Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tensiuni între Ungaria şi Ucraina. Oficial, ameninţat cu expulzarea
News
Data publicării:
Ministrul de externe ungar Peter Szijjartó a admis vineri existenţa unor tensiuni între ţara sa şi Ucraina din cauza eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie maghiară într-una din localităţile de la graniţa dintre cele două ţări, transmite EFE.

Publicitate

Într-un interviu acordat postului de televiziune rusesc Rossia-24, şeful diplomaţiei ungare a declarat că ţara sa nu a făcut nimic rău, după ce Kievul a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei. 'Dacă Ucraina va ordona expulzarea consulului nostru, cu siguranţă vom proceda în mod similar faţă de unul dintre consulii ucraineni. Datoria mea este să răspund cu măsuri simetrice la astfel de acţiuni, astfel de gesturi nu pot fi lăsate fără răspuns', a afirmat Szijjartó. 

În opinia sa, nu există niciun motiv pentru care Ucraina l-ar putea declara persona non grata pe consulul ungar din Beregovo (Transcarpatia), reiterând că el 'nu a comis nicio infracţiune'. 

Ucraina interzice dubla cetăţenie

La 20 septembrie, agenţia ucraineană de presă (oficială) Ukrinform a publicat o înregistrare video cu o ceremonie la Consulatul Ungariei din Beregovo (oraş situat la frontiera dintre Ucraina şi Ungaria), în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Ungariei, înregistrare în care se afirma că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii. 

Ucraina, care interzice dubla cetăţenie, deşi nu are prevăzute sancţiuni legale pentru cei care au primit-o, a declanşat o anchetă privind eliberarea de paşapoare ungare la Beregovo, iar ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei pentru ceea ce el consideră a fi 'o provocare pentru securitatea naţională'. 

În interviul pentru Rossia-24, Peter Szijjartó a declarat că 'dubla cetăţenie este un lucru obişnuit în Europa', inclusiv în Ungaria şi România. Béregovo, care a făcut parte din Ungaria până în 1945, este situat în regiunea Transcarpatia şi are aproximativ 24.000 de locuitori, în majoritate maghiari. În august, Ucraina a protestat faţă de numirea unui 'comisar ministerial pentru Transcarpatia' de către Ungaria, fapt pe care Kievul l-a interpretat drept o ingerinţă în afacerile sale interne.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Iranul e și mai aproape de arma nucleară. Teheranul a crescut drastic la 60% cantitatea de uraniu îmbogățit, apropiindu-se de pragul necesar de 90%
Comisia Europeană somează TikTok să trimită, în 24 de ore, clarificari despre sprijinul acordat lui Călin Georgescu
Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din România. Ciolacu: Singura soluție corectă / Lasconi: Statul român a eșuat să apere democrația
Iranul a plasat pe orbită un satelit militar
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
Convorbire telefonică Gherasimov-Brown: Șeful Armatei ruse susține că Moscova plănuia lansarea Oreshnik cu mult timp înainte de decizia SUA de a permite lovituri cu rachete ATACMS
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Pashinyan spune că Armenia refuză să mai revină în OTSC: “Punctul de la care mai este posibilă întoarcerea a fost depășit”
Așa arată o demonstrație de forță de generația a 5-a: Avioane F-35 completate de bombardiere B-52 au arătat Rusiei ce înseamnă puterea aviației aliate
Nordul Flancului Estic a ieșit din sală în timpul discursului lui Lavrov de la OSCE
Războiul sancțiunilor: China ripostează la măsurile SUA și vizează 13 companii americane din industria de apărare
Guvernul premierului francez Barnier a fost demis de Adunarea Naţională
Rutte: Nu trebuie să fim naivi, tehnologiile nucleare rusești care ajung în RPDC pot amenința Europa și SUA
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
Trump are pe masă trei planuri pentru conflictul din Ucraina. Fiecare implică mai multe arme pentru Kiev, dar niciunul nu include aderarea la NATO
Moscova devine tot mai agresivă: O navă rusă a tras o rachetă de semnalizare asupra unui elicopter german
E.S. Adrian Zuckerman, live, înainte de un moment crucial pentru România. Ce urmează?
România, la răscruce. Mesajul diplomației române: Neutralitatea este o vorbă în vânt. Toate ororile războiului se întâmplă în state fără umbrela NATO
Rubla scade, un scenariu negru amenință Rusia, dar Kremlinul răspunde: ”Uite ce se întâmplă cu dolarul, e clar cine eșuează”
Situație ciudată în Coreea de Sud: A fost ridicată legea marțială după ce Parlamentul a blocat decretul președintelui de instituire a legii
Salome Zurabişvili, președinta Georgiei: „Înainte de România au fost Moldova și Georgia”. Rusia bate la porți
Mark Rutte: ”Două procente din PIB pentru apărare nu vor fi suficiente”. Șeful NATO preconizează o iarnă crucială pentru Ucraina
Germania vrea încă patru submarine. Flancul Nordic al NATO trebuie întărit în fața Flotei ruse, spune ministrul apărării
CCR validează primul tur al alegerilor prezidențiale; turul II, pe 8 decembrie între Călin Georgescu și Elena Lasconi
SUA vor să încetinească avântul Chinei în dezvoltarea AI pentru domeniul militar: Restricții pentru 140 de producători chinezi de cipuri
Alegeri parlamentare 2024, rezultate finale
Scenariul Germaniei de Vest? „Articolul 5 nu se va aplica pe întreg teritoriul Ucrainei”. Zelenski face primul pas în direcția negocierilor și solicită garanţii de la NATO
Putin aprobă cheltuieli militare record. Cel mai secret buget de la prăbușirea Uniunii Sovietice
A început Parada Militară Naţională de 1 Decembrie: Circa 2.500 de militari vor trece pe sub Arcul de Triumf (Video)
Generalul Vlad, șeful Armatei, după o întâlnire cu omologul său din R. Moldova: Armata României sprijină modernizarea și pregătirea Armatei moldovene

