Președintele american Donald Trump a declarat că este pregătit să trimită rachete de croazieră Tomahawk în Ucraina dacă războiul cu Rusia nu se încheie.
Conform informațiilor furnizate de canalele ruse de propagandă, aproximativ 100 de militari din cadrul Regimentului 3 Infanterie al Legiunii străine ar fi fost transferați în localitatea Slaviansk din regiunea Donețk.
Aparent, aceștia fac parte dintr-un detașament înaintat, urmând ca și alți militari să fie aduși în regiune, spun sursele ruse, citate de portalul de propagandă Topwar.
Primii militari francezi ar fi apărut în oraș cu o zi înainte, fiind dislocați la sediul Brigăzii 54 Mecanizate din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei. Aceștia s-ar deplasa în oraș numai însoțiți de militari ucraineni.
Rușii spun că unitatea franceză include specialiști în cercetare de artilerie, dar și geniști specializați în construirea de fortificații. Cel mai probabil, militarii francezi vor sprijini armata ucraineană pentru realizarea unei linii de apărare la Slaviansk, pentru cazul în care trupele ruse vor sparge frontul actual.
Informația e transmisă și de de corespondentul militar rus Yuri Kotenok. Acesta însă susține că mercenarii francezi se află la dispoziția Brigăzii 7 Infanterie Mecanizată a armatei ucrainene.
“Vorbim de un grup de geniu și de specialiști în cercetare de aviație din Regimentul 3 Infanterie al Legiunii străine franceze. Aceștia au ajuns în locația Brigăzii 7 Infanterie a Forțelor Armate ale Ucrainei”, a scris Kotenok pe canalul său de Telegram.
Deocamdată, oficialii ruși nici nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informațiile referitoare la sosirea primilor militari francezi în Ucraina. Presa rusă de propagandă însă susține că “nu iese fum fără foc”.
Desigur, din surse independente nu poate fi confirmat acest lucru. Trebuie precizat că nu ar fi prima dată când rușii apelează la tactici de dezinformare în ceea ce privește prezența franceză în Ucraina. În urmă cu câteva săptămâni publicația franceză Le Monde a scris despre exerciții militare ale Regimentului 126 Infanterie iar informația a fost preluată de ruși care au prezentat-o trunchiat, citându-i însă fals pe cei de la Le Monde. Rușii au adăugat că jurnaliștii francezi au transmis că militarii istoricului Regiment vor fi trimiși să lupte în Ucraina. Un fake news de proporții pe care la vremea respectivă l-a analizat și DefenseRomania.
Comentariul autorului: Legiunea străină este o unitate de elită a armatei franceze, care a fost înființată pe 10 martie 1831. Aceasta a fost creată pentru voluntarii străini, care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini sunt conduși de ofițeri francezi, iar în prezent sunt acceptați și cetățeni francezi, care reprezintă 24% din efectivele totale.
Legiunea străină dispune de aproximativ 7.700 de militari și are sediul în localitatea Aubagne.
Regimentul 3 Infanterie, din care susțin rușii că ar face parte primii militari sosiți în Ucraina este dislocat în Guyana Franceză.
Trebuie remarcat faptul că, și în cazul în care informațiile vehiculate de sursele rusești ar fi adevărate, nu se poate afirma că Franța a trimis trupe în Ucraina. Legiunea franceză nu face parte totuși din trupele regulate ale armatei franceze, având practic un statut de companie militară privată. Astfel, membrii acesteia pot fi considerați mai degrabă contractori decât militari propriu-ziși.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Președintele american Donald Trump a declarat că este pregătit să trimită rachete de croazieră Tomahawk în Ucraina dacă războiul cu Rusia nu se încheie.
Hamas nu va participa la guvernarea Fâşiei Gaza după război, a declarat duminică o sursă din cadrul mişcării islamiste palestiniene, în ajunul unui summit consacrat enclavei palestiniene şi care va reuni luni, în Egipt, circa 20 de lideri, alături de preşedintele american Donald Trump.
