Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trump îl amenință pe Putin cu taxe și sprijin pentru Ucraina dacă Rusia nu negociază: „Putem face asta pe calea ușoară, sau pe cea grea”
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Rusia și ''alte țări participante'' că va impune tarife, taxe vamale și sancțiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, informează Agerpres, AFP și Reuters. Analiștii economici atrag însă atenția că exporturile Rusiei către SUA sunt însă la un nivel minim istoric în ultimii 30 de ani, motiv pentru care impactul acestor sancțiuni e pus sub semnul întrebării.

În absența unui acord, ''nu am altă opțiune decât de a pune niveluri ridicate ale taxelor, tarifelor și sancțiunilor asupra a orice este vândut Statelor Unite de către Rusia și asupra diverselor alte țări participante'', a scris președintele american pe rețeaua sa Truth Social.

Liderul american nu a precizat numele țărilor pe care le consideră participante.

''Este timpul SĂ SE GĂSEASCĂ UN ACORD'', a mai scris Trump pe Truth Social, dând totodată asigurări: ''Eu nu caut să fac rău Rusiei. Eu iubesc poporul rus și am avut întotdeauna o bună relație cu președintele Putin''.

Marți, președintele american Donald Trump a apreciat ca ''posibile'' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei. ''Este posibil'', a declarat președintele Statelor Unite, întrebat despre acest subiect în cursul unei conferințe de presă la Casa Albă, reiterând că ''războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă aș fi fost președinte'' la acea dată.

El a mai afirmat că Statele Unite vor ''lua în considerare'' continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

„Putem să o facem pe calea ușoară sau pe calea grea. Dar calea ușoară este întotdeauna mai bună”, a transmis Trump.

Cu o zi înainte, Trump făcuse presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze și să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina.

SUA au impus deja mai multe pachete de sancțiuni și embargouri asupra importurilor din Rusia, care s-au redus considerabil, ajungând de la 4,3 miliarde de dolari în ianuarie-noiembrie 2023 la 2,9 miliarde în aceeași perioadă anul trecut.

Printre produsele importate de SUA din Rusia se numără în special îngrășămintele și metalele.

În ce îl privește pe președintele ucrainean, Donald Trump a estimat din nou că Zelenski dorește ''un acord'', insistând totodată că numărul victimelor războiului a fost în mare măsură subestimat.

SUA sunt primul susținător militar al Ucrainei. Donald Trump criticase acest ajutor în timpul campaniei sale, însă după învestirea sa nu a spus în mod clar dacă intenționează să îl mențină sau nu.

Rusia și Ucraina caută să-și consolideze pozițiile, așteptând să afle mai mult despre intențiile reale ale președintelui american. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora

Ştiri Recomandate

Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
pixel