Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Subsecretarul de stat american John Sullivan: Rusia se amestecă în politica statelor din Balcani
News
Data actualizării:
Data publicării:
Subsecretarul de stat american John Sullivan a acuzat marţi Rusia că se amestecă în politica Balcanilor, la fel cum a făcut-o şi în cazul SUA, după acordul semnat între Grecia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) care a pus capăt unei dispute privind numele ţării.
subsecretarul de stat american John Sullivan și premierul macedonean Zoran Zaev
subsecretarul de stat american John Sullivan și premierul macedonean Zoran Zaev

,,Nu este niciun secret că Rusia se opune Acordului Prespa (referitor la soluţionarea diferendului dintre Skopje şi Atena asupra numelui 'Macedonia') şi nimeni nu se îndoieşte de faptul că (Rusia) va face tot ce-i stă în putere pentru a-şi pune propriile interese mai presus decât cele ale Macedoniei şi va slăbi procesul de punere în aplicare a acordului. Nu ne surprinde influenţa rusă asupra parcursului ales de Macedonia. Am văzut-o şi în alte ţări europene, dar şi în amestecul deja cunoscut din timpul alegerilor (prezidenţiale) americane din 2016'', a declarat Sullivan la Skopje, într-o conferinţă de presă comună cu premierul macedonean Zoran Zaev, potrivit EFE.

Citeşte şi: Statele Unite doresc ca Bosnia să-şi continue drumul spre NATO, a declarat luni adjunctul secretarului de stat american John J. Sullivan, aflat în vizită la Sarajevo, unde acest subiect nu este susţinut în unanimitate.

Miniştrii de externe macedonean şi grec, Nikola Dimitrov şi respectiv Nikos Kotzias, au semnat în vară, lângă lacul Prespa, un acord prin care s-a dorit să se pună capăt disputei care dura de un sfert de secol între cele două ţări vecine şi care prevede o serie de modificări în Constituţia macedoneană, printre care adoptarea de către acest stat al numelui de ''Republica Macedonia de Nord''. Intrarea în vigoare a acestui acord ar urma să deschidă calea aderării la NATO şi la UE pentru fosta republică iugoslavă, în contextul în care integrarea ţării era blocată până acum prin veto de către Grecia.

Agenţia EFE aminteşte că este de aşteptat ca votul asupra reformei constituţionale să aibă loc în ianuarie 2019, urmând ca, după votul de la Skopje, acordul să fie ratificat şi de către Parlamentul elen, deopotrivă divizat între susţinătorii şi detractorii Acordului Prespa.

Aminti că, adjunctul secretarului de stat american John J. Sullivan se afla în aceste zile într-un turneu în Europa Centrală și Balcanii de Vest pentru a obține sprijinul țărilor din regiune împotriva politicii „agresive” a Rusiei în Europa.



Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump ordonă repoziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei, ca răspuns la amenințările lui Dmitri Medvedev
Marco Rubio, despre capacitățile militare ale armatei ruse: ”Convențional nu ar putea învinge multe țări din Europa”
Și Cambogia îl va nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace, după ce președintele SUA a intervenit în conflictul dintre Cambogia și Thailanda
Trump a semnat decretul care impune creșterea tarifelor vamale pentru zeci de țări. Siria, cea mai afectată, dar nici Canada nu a fost iertată
Mișcări strategice de „trupe” în industria de apărare: Iveco Defence, inclusiv unitatea din România unde se produc camioane, preluate de Leonardo
Rusia și China au început manevre maritime comune în Extremul Orient. Faza activă a exercițiului se va desfășura în Marea Japoniei
România, discuții la nivel înalt cu Statele Unite: Apărare, energie și Visa Waiver, pe agenda oficială
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Rafinăriile de stat indiene au suspendat achizițiile de petrol rusesc
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Cambodgia și Thailanda au convenit asupra unui armistițiu
Mulțumit de acordul impus Europei, Trump spune că nu mai este interesat să discute cu Putin
Europa acceptă tarifele lui Trump în schimbul stabilității economice: Un acord care prevede o creștere de la 4,8% la 15% pentru majoritatea bunurilor exportate
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Starlink a rămas în „beznă”. Rețeaua a suferit o pană de curent generalizată
Macron: Franța va recunoaște statul Palestina / SUA: „Este o palmă peste fața victimelor din 7 octombrie”
Dezvoltarea carierei după 30 de ani: Este realist să o luăm de la capăt?
Fost director al CIA în administrația George Bush Senior: „Putin nu va renunța niciodată la Ucraina. Și știu de ce”