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a ordonat duminică armatei să "distrugă toate tunelurile teroriste ale Hamas din Gaza" după eliberarea ostaticilor încă ţinuţi captivi în enclava palestiniană, informează Agerpres și EFE.
Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, şi omologul său american, Donald Trump, vor prezida luni la Sharm el-Sheikh un "Summit al păcii", la care vor participa "lideri din peste 20 de ţări", a anunţat sâmbătă preşedinţia egipteană într-un comunicat.
Noul şef al Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), Brad Cooper, a anunţat că s-a deplasat în Fâşia Gaza pentru a discuta despre "stabilizarea" situaţiei, asigurând că niciun fel de trupe americane nu vor fi desfăşurate în teritoriul palestinian.
Eficiența sistemelor de apărare antiaeriană Patriot livrate Ucrainei a scăzut dramatic, de la 42% la doar 6%, după ce Rusia a efectuat modificări tehnice importante asupra rachetelor sale balistice, susține general-locotenent Igor Romanenko, fost adjunct al șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Două aeronave de supraveghere ale Forţelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au patrulat graniţa rusă săptămâna aceasta, în cadrul unei misiuni comune alături de SUA şi state membre NATO, a anunţat Ministerul Apărării din Regatul Unit, într-un comunicat citat de agențiile Agerpres, Reuters şi EFE. E vorba mai exact de un avion RC-135 River Joint și un P-8A Poseidon.
Organismul ONU responsabil pentru cooperarea internațională în domeniille educației, artelor, științelor și culturii, consideră că situația din Crimeea ocupată de forțele ruse trebuie monitorizată în continuare.
SUA vor trimite aproximativ 200 de soldaţi în zilele următoare în Israel, a confirmat vineri pentru postul de televiziune israelian i24News un responsabil american. Toţi ar trebui să sosească până duminică, potrivit aceleiaşi surse. Misiunea lor: înfiinţarea unui centru de coordonare pentru supervizarea eforturile internaţionale în Gaza în perioada de tranziţie înaintea de instituirea unui guvern permanent în teritoriul palestinian.
Surse ruse și ucrainene au informat că, în cursul nopții de 10.10.2025, trupele ruse au executat un nou atac masiv cu rachete și drone asupra teritoriului Ucrainei, care a vizat, în special, obiective ale infrastructurii energetice.
Ucraina, chiar dacă a creat o rețea secretă de sisteme de stocare în baterii, va avea mari probleme cu încălzirea locuințelor, deoarece atacul masiv rusesc asupra instalațiilor din regiunile Harkov și Poltava, de pe 3 octombrie, a privat Ucraina de aproximativ 60% din propria capacitate de producție de gaze.
Mai multe state arabe au salutat acordul la care au ajuns Israelul și Hamas asupra primei faze a planului președintelui american Donald Trump de încetare a războiului în Gaza, afirmând că el ar trebui să fie un pas spre un acord de pace cuprinzător, transmit agențiile Agerpres și DPA.
Rusia a avut capacitatea de a ataca orice parte a teritoriului ucrainean de la începutul invaziei din 2022, dar cursul războiului din Ucraina s-ar putea schimba, odată cu noile drone ucrainene cu rază lungă de acțiune. Armata ucraineană are deja capacitatea de a lovi facilitățile energetice ale Rusiei. Pentru asta nu e nevoie de prea mult explozibil; câteva kilograme sunt suficiente pentru a provoca pagube majore unei rafinării.
Totuși, în cazul facilităților militare din adâncimea teritoriului Rusiei e nevoie de o putere de lovire crescută, iar racheta de croazieră Flamingo - cu o rază de acțiune de 3.000 de kilometri și un focos care cântărește o tonă - pare candidatul perfect pentru rolul de gropar al bazelor aeriene, fabricilor militare și al depozitelor de armament rusești.
