Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Armata americană a anunţat vineri uciderea unui important lider Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar, într-un atac cu dronă în Siria, la două zile după atacul împotriva unei baze din sudul ţării utilizate de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, informează AFP şi Reuters.
UAV MQ-9 Reaper

"Un atac aerian american efectuat astăzi în nord-vestul Siriei a ucis un lider important Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar", a declarat John Rigsbee, purtătorul de cuvânt al Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), potrivit unui comunicat. Atacul a avut loc în regiunea Suluk.

"Înlăturarea acestui conducător important al Al-Qaida va perturba capacitatea organizaţiei teroriste de a complota şi de a executa atacurile globale care ameninţă cetăţenii americani, partenerii noştri şi civili nevinovaţi". Gruparea "foloseşte Siria ca bază de retragere pentru a se reface, a se coordona cu afiliaţii săi şi pentru a planifica operaţiuni în străinătate", a mai spus Rigsbee.

Purtătorul de cuvânt nu a spus dacă atacul a fost efectuat ca răspuns la atacul de miercuri asupra bazei al-Tanf, folosită de coaliţia antijihadistă în apropierea graniţelor cu Iordania şi Irak şi care nu s-a soldat cu victime.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Reforma în industria aeronautică rusă: Companiile MiG și Sukhoi vor fi unificate. Obiectivul - reducerea cheltuielilor cu personalul
Rusia acuză un incident aerian grav: Avion rus de linie, deviat pentru a evita un avion militar al SUA care ar fi intrat pe același culoar de zbor
Un elicopter românesc IAR 330 Puma SOCAT a pierdut un motor imediat după ce militarii forțelor speciale au coborât în rapel
Foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forțelor Aeriene
EXCLUSIV
Generalul Bălăceanu: Stagiul militar voluntar în termen nu înseamnă armată obligatorie. Rezerva Armatei României, doar pe hârtie
SUA, îngrijorate că manevrele militare ale Chinei din apropierea Taiwanului sunt o „repetiție” pentru ceea ce va urma
Turcia a vândut Ucrainei mai multe drone Bayraktar fără știrea Rusiei, provocând un val de reproșuri de la Moscova
Versiunea pentru submarin a rachetei hipersonice Zircon va fi livrată trupelor ruse începând din anul 2025
Biden a anunțat un plan pentru a îngreuna invadarea Ucrainei de către Rusia. SUA nu acceptă liniile roșii trasate de Putin
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro