Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șeful IDF: Ofensivă terestră în Gaza a fost întârziată de chestiuni tactice și strategice
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Șeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), general-locotenentul Herzi Halevi, a declarat marți că gruparea teroristă Hamas "regretă" lansarea unui război împotriva Israelului și a precizat că o ofensivă terestră în Gaza a fost amânată din "considerente tactice și chiar strategice".
Șeful Statului Major al IDF, general-locotenentul Herzi Halevi. Sursa foto: IDF.
Șeful Statului Major al IDF, general-locotenentul Herzi Halevi. Sursa foto: IDF.

"Israelul se află în mijlocul unui război care a fost lansat de grupul terorist Hamas. Regretă deja acest lucru", a declarat Halevi la o conferință de presă tinunta în apropierea graniței cu Gaza.

"Ne-am pregătit pentru asta. IDF și Comandamentul Sudic au pregătit planuri ofensive serioase pentru a atinge obiectivele războiului'', a precizat Halevi, potrivit The Times of Israel.

Declarațiile sale au fost făcute în condițiile în care teroriștii Hamas au continuat să lanseze rachete spre sudul și centrul Israelului marți, iar IDF a continuat să lovească o serie de ținte Hamas din Fâșie.

Șeful FDI a adăugat că armata este "pregătită pentru manevra [terestră] și vom lua o decizie împreună cu eșalonul politic în ceea ce privește forma și momentul următoarei etape".

 

Acest război are un singur obiectiv: Destructurarea Hamas

 

"Ne folosim de fiecare minut pentru a fi și mai pregătiți", a spus el. "Și cu fiecare minut care trece pe partea cealaltă, lovim inamicul și mai mult: omorând teroriști, distrugând infrastructura, colectând mai multe informații pentru următoarea etapă... Acesta este statul nostru, casa noastră, și îl vom apăra prin toate mijloacele'', a precizat şeful Statului Major al IDF.

Halevi a declarat că măsacrul comis de Hamas asupra a aproximativ 1.400 de israelieni pe 7 octombrie "este fără precedent de la înființarea statului Israel. Va necesita o schimbare fundamentală la nivel de securitate. Aceasta va avea un cost, inclusiv în ceea ce privește durata războiului. Acest război are o singură adresă: conducerea Hamas și toți cei care au acționat sub comanda sa. Aceștia vor plăti prețul pentru ceea ce au făcut."

Șeful IDF a declarat că nimeni nu ar trebui să se îndoiască de cruzimea și barbaria Hamas. "Recomandăm ca Hamas să-i trateze cu respect pe cetățenii israelieni pe care îi ține ostatici". Acest lucru este "esențial", a spus el, dar nu are nicio legătură cu "gravitatea tratamentului" pe care IDF îl va aplica Hamas. Nimic, a subliniat el, nu poate repara în vreun fel ceea ce a făcut Hamas pe 7 octombrie și ceea ce a făcut "de atunci fiecăruia dintre ostatici, celor uciși și familiilor lor".

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Rusia, dezlănțuită în rele: După carnagiul de acum trei zile, rachetele balistice lovesc din nou Dnipro, ucigând patru persoane
Coreea de Nord a desfășurat 11.000 de militari din forțele speciale pentru a lupta alături de Rusia împotriva Ucrainei
Sistemul Patriot donat Ucrainei de România interceptează rachete rusești pe bandă rulantă. Patriot, singurul sistem care face cu adevărat față rachetelor balistice ruse
Iranul admite că Războiul de 12 Zile a produs pagube mari instalațiilor nucleare, dar spune că nu are nicio intenție de a relua negocierile cu SUA pentru un Acord
”Nu construiești centrifuge într-un munte, în scopuri pașnice”. Pentagonul a publicat imagini cu bombele GBU-57 MOP folosite în atacul asupra sitului nuclear Fordow
Rusia nu dorește negocieri de pace; speră la progrese pe câmpul de luptă, a declarat Rubio
Un nou lot de Mirage 2000 se pregătește să intre în luptă. Câte avioane au livrat francezii Ucrainei și câte Mirage 2000 mai sunt disponibile
Giorgia Meloni i-a transmis lui Trump că SUA trebuie să manifeste aceeași hotărâre față de războiul rus împotriva Ucrainei, precum în cazul Iranului
Rusiei nu o să-i placă: SUA nu mai sunt atât de sigure că nu vor mai trimite Ucrainei sisteme Patriot. Pentru prima dată Trump admite că Putin ar avea „ambiții mai mari decât Ucraina”
Ucraina și Consiliul Europei au înființat un tribunal special pentru judecarea crimelor de război ruse împotriva Ucrainei
“Președintele Putin ar trebui să facă mai mult pentru Iran”. Teheranul așteaptă mai mult ajutor de la Moscova
Lovitura americană din Iran dă fiori Moscovei: Putin știe că sistemele sale S-300/S-400 ar fi îngenuncheate dacă Ucraina ar primi echipamentele potrivite
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
Israelul și Iranul au continuat atacurile chiar și după armistițiu. Trump dă vina pe ambele părți pentru încălcarea acordului
Reza Pahlavi, fiul fostului șah spune că sfârșitul regimului ayatolahilor în Iran e „aproape” și compară evenimentele cu căderea Zidului Berlinului
Trump anunță că „Războiul de 12 Zile” dintre Israel și Iran s-a încheiat. Armistițiu total și pace în 24 de ore
Tactica inteligentă a Serbiei prin care vinde muniție Ucrainei a fost dezvăluită chiar de ruși. Serviciile ruse au acuzat aliatul sârb de „joc dublu”
Iranul a anunțat SUA înainte să lanseze rachete către baza americană din Qatar
Iranul a atacat cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Baza Al-Udeid din Qatar, atacată cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune
Fiul ultimului șah al Iranului se autopropune ca lider interimar al Iranului / Khamenei are o listă secretă de succesori
Tot ce trebuie să știi despre Operația Midnight Hammer: Cum au atacat bombardierele americane B-2 fără să fie detectate de Iran
Aviația militară israeliană tocmai ce a lovit și ea situl nuclear iranian Fordow. Au fost distruse și avioane F-14 Tomcat și F-5 iraniene: IDF domină spațiul aerian iranian
Ministrul iranian de Externe merge la Moscova și se întâlnește cu Putin. Reacții la atacul american de azi-noapte
Parteneriatul Teheran-Moscova, fără limite? Rusia reacționează la dezmembrarea celui mai important aliat al său: Există țări pregătite să transfere arme nucleare Iranului
Ucrainenii încă mai au un picior în regiunea Kursk. Care e situația pe linia frontului din Ucraina
Se sinucide regimul ayatollahilor? Iranul spune că va răspunde atacului SUA: „Voi ați început, noi vă vom termina”
După ce a fost lovit de SUA, Iranul a lansat 30 ce rachete balistice către Israel
SUA au folosit prima dată în istorie 14 bombe GBU-57 MOP care ”forează” în stâncă, în cea mai amplă desfășurare de bombardierele B-2 din istorie
Unele companii occidentale încă mai livrează Rusiei echipamente folosite la producerea de armamente