Coreea de nord se transformă în depozitul de armament al Moscovei, confirmă și serviciile ucrainene de informații externe. În vară, Direcția de informații a Armatei ucrainene estima că 40% din muniția rușilor vine din Coreea de Nord.
Armata israeliană a anunţat joi că a început pregătirile şi stabileşte un protocol de luptă pentru a se retrage "în curând" din Fâşia Gaza pe linia convenită, se arată într-un comunicat, citat de Agerpres și EFE.
După trei zile de negocieri indirecte tensionate, mediate de Qatar, Egipt, Turcia și SUA, președintele american Donald Trump a făcut miercuri noapte (ora Americii) un anunț care cutremură Orientul Mijlociu: Israelul și Hamas au "semnat ambele" prima fază a unui plan de pace pentru Fâșia Gaza.
Rusia se pregătește de ani de zile pentru un posibil război cu Alianța Nord-Atlantică și se află acum în „faza zero” - campania de subminare a moralului european înaintea unei posibile confruntări cu NATO.
Faza zero este menită să influențeze populația din Occident (practic, să amplifice sentimentul de panică și cel de nemulțumire), pregătind terenul pentru etapele următoare.
Rusia a avertizat că va intercepta rachetele de croazieră Tomahawk şi va lovi locaţiile de lansare ale acestora în cazul în care Statele Unite vor decide să le furnizeze Ucrainei, a declarat Andrei Kartapolov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat. Acesta spune că Rusia știe cum să doboare rachetele americane, precizând că în Siria a mai făcut acest lucru.
Ucraina a prezentat membrilor NATO o nouă versiune a rachetei de croazieră „Neptune” în timpul unei demonstrații a capacităților industriei de apărare ucrainene.
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a acceptat marţi să predea armele unui comitet egipteano-palestinian, dar a respins categoric predarea conducerii Fâşiei Gaza unui comitet internaţional de tranziţie, a declarat agenţiei EFE o sursă palestiniană care are cunoştinţă de evoluţia negocierilor, scrie agenția națională Agerpres, citând EFE.
Peste 40% din armele folosite pe front sunt arme ucrainene sau fabricate cu participarea ucraineană, iar până la sfârșitul anului ar trebui să ajungă la 50%, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul Forumului Internațional al Industriilor de Apărare.
Ucraina a început să folosească propriile drone-rachete FP-5 Flamingo pentru a lansa atacuri în interiorul Rusiei. Rata de producție a acestora este deja una semnificativă, ucrainenii fabricând în prezent două până la trei astfel de rachete pe zi, dar doresc să crească acest număr la șapte până la sfârșitul lunii octombrie.
Lumea întreagă s-a uitat cu mare speranță la discuțiile americano-ruse desfășurate în Alaska pe 15 august. Erau în primul rând despre războiul ruso-ucrainean pe care, președintele SUA, Donald Trump, își propusese să ajute decisiv la încheierea lui până la finalul anului. Însă, ceea ce a urmat după acele discuții a pus serios la îndoială acest termen. Moscova a intensificat bombardamentele, făcând mai multe victime printre civilii ucraineni decât înainte.
Dacă Statele Unite decid să furnizeze Ucrainei rachete Tomahawk, acest lucru va distruge relațiile cu Rusia, a declarat liderul rus Vladimir Putin, potrivit agenției de știri de stat ruse TASS, care l-a citat spunându-i propagandistului Pavel Zarubin.
Cuba sprijină Rusia într-un război pe care Havana l-a respins anterior. Până la 5.000 de cubanezi luptă de partea Rusiei în Ucraina.
Apărarea antiaeriană a Ucrainei pare să fie pusă în încurcătură de o mișcare strategică a Moscovei, care, după toate aparențele, și-a modificat sistemele de rachete balistice pentru a penetra mai eficient apărarea antiaeriană ucraineană, în special scutul oferit de sistemele americane Patriot.
