Ucraina a primit primele zece tancuri Leopard 1 din Danemarca, Olanda și Germania, a informat vineri Unian, citând un anunț al Comandamentului Forțelor Armate daneze.
Potrivit comunicatului Forțelor armate ale Danemarcei, citat de Unian, tancurile livrate „pot deveni acum parte din ofensiva pe care o continuă forțele ucrainene”, adăugându-se că instructorii danezi sunt implicați în pregătirea tancurilor ucrainene în Germania.
„Danemarca, împreună cu Germania, furnizează aproape o sută de tancuri (Leopard 1) Ucrainei”, a amintit ministrul danez al Apărării Troels Poulsen, exprimându-și convingerea că armele donate îi vor întări pe ucraineni în apărarea patriei lor.
Tancurile Leopard 1 datează din timpul Războiului Rece dintre Occident și Uniunea Sovietică, primind și indicativul ”1” abia după nașterea succesorului lor mai modern, Leopard 2, care a fost deja livrat Ucrainei în zeci de unităț.
Imaginile care însoțesc declarația daneză arată cea mai modernă variantă a tancului Leopard 1, varianta A5. Țările de Jos, Danemarca și Germania ar trebui să livreze un total de 111 dintre aceste tancuri.
Luna trecută, în presă au apărut știri că compania germană de arme Rheinmetall a achiziționat 50 de tancuri Leopard 1 mai vechi în Belgia, dintre care aproximativ 30 vor fi trimise în Ucraina după modernizare. Compania a refuzat să comenteze informațiile despre achiziție și nici guvernul german nu a comentat această problemă.
Ucraina a desfășurat deja 71 de tancuri Leopard 2, pe care le-a primit din țări europene, în contraofensivă. Până la sfârșitul lunii august, ea pierduse cinci dintre ei în luptă. Alți zece au fost avariați, dar după reparații se vor alătura din nou luptei.
Ucraina a folosit și aproximativ 450 de tancuri T-72, care au fost furnizate, de exemplu, de Polonia sau Republica Cehă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News