Ştiri Recomandate

Donarea unui Patriot sau antrenarea piloților de F-16 nu au rămas fără ecou. Ucraina mulțumește României, într-o vizită a generalului Gheorghiță Vlad la Kiev
Avioanele rusești țin în priză F-16 americane din Alaska: Al treilea incident într-o săptămână
Reconquista F-35? După ce a renunțat la avioane F-35, Spania dă de înțeles că s-ar putea răzgândi privind decizia
Estonia pregătește un ”zid de drone” la frontiera cu Rusia: Sistemul va detecta simultan sute de UAV-uri
Ucraina reușește să atace în adâncimea Rusiei folosind arme proprii. Flamingo poate lovi 90% din întreprinderile rusești de apărare
Kievul anunță că România îi va transfera cel de-al 23-lea pachet de ajutor militar. Moșteanu: Vom colabora la dezvoltarea de produse militare
Șeful IDF îi cere lui Netanyahu să accepte ultimul acord de armistițiu propus de SUA. Ofensiva totală în Gaza e în pixul lui Netanyahu
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Nu doar reconstrucția Ucrainei, ci și colaborare româno-ucraineană în tehnică militară. Ionuț Moșteanu s-a întâlnit la Kiev cu omologul său
Canada își onorează angajamentul făcut în iunie la summitul G7: Ucraina va primi luna viitoare un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari
Racheta „Neptunul Long”: Arma secretă a Ucrainei cu rază de 1.000 km, modernizată și testată (Foto/Video)
A fost „clonat” chiar și elicopterul viitorului (Foto). Cazul S-97 Raider al SUA arată că în ascensiunea sa China reușește să „copieze” tot
NATO schimbă viteza: De la documente la aplicarea pe câmpul de luptă a unor soluţii de contracarare a bombelor cu planare și a dronelor cu fibră optică
președintele Rusiei, Vladimir Putin, gesticulează în timpul unei vizite la o bază militară din regiunea Ryazan din Rusia. Sursa foto: Kremlin.ru.
EXCLUSIV
Pacea din Ucraina, o iluzie? Fostul șef CIA, David Petraeus, explică de ce negocierile eșuează: Vladimir Putin este principalul obstacol în calea păcii
Evoluții noi pe frontul din Ucraina: Kievul anunță eliberarea a patru localități din regiunea Donețk, în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Dnipropetrovsk
SUA accelerează lansarea AIM-260. Noua generație de rachete schimbă regulile jocului aerian în competiția SUA–China
Avioanele Su-27 ucrainene pot lansa acum rachetele “momeală” americane ADM-160 care păcălesc sistemele antiaeriene rusești
Polonia, noul „tigru” al industriei de apărare: Cum devine un hub european pentru tancuri coreene
Un avion de luptă MiG-29 a intrat într-un stâlp, în timp ce era transportat prin Erevan
Germania și Norvegia vor trimite Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană
O serie de atacuri ucrainene reușite au lovit un port, un aeroport și un terminal GNL de pe teritoriul Rusiei
Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Fost consilier al lui Putin, declarat agent străin în Rusia; A lăudat persoana greșită
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
Noi tensiuni în Peninsula Coreeană. Focuri de armă trase la graniță, în timp ce Kim asistă la trageri cu rachete de apărare aeriană
Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova via Vitalie Iovu
EXCLUSIV
Poate mușca Rusia din R. Moldova cu ajutorul unor marionete de la București? Premierul Bolojan, vizită de reasigurare, la Chișinău
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Marea Britanie își dublează capacitățile antiaeriene cu încă șase sisteme Land Ceptor
Patriot 360 de grade. Nou test reușit pentru radarul LTAMDS; În paralel, SUA au o producție record de rachete PAC-3 și vor să atingă 2.000 de unități pe an
pixel