Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Summitul G20 încearcă să includă și Sudul Global: Uniunea Africană va fi membră a G20 / Statele au agreat și o formulare privind la Războiul din Ucraina
News
Data actualizării:
Data publicării:
Liderii țărilor G20 au convenit că Uniunea Africană va fi și ea membră a blocului, a anunțat premierul indian Narendra Modi la începutul summitului G20 de la Delhi.
Harta lumii / pexels, cottonbro studio
Harta lumii / pexels, cottonbro studio

Prim-ministrul indian Narendra Modi a inaugurat reuniunea de două zile făcând apel la membrii să pună capăt unui „deficit global de încredere”.

G20 reunește în primul rând state individuale. Până acum, singura grupare regională cu apartenență a fost Uniunea Europeană, iar singurul membru permanent din Africa a fost Africa de Sud, cu aproximativ 58 de milioane de locuitori, ceea ce reprezintă aproximativ 4% din populația africană.

După ani de eforturi diplomatice ale africanilor, alte 54 de țări africane vor fi și ele reprezentate la importantul forum internațional.

G20 este profund divizat în legătură cu războiul din Ucraina, națiunile occidentale făcând presiuni pentru condamnarea fermă a Rusiei în Declarația liderilor care urmează să fie emisă la sfârșitul summit-ului, în timp ce alte state cer concentrarea pe probleme economice mai ample.

Totuși, BBC relatează că președintele indian a confirmat că s-a ajuns la un consens privind Declarația finală a Summitului. Textul va include și o referire care va descrie războiul din Ucraina, a declarat o sursă care cunoaște discuțiile, anunță Reuters. Negociatorii statelor au ajuns la un compromis cu privire la limbajul care va fi folosit în comunicat, care va fi prezentat liderilor, a spus sursa care cunoaște negocierile.

Textul declarației comune a fost făcut public. Deși declarația recunoaște că există un război în Ucraina, textul nu condamnă acțiunile Rusiei, care a lansat un război sângeros de agresiune împotriva Ucrainei. În schimb, se observă că acest război a adus suferință oamenilor. De asemenea, se specifică faptul că utilizarea sau amenințarea cu arma nucleară sunt intolerabile.

Declarația solicită, de asemenea, tuturor țărilor lumii să adere la Carta ONU și „să se abțină de la amenințarea cu forța sau utilizarea acesteia în scopul obținerii de teritorii” și acțiuni „împotriva integrității teritoriale, suveranității sau independenței politice a oricărui stat”. 

După cum notează BBC, o lectură atentă a declarației din New Delhi arată că declarațiile din acest an „nu sunt atât de puternice”. La Summitul G20 de anul trecut din Bali, participanții și-au confirmat poziția națională „exprimând cel mai puternic regret pentru agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar au existat alte opinii și evaluări diferite ale situației și sancțiunilor, remarcă BBC.

O versiune anterioară de 38 de pagini a declarației finale, analizată de Reuters, a lăsat necompletat paragraful privind „situația geopolitică”, în timp ce se convenise asupra altor 75 de paragrafe care acoperă probleme de la datoria globală și criptomonede până la schimbările climatice.

 

Biden, Modi și UE vor anunța un proiect feroviar și de transport maritim care leagă India de Orientul Mijlociu și Europa

Președintele Joe Biden și aliații săi urmau să schițeze sâmbătă planuri pentru un coridor feroviar și de transport maritim care să lege India de Orientul Mijlociu și, în cele din urmă, Europa, un proiect care va fi anunțat în cadrul reuniunii G20, scrie AP.

Proiectul ar include Statele Unite, India, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Uniunea Europeană și alte țări din G20 a declarat Jon Finer, consilier principal adjunct pentru securitate națională al lui Biden.

Șefa Comisiei Europene estimează că viitorul proiect feroviar și de transport maritim ar accelera comerțul dintre India și Europa cu 40%, inclusiv în domeniul produselor energetice. Proiectul va include o legătură feroviară, precum și un cablu de electricitate, o conductă de hidrogen și un cablu de date de mare viteză

Coridorul ar fi o contrapondere la programul masiv de infrastructură al Chinei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare

Ştiri Recomandate

Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
pixel