Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sute de mercenari ruși din Grupul Wagner, inclusiv lunetiști, luptă în Libia. Documente oficiale
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Sute de mercenari ruși din Grupul Wagner se află în Libia unde participă la lupte alături de forțele loiale mareșalului Khaifa Haftar, împotriva guvernului GNA recunoscut de ONU.

Potrivit celor de la Daily Sabah, care citează documente oficiale ale Organizației Națiunilor Unite pe care jurnalistul David Wainer de la Bloomberg le-a consultat, între 800 și 1.200 de mercenari ruși din Grupul Wagner se află în Libia din 2018 încoace. Printre aceștia se numără și cel puțin 39 de lunetiști ruși.

Sursa citată precizează că mercenarii ruși sprijină milițiile loiale mareșalului Haftar cu echipamente militare și se implică activ în operațiunile care au loc pe teritoriul Libiei.

DefenseRomania anunța încă de la începutul lunii ianuarie a acestui an că Rusia a transferat mai mulţi mercenarii din Siria în Libia pentru a oferi sprijin şi suport militar Armatei Naționale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar.

CITEȘTE ȘI: Peste 100 de mercenari ruși din Grupul Wagner ar fi fost uciși în Libia


Rusia ridică din umeri când e întrebată de prezența mercenarilor ruși din Grupul Wagner în Libia


Cu toate că există nenumărate dovezi cu privire la prezența mercenarilor ruși din Grupul Wagner în Libia, poziția oficială a Moscovei e de a nega. Președintele Vladimir Putin a declarat la începutul acestui an, abordând subiectul prezenței mercenarilor ruși în Libia, că dacă aceștia sunt prezenți în Libia ei nu reprezintă Rusia și nici nu sunt plătiți de Moscova.

Mercenariatul este considerat o infracțiune în Rusia. În ciuda acestui fapt, militarii ruși aflaţi în rezervă au continuat să desfăşoare activităţi de natura militară, participând la conflictele militare din întreaga lume. 

Compania Militară Privată Wagner Group este controlat de afaceristul Evgheni Prigojin, poreclit și „Bucătarul lui Putin”, întrucât printre afacerile sale se numără și contractele de catering cu Kremlinul. Wagner Group este de fapt o structură GRU (Direcția de Informații) a Ministerului Apărării din Rusia, dar autoritățile ruse neagă acest lucru.

CITEȘTE ȘI: Presa din Rusia publică noi imagini cu crimele comise în Siria de mercenarii ruşi din Grupul Wagner (Video)


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă

Ştiri Recomandate

Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
pixel