Summit Inițiativa celor Trei Mări. Rick Perry, secretarul american al energiei, la București
Potrivit surselor DEFENSE ROMÂNIA, secretarul american al energiei, Rick Perry, urmează să fie prezent la Summitul Inițiativa celor Trei Mări.
Potrivit informațiilor DEFENSE ROMÂNIA, confirmate de surse proprii, Rick Perry, secretarul american al energiei, urmează să participe la Inițiativa celor Trei Mări. Totodată, reprezentarea la acest Summit va fi de la nivel de ministru în sus.
Este posibil ca prezența secretarului american al energiei în România să aibă pe agendă și discuții despre legea offshore, adoptată recent de Parlamentul României.
Summitului Iniţiativei celor Trei Mări va fi organizat la Bucureşti în zilele de 17 şi 18 septembrie.
Inițiativa celor Trei Mări (ITM) a fost lansată de președinții Poloniei și Croației, Andrzej Duda și Kolinda Grabar-Kitarovic în 2015. Acest Summit include în prezent 12 state membre ale Uniunii Europene ce sunt cuprinse între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră (BABS).
Statele membre sunt: Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice (Lituania, Letonia, Estonia), apoi Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News