Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia a încercat o mișcare îndrăzneață ca răspuns la înarmarea Greciei: Achiziționarea unui portavion din Marea Britanie
Forțele navale
Data publicării:
În contextul în care Grecia a demarat un amplu program de înzestrare, Turcia a încercat o mișcare îndrăzneață prin achiziționarea unui portavion.
TCG Anadolu, sursă foto: Turkdeniz.com
TCG Anadolu, sursă foto: Turkdeniz.com

Potrivit unor surse ale publicației Middle East Eye, citate de Daily Sabah, dar și de alte publicații internaționale din zona apărării, Turcia a încercat achiziționarea unui portavion din Marea Britanie.

Se pare că oficialii de la Ankara au propus Londrei achiziționarea unui portavion nou, din clasa Queen Elizabeth, dar guvernul Marii Britanii a refuzat oferta Turciei. Oficialii turci ar fi dorit să achiziționeze un portavion britanic care să fie construit în Turcia și să beneficieze de transfer tehnologic. Ulterior, Ankara a încercat achiziționarea unui portavion britanic dezafectat, dar, din nou, discuțiile nu au ajuns la niciun consens.

Middle East Eye precizează că are confirmarea informației din două surse. Negocierile ar fi avut loc anul trecut. În urma impasului, Turcia s-ar fi decis să își construiască singură nava în loc să o achiziționeze.

CITEȘTE ȘI: Ministrul grec al Apărării: Am ajuns în pragul războiului cu Turcia, nu o singură dată, ci de trei ori

 

Turcia dezvoltă TCG Anadolu

 

Amintim că Turcia dezvoltă TCG Anadolu - navă multi-rol de asalt amfibiu de tip LHD (Landing Helicopter Dock), care pe lângă elicoptere, poate opera și avioane Harrier sau F-35B. TCG Anadolu,realizată din combinarea caracteristicilor unei nave de asalt cu designul unui portavion uşor, este construită prin transfer tehnologic și asistență de spaniolii de la Navantia.

Despre TCG Anadolu nu se cunosc informații noi, mai ales în contextul în care Turcia a fost exclusă din programul F-35, ca urmare a achiziționării de sisteme de apărare antiaeriană S-400 din Federația Rusă.

Cert e că intenția de a achiziționa sau construi un portavion a fost manifestată de Erdogan de mai multe ori. În toamna anului trecut, președintele turc spune că, în opinia sa, conflictele regionale din jurul țării sale obligă Ankara să treacă la o ligă superioară în care industria de apărare turcă să producă portavioane.

CITEȘTE ȘI: Presa rusă: În anul 2024, Turcia va achiziționa avioane Su-57

Tentativa de achiziționare de către Turcia a unui portavion britanic vine în contextul în care Grecia și Franța au semnat un contract pentru achiziționarea a 18 aeronave Rafale de către greci. Tranzacția a venit pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Atena și Ankara, Parisul manifestându-și susținerea pentru partea elenă.

Mai mult, Grecia a accelerat puternic programele de înzestrare, urmând să achiziționeze și avioane F-35, dar și fregate.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Încă o navă din flota rusă ruginește în docul de reparații. ”Amiral Ceabanenko”, bate recordul portavionului Kuznețov
Portavionul american Harry S. Truman a ieșit din Marea Mediterană și revine la baza din Norfolk, după o misiune complicată în Marea Roșie în care a pierdut trei avioane F/A-18
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Anomalia România: Cât plătim pentru corveta din Turcia, refuzată de o altă țară, și pe care nici măcar nu puteam integra rachetele americane NSM
Avioanele F-16 ale României protejează 24/24 granița Alianței cu Rusia: Imagini spectaculoase cu F-urile noastre, în misiune comună cu cele poloneze și portugheze
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Flota rusă pierde un cap de pod în Mediterana: Portul sirian Tartus, închiriat către un stat din Golf, la câteva luni după ce contractul cu Rusia fusese reziliat

Ştiri Recomandate

U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire al Armatei. Mai multe unități militare au fost aduse la „cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă”
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
În halele fabricilor de armament din România cresc copaci, la propriu. Fabrica de pulberi Pirochim Victoria deține recordul cu 0 activitate
Ultima șansă pentru rezerva Armatei României, cu kilograme în plus și medie de vârstă de 50 de ani? Următoarele date ar trebui să ne îngrijoreze în caz de război
Avioane F-15 ale Qatarului, pe pământ american. Qatarul și SUA au ajuns la un acord pentru construcția unei instalați ce va deservi qatarezilor, într-o bază militară din SUA
Macron a intrat singur în mlaștină și nu mai poate ieși. Partidul prezidențial din Franța a ajuns sufocat politic într-o criză care nimeni nu știe cum se va termina
Kim a vrut să le arate lui Xi și Putin racheta Hwasong-20, „cea mai puternică rachetă nucleară”, dar cei doi nu au venit
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Su-35 Flanker-E de generația 4 ++. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Secretele comerciale ale industriei ruse de armament, la liber pe internet. Grupul de hackeri „Black Mirror” a dezvăluit către ce ţări îşi vinde Rusia avioanele Su-35
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
NATO pregătește un răspuns mai ferm la provocările Rusiei. Posibile soluții: Drone înarmate și reguli simplificate pentru doborârea aeronavelor rusești
Șeful Armatei României, gen. Gheorghiță Vlad: Ordinul pentru doborârea dronei ruse fusese dat piloților de F-16
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția acclerează
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Putin a recunoscut că Rusia a doborât zborul azer de linie AZAL 8432. Rușii au tras după drone ucrainene, dar le-au ratat iar rachetele au explodat lângă avion
Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
pixel