Primul parlament post-Assad este format fără vot general, în timp ce regiunile și grupurile cheie rămân excluse.
Se așteaptă ca formarea acestui parlament să consolideze puterea lui Ahmed al-Sharaa, care l-a înlăturat pe Bashar al-Assad din fruntea coaliției islamiste în decembrie 2024, punând capăt a peste treisprezece ani de război civil.
Potrivit directorului serviciului danez de informații militare, Thomas Ahrenkiel, situația din strâmtorile daneze care leagă Marea Baltică de Marea Nordului este tensionată de mult timp și în pragul unui incident, iar Rusia se comportă agresiv și provocator.
Ucraina a trimis deja echipe specializate pentru a-i învăța pe europeni tehnici de doborâre a dronelor.
În cursul nopții de 05.10.2025, Forțele Armate ale Federației Ruse au lansat un nou atac masiv asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei. Conform surselor de monitorizare ucrainene, loviturile cu drone și rachete au vizat, în principal, regiunile din vestul țării.
Forțele pentru Operații Speciale (FOS) din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei au lovit “Grad”, o navă rusească din clasa Buyan-M, purtătoare de rachete de croazieră Kalibr, în Republica Karelia din Rusia, a anunțat armata ucraineană pe 04 octombrie.
Nu e niciun secret că nici Avioane Craiova, precum nici ROMAERO - două companii de stat -, nu traversează de decenii cea mai bună perioadă. Avioane Craiova spre exemplu e responsabilă de modernizarea ultimelor avioane de antrenament IAR-99 la standardul Șoim, un program care înregistrează întârzieri record. În tot acest context, întrebarea logică e dacă nu cumva aceste companii ar trebui privatizate? Poate statul retehnologiza cu adevărat industria aeronautică românească?
Vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrat în dotarea Forțelor Navale Române, va contribui semnificativ la asigurarea libertății de navigație în Marea Neagră, într-un context de securitate maritimă tot mai complex, marcat de prezența minelor marine în derivă.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a fost audiat zilele trecute la Direcția Națională Anticorupție, în calitate de martor în dosarul ce vizează contracte ale C.N. ROMTEHNICA S.A. Aici trebuie subliniat că ROMTEHNICA e compania prin care se desfășoară programele de înzestrare ale Armatei României.
Guvernul elen analizează extinderea flotei sale de avioane de luptă franceze Rafale, într-un moment în care Turcia își consolidează capacitățile aeriene printr-un acord istoric cu Marea Britanie pentru achiziția a 20 de aparate Eurofighter Typhoon, dotate cu rachete de ultimă generație cu rază lungă Meteor. Concomitent turcii vor achiziționa și 24 de avioane Eurofighter Typhon în uz din Golf.
Comisia Europeană a înăsprit oficial vineri regulile privind vizele pentru cetățenii ruși. În special, le-a eliminat dreptul la vize cu mai multe niveluri, ceea ce înseamnă că rușii vor trebui să solicite altele noi de fiecare dată când călătoresc în UE.
Ca parte a unei operațiuni militare care demonstrează o creștere exponențială a capacităților sale de culegere de informații și de atac în adâncimea teritoriului inamic, Ucraina a distrus pe 5 noiembrie un depozit logistic cheie al armatei ruse, amenajat pe teritoriul fostului aeroport internațional din Donețk.
Gunvor, un gigant petrolier rus fondat de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, s-a retras dintr-o ofertă de vânzare a gigantului petrolier rus Lukoil, despre care a spus că este vândut după ce SUA au impus sancțiuni. Grupul a anulat tranzacția în valoare de peste 22 de miliarde de dolari după ce Departamentul Trezoreriei SUA l-a etichetat drept „marionetă a Kremlinului”.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Shoigu, consideră că Siberia trebuie să devină centrul unei noi industrializări, iar statul trebuie să creeze condiții care să încurajeze oamenii să se mute în estul țării.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavov, a căzut în dizgrație la Kremlin după o conversație telefonică eșuată cu secretarul de stat american Mark Rubio, care a dus la amânarea întâlnirii dintre Vladimir Putin și Donald Trump la Budapesta.
