut comun: Doborârea dronelor rusești deasupra Ucrainei și viceversa
Ucraina vrea să iasă din defensivă. Armata crează unități moderne de asalt care vor identifica punctele vulnerabile ale rușilor și vor lovi punctual
Rusia a lovit în această dimineață din nou vestul Ucrainei iar Polonia a ridicat avioane de luptă F-16
Conductele au devenit arma secretă a Rusiei în zona de război. Acestea sunt folosite pentru transportul în secret de trupe și provizii
Trump recunoaște eșecul păcii în 24 de ore și spune că e dezamăgit de Putin deși credea că războiul din Ucraina va fi cel mai ușor de rezolvat
Militari ucraineni în regiunea Donețk, direcția Pokrovsk
EXCLUSIV
Război la intensitate mare: Forțele ruse și-au dublat numărul de atacuri pe o direcție importantă în Donețk
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
Forțele speciale ale Ucrainei au lovit rafinăria de petrol rusă din Volgograd. Din totalul prelucării petroliere a Rusiei, 5.6% se află la Volgograd
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Jocul periculos din jurul uriașei centrale nucleare din Zaporijia și de ce Ucraina este interesată de menținerea acestui risc
Cladirea din Polonia, lovită de drone sau de o rachetă lansată din F-16? Președintele și premierul Poloniei răspund
Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza

Ştiri Recomandate

EXCLUSIV
Australia mulțumește României pentru reacția din prima fază a invaziei ruse. Valoarea pachetului militar livrat Ucrainei de Australia, mai mult decât Abrams sau blindate M113
De la „covorul roșu” la Strategia „Ariciul”: Ce trebuie să schimbe Statele Unite în relaţia cu Rusia pentru a opri războiul din Ucraina
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
Artilerie rămâne regina, dar muniția de ultimă generație schimbă regulile jocului. SUA testează LRMP, noul proiectil de 155 mm integrat pe tot ce înseamnă artilerie americană
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
Australia, putere „Five Eyes”, o mare oportunitate pentru România. Interviu Milton Dick, Președintele Parlamentului din Australia
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Prima vizită post-Assad: Liderul Sirian Ahmed al-Sharaa sosește la Moscova pentru a redefini relația cu Rusia
Întoarcerea lui Hegseth: Statele Unite și-au regăsit busola la NATO? Amenințarea cu „costuri” pentru Rusia semnalează o schimbare de abordare
„Ares” și lupta sa cu dronele iraniene: Legendarul A-10 Warthog, reinventat ca vânător de drone, revine în centrul atenţiei (FOTO)
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Țară mică, dar implicată: De la începutul războiului, Republica Cehă a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 700 de milioane de euro
Submarin rusesc de clasă Kilo, urmărit de forțele suedeze în Marea Baltică: Tensiunile, la cote maxime în Strâmtoarea Kattegat
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
În Europa se ridică „zidul F-35”, un scut de peste 700 de avioane. O nouă țară din vestul continentului intră în „clubul F-35” după prima livrare efectuată
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
Trump a declarat că e „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin. Președintele SUA urmează să se întâlnească cu Zelenski
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
pixel