Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Theresa May, întâlnire cu militarii britanci din Kenya
News
Data publicării:
Theresa May va efectua în această săptămână un turneu în Africa, în prima sa deplasare pe acest continent ca prim-ministru al Marii Britanii, urmând să se oprească în Africa de Sud, Nigeria şi Kenya, în contextul apropierii Brexit-ului.
Theresa May
Theresa May

'Vizita vine într-un moment de schimbări majore în Africa, existând o oportunitate unică, în contextul în care Marea Britanie se îndreaptă spre Brexit, pentru ca o Mare Britanie cu adevărat globală să investească în şi să lucreze alături de naţiunile africane, cu beneficii reciproce', a precizat biroul său într-un comunicat. Turneul va începe marţi cu o vizită la Cape Town, unde May se va întâlni cu preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa şi, dacă vremea o va permite, se va deplasa şi pe insula Robben, unde primul lider democrat al Africii de Sud, Nelson Mandela, a fost închis mai mulţi ani de către regimul de apartheid. Ea se va deplasa apoi în Nigeria, unde se va întâlni cu preşedintele Muhammadu Buhari şi va discuta de asemenea şi cu victime ale sclaviei moderne.

Întâlnire antrenorii soldaților anti-jihadiști

În a treia etapă a turneului, în Kenya, ea se va întâlni cu preşedintele Uhuru Kenyatta şi cu militari britanici care antrenează soldaţi ce sunt fi trimişi să lupte împotriva grupului jihadist Al-Shabaab în Somalia. May va deveni primul premier britanic care vizitează Kenya, fostă colonie britanică, în ultimii circa 30 de ani. 'În contextul în care ne pregătim pentru ieşirea din Mare Britanie, acum este momentul ca Marea Britanie să îşi aprofundeze şi să consolideze parteneriatele globale', a spus May, citată în comunicat. 'În această săptămână, sunt nerăbdătoare să discut despre ce putem face pentru ca împreună cu Africa să ajutăm la facilitarea investiţiilor şi a creării locurilor de muncă, precum şi să continuăm să lucrăm împreună pentru a menţine stabilitatea şi securitatea', a adăugat premierul britanic.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România, parte a „Triunghiului de la Weimar”? Geoană: Ar fi un echilibru natural alături de Franța, Germania și Polonia
Rusia pregătește o ofensivă majoră în regiunea Kursk. Trupele ruse verifică acum punctele slabe ale apărării ucrainene
SUA își va înarma navele cu rachete Patriot. Interceptoarele PAC-3 MSE ar urma să contracareze rachetele hipersonice ale Chinei
Liderul ucis al Hamas lucra pentru agenția ONU pentru refugiații palestinieni. Israelul cere o anchetă
Rusia le-a furnizat rebelilor Houthi date satelitare pentru atacurile din Marea Roșie. Informațiile au fost transmise prin intermediul Iranului
Șeful SpaceX, Elon Musk, a negociat în secret cu Putin încă din 2022, scrie WSJ. Produsele SpaceX sunt folosite inclusiv de Armata SUA
Tranziția către energia verde este inevitabilă. Cu cât acționăm rapid, cu atât costurile vor fi mai reduse | Aspen – GMF Bucharest Forum 2024
Invadarea Ucrainei de către Rusia a aruncat Europa pe un teritoriu energetic necunoscut. Christina Verchere, CEO OMV - Petrom: Europa trebuie să facă tranziția energetică
Balansul Serbiei între banii UE și BRICS-ul Rusiei. ”Vor să împace capra cu varza”
Sisteme rusești Pantsir-S1M, lângă THAAD americane? Rusia convinge un important aliat al SUA în Orient să-i achiziționeze sistemele
Iranul are planuri mari pentru anul viitor și crește masiv investițiile în mașina de război
Provocări și Oportunități în Piețele de Capital din Europa Centrală și de Est. Conferința Aspen – GMF Bucharest Forum 2024
Moldova, ținta principală de pe radarul lui Putin. România și UE sunt contra-cronometru pentru a evita scenariul georgian
Realegerea „liberă” a lui Lukașenko în Belarus va fi supervizată de Armata Rusiei
Principalele puncte ale declarației BRICS de la Kazan
Explozie la una dintre cele mai importante facilități militare din Turcia, unde este dezvoltat avionul de luptă KAAN de generația a 5-a
Polonia închide consulatul Rusiei de la Poznan și avertizează că, dacă actele de sabotaj continuă, va merge până la expulzarea ambasadorului rus
China anunță o nouă ordine mondială prin BRICS și reafirmă „prietenia strategică de neclintit cu Rusia”. Xi s-a văzut cu Putin
Egiptul se pregătește pentru războaiele moderne și spune că era „războaielor clasice a apus”. Forțele navale, principalul obiectiv al Egiptului
Vot decisiv în Parlamentul European care a aprobat 35 de miliarde de euro pentru Ucraina. Fondurile provin din profiturile activelor Rusiei
Partida rusă se regrupează. Geoană: Rusia va folosi în Moldova și mai agresiv arsenalul de intimidare în turul II al alegerilor
Cum se pregătesc balticii de surprizele Rusiei: Lituania se înarmează, Estonia își protejează granița fluvială împotriva migranților
Rusia a călcat pe coadă un tigru asiatic: Apropierea de NATO și posibile livrări de muniție în Ucraina, răspunsul Coreei de Sud la axa Moscova-Phenian
România dezaprobă ”ingerințele masive” ale Moscovei în Moldova / Casa Albă: Rusia a încercat să influențeze alegerile
Cel mai mare adversar al lui Erdogan a murit: Din aliați apropiați, Fethullah Gulen a devenit inamicul numărul 1
BRICS își deschide larg porțile pentru Sudul Global: Moscova susține că încă 34 de state sunt interesate
În pofida diferențelor dintre aliații lor, Mauritania și Algeria încearcă să-și coordoneze eforturile militare pentru a face față riscurilor venite din Sahel
Moldova scapă de primul asalt al războiului hibrid rus. Două motive pentru care un referendum eșuat era vital pentru Moscova
Referendum a trecut la limită. La 85 de ani de la infamul Pact Ribbentrob-Molotov, Basarabia alege Europa și spune „NU” Rusiei

Ştiri Recomandate

Ciolacu spune că „am multe de discutat cu Rutte”. Piloții ucraineni care se antrenează intens pe F-16 în România, pe agenda întâlnirii
Germania va transfera 4.000 de drone către Ucraina, ca o alternativă la rachetele Taurus
Rezerva calificată, noua soluție adoptată de industria de apărare franceză
După Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie ar lua în calcul să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachetele SCALP şi Storm Shadow
Cancelarul Germaniei, în vizorul criticilor mai multor oficiali europeni: Ministrul finlandez de externe îndeamnă liderii occidentali să se abțină de la a-l suna pe Putin
Biden a ridicat „restricția ATACMS” iar Ucraina poate lovi adânc în teritoriul Rusiei. Întrebarea e dacă Trump va reveni peste două luni asupra deciziei
Polonia atrage atenția lumii că Armata rusă „nu poate fi oprită prin telefoane”. Următoarele săptămâni vor fi decisive nu doar pentru Ucraina ci și pentru Europa
Rachete rusești Kalibr au străbătut spațiul aerian de deasupra regiunii Odesa în zorii zilei (Video): „Acesta e adevăratul răspuns al criminalului de război Putin”
Se mai găsesc MiG-29 pentru Ucraina? Câte MiG-uri mai are Polonia și care e condiția obligatorie pusă pentru a livra avioanele Ucrainei
Săptămână grea pentru Ucraina: Atacuri în valuri cu rachete ale Rusiei. La interceptări au participat intens și avioanele F-16 ale Ucrainei
Prins la mijloc între o criză politică majoră şi un dialog cu Putin, Olaf Scholz este presat să transfere rachete de croazieră Taurus către Ucraina
În plin război Ucraina vrea să vândă rachete cu rază lungă de acțiune: Primul stat din Europa care cumpără celebrele rachete Neptune?
Armata ucraineană explică de ce podul Kerci nu a fost încă distrus: Ruşii şi-au creat singuri o mare vulnerabilitate la capitolul apărare aeriană
Putin încearcă să recâștige regiunea Kursk înainte de eventualele negocieri pentru un posibil acord de înghețare a conflictului: Rușii luptă pe front „orbește” pe baza unor informații incerte
Rușii au lansat cel mai mare atac din ultima perioadă asupra Ucrainei. Toate tipurile de rachete folosite în mod uzual au fost întrebuințate
Ruşii au desfăşurat două nave purtătoare de rachete hipersonice “Zircon” în Marea Mediterană
Militarii ucraineni au distrus un sistem rusesc de apărare aeriană Buk, în valoare de 10 milioane de dolari (Video)
Pentru Ucraina, forţa militară nu mai este o soluţie: Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război prin mijloace diplomatice. Ce speră Putin să obţină de la Occident?
Iranul extinde infrastructura unei baze aeriene pentru a găzdui avioane de luptă rusești Su-35 (imagini din satelit)
Echipajul unui avion F-15E al U.S. Air Force, dezvăluiri despre complexitatea unei misiuni de respingere a unui atac iranian asupra Israelului
După incidentul petrecut în Canalul Mânecii, a venit rândul unui avion rusesc de recunoaștere să fie monitorizate de avioane ale Royal Air Force
Livrarea anumitor arme către Ucraina ar putea avea loc după încheierea mandatului lui Biden, afirmă Pentagonul
Rusia blufează în contextul războiului din Ucraina: Narațiunea invincibilității este „principala strategie” a Kremlinului și „singura speranță de succes”
Un tanc britanic Challenger 2 a fost distrus de ruşi (Foto/Video): Ucraineii l-au aruncat în luptă în regiunea Kursk, dar a fost vânat cu drone FPV
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Francezii de la Thales și MBDA trimit sistemul de apărare antiaeriană SAMP/T în Grecia, în contextul unei concurențe acerbe cu sistemul israelian SPYDER
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică
Revenirea la dialog după o pauză de doi ani: Putin și Scholz au avut prima convorbire telefonică directă
După mai multe zile de bombardamente, trupele ruse au declanșat o ofensivă pe mai multe direcții în regiunea Zaporojie
Prezența SUA în Polonia este o „garanție de securitate”: Facilitatea militară antirachetă de la Redzikowo, parte a programului polonez „Scutul de Est”
Consolidarea apărării aeriene în întreaga Europă: Suedia se alătură unei coaliții NATO, din care România face deja parte, pentru achiziționarea a 1.000 de rachete Patriot
Rușii vor să scoată pe mare al doilea crucișător cu propulsie nucleară. Amiral Nakhimov, purtător de rachete Zircon și Kalibr, va începe testele înainte de sfârșitul anului
pixel