Războiul din Ucraina rescrie fundamental, de aproape patru ani, doctrina militară, iar Germania pare decisă să implementeze rapid lecțiile de pe front. Recent, parlamentarii germani (Bundestag) au aprobat pe 5 noiembrie o propunere de finanțare pentru dezvoltarea și achiziționarea unei noi rachete low-cost, concepută special pentru a intercepta dronele de mici dimensiuni.
Axa Pokrovsk-Mîrnohrad, în regiunea Donețk, a devenit epicentrul celor mai intense asalturi rusești din ultimele 21 de luni. Comandamentul de la Moscova pare obsedat de capturarea acestor orașe, concentrând aici grosul resurselor umane și materiale, inclusiv unități de elită, și acceptând pierderi descrise de analiştii militari ca fiind „catastrofale”.
O analiză recentă a prestigiosului Institut Francez de Relații Internaționale (IFRI) pune pe masă o realitate dură, pe care elitele europene o ignoră de prea mult timp: continentul are capacitatea economică și tehnologică de a contracara militar Rusia, dar nu înainte de 2030. Acest „dacă” este condiționat de un factor pe care Europa nu îl controlează: rezistența Ucrainei.
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a reacționat după apariția în spațiul public a unor informații false care îi erau atribuite. Într-o postare pe contul său de Facebook, Ionuț Moșteanu a acuzat mai multe instituții media că au publicat sau au preluat o declarație falsă potrivit căreia ar fi spus că „este o chestiune de timp până când vom vedea război”.
În timp ce atenția publică este distrasă de livrările de tancuri și avioane, în culise are loc adevărata revoluție militară care are la baza utilizarea algoritmilor. Războiul se mută într-un spațiu virtual, un „metavers” militarizat, unde Inteligența Artificială (AI) nu mai este un concept de film S.F, ci motorul principal al pregătirii pentru conflict.
O coaliție bipartizană, transpartinică, din Congresul Statelor Unite, a lansat un avertisment dur la adresa Pentagonului, contestând planul administrației Trump de a retrage sute de militari americani din România. Într-un moment de tensiune maximă pe Flancul Estic, scrisoarea trimisă Secretarului Apărării, Pete Hegseth, semnalează o ruptură la Washington și o teamă palpabilă că decizia va fi interpretată de Moscova drept un "mesaj de retragere".
În perioada 5–6 noiembrie, la București, are loc NATO–Industry Forum 2025 (NIF25), desfășurat sub patronajul Secretarului General al NATO.
DefenseRomania a participat la evenimentele de joi și a avut oportunitatea de a discuta cu amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) al NATO, oficialul NATO responsabil cu inovarea.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 7 noiembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Kazahstanul urmează să se alăture Acordurilor Abrahamice, inițiativa diplomatică lansată în 2020 între Israel și mai multe țări arabe și musulmane, într-o mișcare politică considerată simbolică, dar cu valoare geopolitică semnificativă. Potrivit a trei oficiali americani citați de Associated Press, decizia are ca scop revitalizarea acordurilor de normalizare care au marcat una dintre principalele realizări de politică externă ale administrației Trump.
Corporația de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 06.11.2025, că UAC (Corporația întrunită producătoare de avioane) a livrat Ministerului rus al Apărării un nou lot de avioane de vânătoare-bombardament de tip Su-34.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează vineri o vizită în Turcia, context în care are programată, la Ankara, o întâlnire cu omologul său, Hakan Fidan.
Decizia Serbiei, aliat istoic al Rusiei, de a relua exporturile de muniție și armament către Uniunea Europeană, indiferent de destinația finală a acestora, a provocat o reacție agresivă la Moscova. Kremlinul a transmis că Rusia „nu ar fi deloc doritoare” să vadă soldații săi țintiți cu arme fabricate în „frățeasca Serbie”.
