SUA nu pot încă confirma utilizarea armelor chimice de către Rusia la Mariupol
Statele Unite nu pot confirma folosirea de agenţi chimici la Mariupol, în acest moment, a afirmat marţi un înalt oficial american din domeniul apărării, transmite Agerpres, care citează Reuters.
scris de DefenseRomania Team
Mariupolul, suspus unui asediu fără precedent după cel de-al doilea Război Mondial de către trupele de ocupație ale Federației Ruse. Sursă foto: Azov Regiment Press Service via Reuters
"Nu putem confirma folosirea de agenţi chimici în acest moment", a declarat acesta presei, sub acoperirea anonimatului.
Oficialul a adăugat că SUA nu au informaţii în sprijinul deplasării de agenţi chimici de către Rusia în Ucraina sau în apropierea ei.
Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a spus că guvernul său examinează informaţii neverificate în sensul că Rusia ar fi putut folosi arme chimice în timpul asaltului de la Mariupol.
Preşedintele american Joe Biden a afirmat luna trecută că acuzaţiile nefondate ale Rusiei conform cărora Kievul deţine arme biologice şi chimice sugerează faptul că preşedintele rus Vladimir Putin are în vedere utilizarea unor astfel de arme în Ucraina, aminteşte Reuters.
Producerea, folosirea şi stocarea de arme chimice sunt interzise de Convenţia privind armele chimice din 1997.
Luni, Marea Britanie şi-a exprimat temerea că forţele preşedintelui rus ar putea să utilizeze muniţii cu fosfor alb (WP) la bombardarea portului ucrainean Mariupol, o analiză a serviciilor de informaţii britanice menţionând că acest tip de exploziv a fost deja folosit de Rusia în regiunea Doneţk din estul Ucrainei. Fosforul alb nu este interzis de Convenţia privind armele chimice, notează Reuters.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News