Transnistria, școli românești. Tiraspolul nu și-ar fi respectat toate angajamentele
Chișinăul acuză Tiraspolul că nu și-a îndeplinit toate angajamentele în ceea ce privește șscolile cu predare în limba română din Transnistria.
Potrivit șefului adjunct al Biroului politici de reintegrare de la Chișinău, Alin Gvidiani, doar două dintre cele șapte angajamente pe care și le-a asumat administrația din regiunea transnistreană au fost îndeplinite. Este vorba despre achitarea a 1.000 de lei pentru arenda clădirilor, informează Radio Chișinău. Administrație de la Tiraspol a semnat totuși contracte de arendă pentru zece ani pentru școlile românești și nu a permis folosirea loturilor de teren din apropierea clădirilor închiriate.
Nici angajamentul privind circulația liberă a profesorilor și elevilor din școlile românești nu este respectat.
Autoritățile de la Chișinău susțin că sunt probleme și la transportarea materialelor didactice pentru școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, menționând că loturile de manuale în limba română „sunt într-un vizor sporit din partea pretinselor structuri transnistrene".
Chișinăul consideră că dosarul copiilor trebuie să fie depolitizat. Subiectul educației în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană va fi discutat și la următoarea reuniune a reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului, mai informează sursa citată.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News