Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Secretarul general al NATO, la summitul ''Platformei Crimeea'': Ne aşteptam la o iarnă ''grea'' şi la un ''război de uzură'' în Ucraina

Data actualizării:
Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi la summitul ''Platformei Crimeea'' că se aşteaptă la o iarnă ''grea'' şi la un ''război de uzură'' în Ucraina, astfel că le-a cerut aliaţilor să ''rămână alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar'' în faţa invaziei ruse, relatează agenţia EFE.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

,,Se apropie iarna şi va fi una grea. Ceea ce vedem acum este o bătălie de uzură. Aceasta este o bătălie a tenacităţii, a logisticii. De aceea trebuie să susţinem sprijinul faţă de Ucraina pe termen lung pentru ca aceasta să rămână o naţiune suverană şi independentă'', a indicat Stoltenberg.

',,Preşedintele (rus Vladimir) Putin a crezut că poate zdrobi poporul ucrainean şi forţele sale armate, diviza naţiunile noastre democratice, dicta altora ce să facă. S-a înşelat'', a susţinut secretarul general al NATO în discursul său în care a menţionat de asemenea sprijinul militar considerabil oferit Ucrainei de statele Alianţei.

El a vorbit în cadrul celui de-al doilea summit al ''Platformei Crimeea'', desfăşurat în ajunul Zilei Independenţei Ucrainei şi la care au participat online oficiali din circa 50 de ţări.

Primul summit a fost organizat anul trecut la aceeaşi dată la iniţiativa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a anunţat atunci că ţara sa a dezvoltat o ''strategie de dezocupare'' a peninsulei anexate de Rusia în 2014, dar ''Ucraina singură nu va putea niciodată să readucă înapoi Crimeea, vom avea nevoie de un sprijin eficient la nivel internaţional'' în vederea ''eliberării'' ei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Varșovia vrea să fie superputere regională în producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
Rușii au avansat cu 50.000 de soldați în regiunea Sumî. Cum se face că apărarea ucraineană nu a fost pregătită?
Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Spionaj, cipuri și un război tehnologic: Statele Unite acuză DeepSeek că a devenit un instrument AI în mâna armatei chineze
România va avea noi sisteme antiaeriene. Israelienii de la Rafael, câștigătorii licitației pentru SHORAD-VSHORAD?
UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni
Gulag 2.0. Manifestație de solidaritate cu victimele torturii rusești, organizată de comunitatea ucraineană din București
Armatele private ale Rusiei: Grupările paramilitare care activează în Ucraina, factor de instabilitate în regiune şi risc de securitate pentru Kremlin
Iranul renunță la avioanele de luptă rusești. Următoarea oprire: China, pentru „Ucigașul de Rafale” J-10C
Armata SUA vrea lansatoare de rachete autonome: Cum vor schimba noile sisteme de arme fața războiului modern?
,,Cupola de Oțel'' a Turciei are o ,,problemă franceză'': Ankara solicită acces la sistemul european de rachete sol-aer SAMP/T
Marea Britanie trimite Ucrainei 350 de rachete și mai multe lansatoare ,,FrankenSAM''. Fondurile provin din activele rusești înghețate
Morminte în noroi, dezinteres și vandalism: Mormintele soldaților ruși căzuți în războiul împotriva Ucrainei nu reprezintă niciun interes pentru statul rus
Fără J-35A, deocamdată. Deși s-a anunțat spargerea gheții, un aliat al Chinei a negat că e primul stat care a cumpărat „F-35-ul chinezesc”
Ucraina a mai pierdut un F-16: Pilotul a doborât șase ținte rusești, dar din păcate în timpul atacurilor ruse s-a prăbușit și nu a mai avut timp de catapultare
Un misterios avion chinez cu transponderul închis și alte zboruri din Iran spre China ridică o întrebare: Unde e de fapt uraniul îmbogățit al Iranului?
Lavrov: Occidentul nu a învins niciodată în istoria sa Rusia. Azi Occidentul colectiv s-a ridicat din nou împotriva noastră, dar nu ne va învinge nici acum
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
Rusia a dezlănțuit din nou iadul stabilind un record: Zeci de rachete Kh-101 lansate de bombardiere Tu-95, sute de drone și rachete Iskander au fost lansate spre Ucraina din mai multe direcții
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Israelul a ordonat palestinienilor să evacueze zone din nordul Fâșiei Gaza înainte de intensificarea operațiunilor împotriva grupării teroriste Hamas
Kaan e un avion de viitor cu o altă menire, dar F-35 e palpabil: Cum ar putea Turcia reveni la F-35. Rămâne problema mărului otrăvit al Rusiei
Ivan pățitul: De teama Ucrainei, rușii își construiesc hangare speciale pentru a-și proteja „perlele rare”: Avioanele Su-57
B-2 Spirit, imagine concept. Photo source: NamuWiki
EXCLUSIV
Momentul în care Israelul a atacat nu a fost întâmplător: Zidul destructurat ce oferea Iranului adâncime strategică și paradoxul bombardierelor SUA B-2 care au lovit Iranul
Trump spune că nu va tolera continuarea procesului pentru corupție împotriva lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului
Ziua și provocarea: Un avion rus de spionaj Il-20 a decolat din Kaliningrad și s-a îndreptat spre Germania. Două Eurofighter germane au fost ridicate de la sol
Aflat pe final de mandat, președintele polonez Duda s-a dus la Kiev într-o vizită de adio unde a fost decorat de Zelenski
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
pixel