Armata azeră este în curs de aliniere la standardele NATO, a declarat președintele Ilham Aliyev în timpul unei întâlniri cu reprezentanții Alianței Nord-Atlantice sosiți la Baku.
O amenințare gravă la adresa luptătorilor ucraineni a fost înlăturată în regiunea Donețk. În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2025, forțele ucrainene au distrus un depozit de UAV-uri Shahed/Geran, aflat destul de aproape de linia frontului. Informația a fost publicată de comandantul Forțelor fără pilot ale Ucrainei, Robert Brovdi.
Un program militar care a costat bugetul britanic 6,3 miliarde de lire sterline, a depășit cu opt ani termenul limită și, cel mai grav, a provocat probleme medicale soldați, este acum pe punctul de a fi trimis în Ucraina. Guvernul laburist al lui Sir Keir Starmer ia în calcul trimiterea controversatelor vehicule blindate „Ajax” ca parte a unei viitoare și ipotetice ,,forțe de menținere a păcii''.
Statele Unite se pregătesc să stabilească o prezență militară la o bază aeriană din Damasc pentru a facilita încheierea unui pact de securitate pe care Washingtonul îl intermediază între Siria și Israel, transmite Reuters, citând șase surse familiarizate cu situația.
Bucureștiul a fost în aceste zile epicentrul noii doctrine strategice a NATO. Dincolo de protocolul Forumului NATO pentru Industrie, mesajul transmis la cel mai înalt nivel, prin vocea Secretarului General Mark Rutte, este tranșant: Alianța a intrat într-o nouă eră a confruntării, iar pentru a garanta „pacea prin forță”, are nevoie de o revoluție industrială.
Bucureștiul a devenit, joi, epicentrul unei decizii strategice care va reconfigura Alianța Nord-Atlantică. Aflat în prima sa vizită în România de la preluarea mandatului, Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a anunțat, la NATO Industry Forum 2025, o nouă țintă de investiții în apărare: 5% din Produsul Intern Brut (PIB) al fiecărui stat aliat, până în 2035.
O investigație amplă a comunității ucrainene de informații InformNapalm, bazată pe o scurgere masivă de documente interne, relevă o vulnerabilitate critică a mașinii de război rusești. Dezvoltarea noului bombardier strategic stealth (PAK DA „Poslannik”) și producția de componente pentru avioanele Su-57 sunt blocate sau serios întârziate.
Zagrebul a anunțat un plan ambițios de modernizare a apărării în valoare de 1,9 miliarde de euro, menit să consolideze masiv capacitățile militare croate. Această investiție substanțială este percepută de guvern ca un răspuns strategic la escaladarea tensiunilor de securitate din Europa, declanșate de invazia Rusiei în Ucraina, un stat pe care Croația îl sprijină activ.
Joi dimineaţa, preşedintele Nicuşor Dan şi secretarul general al NATO vor participa împreună la NATO Industry Forum.
Arabia Saudită s-ar afla în negocieri avansate pentru a deveni prima țară arabă care achiziționează avioane americane de vânătoare F-35, cea mai modernă aeronavă de luptă din lume. Lucru care se pare că stă în pixul lui Donald Trump, președintele SUA folosind avioanele F-35 ca aparat diplomatic. Iar achiziția de către saudiți a avioanelor de generația a 5-a ar reprezenta un punct de cotitură în Orient.
Forțele pentru Operatii Speciale(SSO) ale Ucrainei au reușit o nouă lovitură spectaculoasă în adâncimea teritoriului rus, distrugând componente cheie ale unui sistem de rachete Iskander. Operațiunea, desfășurată în colaborare cu partizani ruși în regiunea Kursk, subliniază o schimbare strategică: dacă nu poți doborî rachetele, trebuie să distrugi lansatoarele.