SUA, retragere din Siria. Trump - Erdogan, discuţii
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că a avut duminică o convorbire telefonică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul căreia au vorbit şi despre retragerea trupelor americane din Siria, care se va desfăşura ''lent şi extrem de coordonat'', transmite AFP.
''Tocmai am avut o conversaţie telefonică lungă şi productivă'' cu preşedintele Erdogan, a scris Trump pe Twitter, adăugând că ei au mai discutat despre gruparea Statul Islamic, ''despre angajamentul nostru comun în Siria'' şi despre relaţiile comerciale bilaterale care ''se dezvoltă considerabil''.
Relaţiile turco-americane par astfel să intre într-o nouă etapă după tensiunile provocate de reţinerea pastorului american Andrew Brunson în Turcia. SUA au impus Turciei sancţiuni, care au provocat în luna august o prăbuşire a lirei turceşti, iar Ankara a ripostat tot cu sancţiuni. În final, pastorul american a fost eliberat în luna octombrie şi criza diplomatică dintre Washington şi Ankara a fost astfel depăşită.
Donald Trump a ordonat miercuri retragerea celor circa 2.000 de militari americani staţionaţi în nord-estul Siriei, unde aceştia luptă alături de miliţiile arabo-kurde împotriva jihadiştilor. Preşedintele american a estimat că aceste trupe nu mai sunt necesare, întrucât gruparea jihadistă Statul Islamic a fost în mare parte învinsă. Dar plecarea trupelor americane va lăsa miliţia kurdă YPG fără sprijin militar, în condiţiile în care Erdogan ameninţă că o va ataca.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News