România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică Ieri am participat la un vot important pentru securitatea europeană in cadrul unui acord provizoriu un REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare și a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea și furnizarea la timp a produselor din domeniul apărării Președinția Consiliului și negociatorii din Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Programul european pentru industria de apărare (European Defence Industry Programme – EDIP, n.r.), un program de finanțare dedicat apărării, în valoare de 1,5 miliarde EUR pentru perioada 2025-2027. Toți participanții la vot au apreciat că este începutul unei noi ere in legislația europeană privind apărarea. Chiar este primul pas, au spus multi colegi, pentru o Europă sigură si suverană. Dacă în anul trecut țările din Europa au cumpărat 79% din armament și muniție dinafara Europei, regulile de guvernață pentru viitor, prin EDIP și alte instrumente vor reduce această dependență periculoasă.