Ştiri Recomandate

Încă un val de rachete și drone asupra Ucrainei. Rusia schimbă strategia: Atacuri din mai multe direcții, la diferite înălțimi și cu drone folosite pe post de releu
Singurul portavion rusesc, la fier vechi? Amiral Kuznețov ar putea fi retras pe motiv că ”epoca portavioanelor a apus”
Reînvie lagărul sovietic. În timp ce anunță că închide consulatul polonez din Kaliningrad, Ministrul rus de Externe începe o vizită de trei zile în Coreea de Nord
O țară europeană care nu are F-16 va antrena piloți ucraineni pentru F-16. România e și ea cu motoarele turate la maximum
Patriotism cu forța: Cenzura din Rusia, inclusiv în domeniul militar, devine politică de stat și instrument esențial pentru a menține regimul
Undă verde în Senatul SUA pentru un ajutor de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina. Suma a fost crescută de la 300 de milioane de dolari
Ivan și francezii: Rusia a desemnat Franța principalul său adversar în Europa. Franța joacă un rol cheie în protejarea României și implicit a Alianței
Bombele SUA ”bunker buster” nu au distrus tot stocul iranian de uraniu, confirmă Israelul. Dar există și o parte pozitivă
UPDATE: Berlinul neagă că va cumpăra încă 15 avioane F-35. Proiectul european FCAS rămâne în picioare
Sorin Encuțescu
EXCLUSIV
Cum pregătește România doctrina și strategia pentru războiul viitorului? | Armata, între T-55 și arme de ultimă generație | Sorin Encuțescu, la Obiectiv EuroAtlantic
SUA vor livra trei PATRIOT pentru Ucraina. Două state europene vor plăti pentru sistemele antiaeriene
Trump trimite pentru prima dată arme Ucrainei, folosind PDA și anunță că va face luni o „declarație majoră” cu privire la Rusia
Rusia nu doar că refuză negocierea, dar accelerează mașinăria de război: Aprilie 2022 și iunie 2025, cele mai cumplite luni ale războiului (Raport oficial ONU)
Patriot și rachetele PAC-3 MSE au mai trecut un test critic în SUA. Interceptoarele sunt deja „combat proven” inclusiv împotriva hipersonicelor ruse Kinjal
Apărarea românească, cu ADN de Iron Dome. Ionuț Moșteanu confirmă că Rafael a câștigat licitația și speră „să nu ne încurcăm pe drum” în semnarea contractului
Doi luptători români din grupul Getica, răniți în Ucraina de o dronă FPV rusă folosită de ocupant pe post de mină. Paradoxal viața lor a fost salvată de o greșeală a rușilor
Ursula von der Leyen trece en fanfare de votul de încredere la moțiunea generată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea
Scrisoarea generalilor: Mai puține F-35 și anularea programului E-7 Wedgetail pot duce la înfrângerea SUA în următorul război. Demers fără precedent în America
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă în două programe gigant. Termen ambițios pentru semnarea contractelor
Rutte nu exclude cel mai horror scenariu: Există un risc tot mai mare ca Rusia și China să atace coordonat, rușii Alianța în Europa iar chinezii în Taiwan
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
Incident rar în Ucraina: Un agent SBU a fost asasinat la Kiev. Serviciu de securitate a confirmat incidentul
Șase țări au primit scrisori de informare de la Trump în care erau anunțate că SUA impun tarife. Printre ele și R. Moldova
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Cine este de vină pentru Războiul din Ucraina? O analiză a deciziilor greșite pe care Statele Unite le-au luat începând cu 1990
Raport: Peste 1.000 de componente occidentale, găsite în avioanele rusești Su-34 și Su-35S. Cum reuşeşte Rusia să ocolească sancţiunile economice?
Un stat membru NATO care a dat Ucrainei toate tancurile sale T-72, și-a format în schimb o armată pregătită pentru secolul XXI
Programul militar ucrainean Neptun, de interes pentru spionajul chinez: Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut doi cetățeni chinezi pentru furt de secrete militare
Producția tancului K2 Black Panther, dedicată exclusiv Poloniei: Compania Hyundai Rotem triplează ritmul pe fondul unui nou contract masiv
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, primește interdicție de intrare în România din ”motive ce țin de siguranța națională”, precizează MAE
Taiwanul începe cele mai mari exerciții militare din istorie. Sistemele HIMARS, utilizate pentru prima dată
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
pixel