Ştiri Recomandate

BREAKING NEWS
Cine are dreptate? Ucraina susține că o rachetă rusă a intrat în spațiul României timp de 2 minute. MApN transmite că radarele Armatei și ale statelor NATO nu confirmă incidentul
Prioritatea de dreapta pe Frontul de Est. Un Su-25 s-a ciocnit în aer cu o dronă în Ucraina, dar povestea e cu final fericit pentru ruși (Foto)
Crăciun Fericit și Sărbători Luminate din partea echipei DefenseRomania!
În loc de un armistițiu de Crăciun: Armata rusă a executat un nou atac masiv cu rachete și drone asupra instalațiilor militare și energetice ale Ucrainei
Ucraina lovește aerodromul rusesc Millerovo (Foto/Video): Aici îşi avea ,,casa'' un important regiment de aviație de luptă cu avioane Su-35
Tancul modern Arjun Mk II, „made in” Africa de Nord? Propunere interesantă făcută de India unui stat african pentru producția de Arjun Mk II
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
La limita unui dezastru ecologic major în Marea Neagră: Petrolierele rusești reprezintă o amenințare pentru mediu - Rusia folosește nave cu o vechime de peste 50 de ani
Armata britanică testează cu succes o armă cu unde radio capabilă să neutralizeze roiurile de drone
Ucraina dezvoltă o nouă rachetă de croazieră avansată, capabilă să ajungă la Moscova: Versiunea de baza zboară cu 400 km/h și are o rază de acțiune de 140 km
Faceți cunoștință cu noul obuzier autopropulsat al SUA care poate doborî și rachete de croazieră sau avioane: Poate lansa obuze la viteze de peste 9.000 km/h
Oreshnik, cea mai nouă rachetă rusească nu este chiar atât de nouă: Prima analiză a epavei rachetei arată că piesele datează din 2017
Procesul lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, din 25.12.1989, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Pierderea puterii și procesul. Mărturisiri din plutonul de execuție și ordinul ca toată lumea să treagă în toată lumea dacă Ceaușescu era achitat | Interviu Dan Voinea
Lista completă a noului Guvern Ciolacu 2.0. Continuitate la Apărare cu Angel Tîlvăr, nume nou la Externe cu reputatul ambasador Emil Hurezeanu
Un nou lot de Su-57 și un „bonus” de Su-34 au fost livrate Rusiei. Câte Su-57 de „generația a 5-a” deține azi Rusia, după căderea primului avion fabricat
Pachet militar important acordat Ucrainei de către Germania: Printre altele, tancuri Leopard 1A5, obuziere PzH 2000 sau sisteme Iris-T
Rutte ceartă Ucraina pentru criticile aduse Germaniei care refuză să livreze rachete Taurus Armatei ucrainene
41 e mai mare decât 9. Avioanele Gripen au „distrus” Su-27 la foc automat în cadrul unor lupte aeriene de tip dogfight
Mossadul ajunge până în Teheran. Israelul recunoaște că l-a lichidat în inima Iranului pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas, și spune că va decapita și întreaga conducere Houthi
Carne de tun de la Kim: 1 din 10 militari nord-coreeni trimiși în Rusia au murit deja în luptele cu ucrainenii
Fortăreața Taiwan. Ultima linie de apărare în fața unei invazii chineze va fi formată din tancuri Abrams, o versiune specială dezvoltată pentru Taiwan
Viitorul avion de luptă de generația a VI-a se naște greu. SUA însă aprobă conceptul NGAD, cu echipaj uman
Rusia, o amenințare existențială pentru Finlanda: Apărarea trebuie consolidată prin toate mijloacele posibile
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
Un detaliu mai puţin cunoscut: Avionul de vânătoare stealth F-22 Raptor a luat naştere în urma îngrijorărilor legate de apărarea aeriană siriană
Ce spune un comandat ucrainean despre principalele vulnerabilități și avantaje ale tancului M1 Abrams
Rușii încep să construiască noi adăposturi militare ca răspuns la utilizarea tot mai intensă de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acţiune
Coreea de Nord ar livra Rusiei rachete balistice KN-15 Pukguksong-2 pe fondul escaladării conflictului din Ucraina (Foto/Video)
Nu e doar o joacă. Documente clasificate tehnice despre radarul CAPTOR al Eurofighter, publicate pe un forum de gaming al unei companii ruse
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
pixel