Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Stagiu militar obligatoriu în România. Fifor, precizare fermă
News
Data publicării:
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, duminică, că la acest moment nu se discută despre posibilitatea reintroducerii în România a stagiului militar obligatoriu.
Mihai Fifor, întâlnire cu șefii de promoție din colegiile naționale militare
Mihai Fifor, întâlnire cu șefii de promoție din colegiile naționale militare

'Aşa după cum am mai spus cu ceva vreme în urmă, în România serviciul militar obligatoriu este suspendat. În acest moment, nu putem discuta despre reluarea serviciului militar obligatoriu. Nu ne-am propus acest lucru şi nu l-am discutat niciun moment. În România ne dorim în continuare ca spre armată să vină tineri care doresc să îmbrace haina militară şi să servească sub drapelul patriei', a afirmat Mihai Fifor.

'Cadet pentru o zi

El a spus că în majoritatea garnizoanelor sunt organizate Zile ale Porţilor Deschise, astfel încât tinerii pot afla ce înseamnă milităria şi o unitate militară.

'Avem programul 'Cadet pentru o zi', program pe care din anul acesta îl vom extinde şi vom avea programul 'Cadet pentru o săptămână', astfel încât, pe bază de voluntariat, tinerii să poată să trăiască alături de militarii români, să vadă cum este viaţa într-o unitate militară. Dar nu ne propunem reintroducerea serviciului militar obligatoriu care, aşa cum am mai spus, în prezent este suspendat', a menţionat Fifor. Potrivit acestuia, MApN îşi doreşte ca prin programele pe care le oferă, prin colegiile militare, prin universităţile militare, să atragă cât mai mulţi tineri spre viaţa militară, în Armata României.

'Pentru că dincolo de orice, Armata României cred eu asigură în momentul de faţă un plan de carieră stabil, asigură educaţie la cel mai înalt nivel. Doresc să menţionez că din colegiile militare gradul de promovabilitate a Bacalaureatului este de 100% , universităţile noastre de asemenea au rezultate de excepţie, lucru pe care îl comunicăm tinerilor şi sperăm în continuare ca aceştia să fie interesaţi de a îmbrăca haina militară', a adăugat ministrul Mihai Fifor. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Niciun centimetru înapoi. Gen. francez Loï Girard: Nu suntem în România doar să ne antrenăm. Suntem pregătiți să intervenim oricând într-o situație reală de luptă
De pe acoperișul Casei Albe, Trump glumește despre instalarea unor „rachete nucleare” pe emblematica clădire
Ion Iliescu a murit
Toate variantele sunt luate în calcul în explozia de la Cugir, inclusiv sabotajul. Din acest moment nimeni nu mai are acces în fabricile de armament fără autorizație la nivelul Ministerului Economiei
Rușii au ridicat moratoriul privind desfășurarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune. Medvedev anunță entuziasmat că „intrăm într-o nouă realitate”
Hawks of Romania au făcut spectacol aviatic. Acrobații cu avioanele Extra 300/330 ale Șoimilor (Video)
”Creier” regional NATO în zona baltică: Un Punct de Comandă germano-olandez va fi desfășurat în Estonia
Încă o bătaie de cap pentru Kiev: Bombele aeriene rusești pot plana acum peste 100 de kilometri
Armata SUA din Europa pregătește sistemul anti-dronă al viitorului: Proiectul Flytrap
Conducta de gaze ”Asia Centrală - Centru” a Gazprom a fost scoasă din funcțiune după o serie de explozii
Submarinele nucleare americane sunt mai aproape de Rusia, confirmă Trump. Reacția rușilor la mutarea surpriză a președintelui SUA
Prima țară europeană care oprește comerțul de armament cu Israelul. Importurile, interzise, dar cu o excepție importantă
Incendiu la UM Cugir. În hală erau depozitate 400.000 de cartuşe / Ministrul Economiei, despre un posibil sabotaj: "sunt luate în calcul toate variantele"
Trump ordonă repoziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei, ca răspuns la amenințările lui Dmitri Medvedev
Marco Rubio, despre capacitățile militare ale armatei ruse: ”Convențional nu ar putea învinge multe țări din Europa”
Și Cambogia îl va nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace, după ce președintele SUA a intervenit în conflictul dintre Cambogia și Thailanda
Trump a semnat decretul care impune creșterea tarifelor vamale pentru zeci de țări. Siria, cea mai afectată, dar nici Canada nu a fost iertată
Mișcări strategice de „trupe” în industria de apărare: Iveco Defence, inclusiv unitatea din România unde se produc camioane, preluate de Leonardo
Rusia și China au început manevre maritime comune în Extremul Orient. Faza activă a exercițiului se va desfășura în Marea Japoniei
România, discuții la nivel înalt cu Statele Unite: Apărare, energie și Visa Waiver, pe agenda oficială
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Rafinăriile de stat indiene au suspendat achizițiile de petrol rusesc
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian

Ştiri Recomandate

Mai e puțin până la 32: Încă trei avione F-16 au aterizat în România, din Norvegia. Câte F-uri mai trebuie să ajungă până când Escadrila 571 va fi completă
Vizită la Baza Mihail Kogălniceanu? Șefa Comisiei Europene merge în statele din Flancul Estic, inclusiv România
Lovitură serioasă, încasată de ruși în Marea Neagră: O navă rusă purtătoare de rachete Kalibr, avariată de UAV-uri ucrainene
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
Iskander și Kinjal au lovit în mijlocul Kievului. Deși Patriot are o rată de interceptare ridicată, câteva rachete rusești au ras un bloc de locuințe
Mize strategice și parteneriate cruciale pentru Polonia: Sprijinul militar american pentru flancul estic al NATO, în centrul noilor pachete de asistență
Lovitură în inima "superputerii energetice" rusești (VIDEO): Dronele ucrainene, o amenințare persistentă pentru economia de război a Moscovei
Aventura spațială a Ucrainei, expusă de un spion rus: De la visul „Mriyei” la o copie a rachetei S-200 pentru lansarea unei ,,constelații de sateliți'' (Foto/Video)
NATO anunță că, anul acesta, toate statele membre vor aloca minim 2% din PIB pentru apărare. Doar trei state vor atinge noul prag de 3,5%
Lockheed Martin și Rheinmetall: O alianță militară industrială de ținut minte, pe fundalul unei lumi tot mai înarmate
EXCLUSIV
Unda de șoc a războiului asupra României și Mării Negre. Scenarii asupra Ucrainei, de la cel mai horror la cel mai pozitiv | George Scutaru, la Obiectiv EuroAtlantic
Ucraina își dezvoltă propriile sisteme de apărare aeriană, în contextul în care donațiile externe nu mai fac față cererii
Războiul invizibil din Marea Neagră: Cum a devenit un avion american P-8 Poseidon, echipat cu un ''radar secret'', principala țintă a Rusiei (Foto/Video)
Ucraina primește din SUA 3.350 de rachete ERAM pentru MiG-29 și F-16. Dar mare întrebare e: Game changer ori doar un bandaj pe o rană adâncă?
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
România anunță că s-a rezolvat „cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniție din lume”. Scăpăm de dependența de Serbia, o mare vulnerabilitate pentru Armată?
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Chiar au văzut T-55 sau TR-85M1 Bizonul frontul? Ce tancuri a trimis de fapt România, Ucrainei?
Giorgia Meloni avertizează că UE e condamnată la irelevanță geopolitică și că Europa rămâne în urma SUA și Chinei
SUA ar urma să sprijine strategic trupele statelor care vor menține pacea în Ucraina
Triunghiul de la Weimar, la Chișinău: Germania, Franța și Polonia merg pentru a-i convinge pe moldoveni să nu aleagă ”ruskîi mir”
Locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior Constantin Dobre, a fost trecut în rezervă
Rheinmetall deschide cea mai mare fabrică de obuze din Europa și promite unui alt stat vecin României „marea cu sarea” în Europa de Est
Armata rusă / Foro: Ministerul rus al Apărării
EXCLUSIV
De la bănci la educație: Cum sacrifică Rusia viitorul pentru a finanța războiul din Ucraina
Kievul confirmă că forțele ruse au intrat și în regiunea Dnipropetrovsk
După o nouă eșecuri consecutive, SpaceX a reușit primul zbor complet de testare al rachetei Starship
În timp ce Trump amenință Rusia cu un război economic, negociatorul său rămâne optimist: „Vorbim cu rușii în fiecare zi”
Două Eurofighter, ridicate din nou: Un avion de spionaj Il-20 s-a apropiat de frontierele Germaniei și Danemarcei
Casa Albă vrea să preia părți din marile companii americane din apărare, inclusiv Lockheed Martin
Are Rusia motive să se teamă de NATO? Din contră: Polonia, Finlanda și Lituania apelează la tactica ”pământului pârjolit” de frica tancurilor rusești
Nord-coreenii vor să lupte în Ucraina. Cât ar urma să primească Phenianul, pe cap de militar trimis în linia întâi
Alegeri cruciale în R. Moldova. Mihai Popşoi: Rusia are portavoce în multe state europene, dar tabăra susținătorilor e incomparabil mai mare decât cea a agenților Moscovei
pixel