Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA ar putea impune sancţiuni împotriva Rusiei pentru sprijinul acordat lui Maduro

Data publicării:
Statele Unite studiază posibilitatea de a sancţiona Rusia pentru sprijinul acordat preşedintelui venezuelan Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi mai recunoaşte legitimitatea, a afirmat miercuri un oficial american cu rang înalt, citat de AFP.

,,Presiunea va continua, voi avea noi sancţiuni mâine", a declarat miercuri emisarul Departamentului de Stat american pentru Venezuela, Elliott Abrams, subliniind că această strategie are un "impact considerabil", deşi până în prezent nu a permis înlăturarea lui Nicolas Maduro de la putere. El nu a oferit detalii despre sancţiunile care urmează să fie anunţate joi.

Adminstraţia Donald Trump a înăsprit constant măsurile punitive împotriva Venezuelei, tot mai mult după ce, în ianuarie, l-a recunoscut pe opozantul Juan Guaido ca preşedinte interimar la ţării aflate în criză.

În cursul unei conferinţe de presă organizate de centrul de studii Foundation for Defense of Democracies la Washington, Elliott Abrams a promis, de asemenea, creşterea "presiunii asupra Cubei" pentru "acţiunile sale în Venezuela" pe lângă liderul socialist detestat de Statele Unite şi a lăsat să planeze ameninţarea unor sancţiuni contra Rusiei, din acelaşi motiv.

,,În Rusia, analizăm în continuare ce fel de sancţiuni să introducem, individuale sau sectoriale", a explicat el. ,,Vedem cu surprindere că, din punct de vedere financiar", ruşii "nu mai dau bani Venezuelei", ci "iau bani din Venezuela", a declarat emisarul american.

"Cu toate acestea, ei îi ajută într-un fel să îşi vândă petrolul, iar asta analizăm îndeaproape", a adăugat Elliott Abrams.

Washingtonul, care a impus un embargo petrolier Caracasului, a îndemnat în repetate rânduri Moscova să înceteze sprijinul acordat lui Nicolas Maduro, cerere ferm respinsă de Rusia care acuză Statele Unite că vor să dea o lovitură de stat cu tot dispreţul faţă de dreptul internaţional.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
pixel