Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
'Clear Sky 2018'. Ucraina şi ţări NATO, exerciţii militare aeriene
News
Data publicării:
Avioane din Ucraina și din opt țări NATO participă la manevrele denumite 'Clear Sky 2018'.

Aproape 700 de militari din opt ţări membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi din Ucraina, precum şi în jur de 40 de avioane, printre care avioane de vânătoare americane F-15, participă începând de luni la exerciţii în vestul Ucrainei, pe fondul crizei cu Rusia vecină, informează AFP.

'Este prima dată când avioane (din Ucraina şi NATO n. red) vor acţiona împreună pentru a se antrena să apere spaţiul aerian', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ale Ucrainei, Iuri Ignat. Opt ţări membre ale NATO - SUA, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Estonia, Olanda, Polonia şi România - participă la aceste manevre denumite 'Clear Sky 2018', informează într-un comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

SUA participă la aceste exerciţii cu circa zece avioane de vânătoare F-15 Eagles, avioane de transport C-130 Super Hercules şi cu drone, potrivit autorităţilor ucrainene şi americane. De partea ucraineană, vor fi angajate în jur de 30 de aparate, printre care avioane de vânătoare Su-27 şi bombardiere Su-24

Exerciţiile, prevăzute să aibă lor până la 19 octombrie în regiunile Viniţa şi Hmelniţki, vizează întărirea cooperării între ţările membre ale NATO şi aliaţii săi regionali, printre care Ucraina, potrivit unui comunicat al forţelor aeriane americane. Aceste exerciţii au loc în contextul unei crize fără precedent între Rusia şi Ucraina şi al unor tensiuni în creştere între Moscova şi Occident.

Estul Ucrainei este, din 2014, scena unui sângeros conflict între forţele guvernamentale şi separatiştii proruşi susţinuţi, potrivit Kievului şi Occidentului, de Rusia, care a anexat în acelaşi an peninsula ucraineană Crimeea. Moscova dezminte orice implicare în conflictul cu separatiştii, soldat în patru ani cu peste 10.000 de morţi. Semnarea acordurilor de pace de la Minsk, în 2015, a permis reducerea în mod considerabil a confruntărilor, însă violenţe sângeroase continuă să izbucnească periodic de-a lungul liniei frontului.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump, anunț privitor la sistemul spațial antirachetă „Golden Dome”
China a anunțat de partea cui se poziționează în conflictul dintre India și Pakistan, state nucleare ajunse în pragul războiului
Încă o țară din Flancul Estic vrea sisteme cu rază lungă împotriva rachetelor balistice rusești. În afară de PATRIOT, opțiunile sunt limitate
UE aprobă noi sancțiuni pentru ”flota fantomă” a Rusiei. Pe listă, companii care furnizau tehnologii militare esențiale pentru industria rusă
E oficial, Ungaria lui Orban iese dintr-un acord care nu-i mai convine: Parlamentul aprobă retragerea din Curtea Penală Internațională
Statele europene au ajuns la un acord preliminar pentru Planul de investiții în apărare. SAFE mobilizează 150 de miliarde
Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer cu metastaze
Cine are cărțile? Convorbire telefonică Trump și Putin pe tema războiului din Ucraina. Putin spune că e „gata să colaboreze cu Kievul la un memorandum privind un acord de pace”
Cele 70 de tone ale Abrams le dau bătăi de cap și americanilor, nu doar României: „Covor” metalic special pentru tancuri Abrams în SUA
”Chiar și donațiile de la maghiarii din Transilvania reprezintă sprijin străin”. Orbán adoptă modelul rusesc și încearcă eliminarea presei independente
Tensiunile dintre Macron și Meloni, aplanate de noul cancelar german: Europa nu-și permite să fie divizată
Oficial: Nicușor Dan 53.6% vs. George Simion 46.4%. Nicușor Dan e noul președinte al României, Simion și-a recunoscut public înfrângerea
Ilie Bolojan a făcut o escală în Bosnia pentru a-i saluta pe militarii români care asigură pacea în regiune
Vot în străinătate. Republica Moldova și Marea Britanie, prezență uriașă la urne
Negocierile dintre Rusia și Ucraina au început la Istanbul
Sistemele HIMARS, în centrul manevrelor militare NATO din Estonia: SUA reafirmă angajamentul pentru apărarea colectivă
Marco Rubio lucrează la schimbări majore în Consiliul Național de Securitate al SUA
Acord nuclear: Iranul susține că e pregătit să spune „da” Americii, dar pune o condiție
Criză profundă în Bosnia Herzegovina. Pierde Guvernul central controlul asupra armatei?
Pachetul 17 de sancțiuni europene va lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
Un avion de antrenament T-4 Kawasaki s-a prăbușit într-un lac în Japonia, imediat după decolare
Epuizată de războiul civil, Siria încearcă modelul ucrainean și îl tentează pe Trump cu o afacere cu minerale, dar și cu proiectul unui zgârie-nori în centrul Damascului
Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Pas istoric în reconcilierea turco-kurdă: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunțat că se autodizolvă
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
”KGB 2.0”. Kremlinul a adunat cele mai temute structuri de informații rusești pentru a forma o ”unitate anti-Occident”
Cel mai scump cadou din istorie: Qatarul îi oferă lui Trump un Boeing 747-8, pe care Președintele SUA dorește să-l transforme temporar în Air Force One
Singurul om care a contat cu adevărat pentru Putin la parada din Piața Roșie. Fără el, Rusia ar fi pierdut demult războiul

Ştiri Recomandate

Rușii susțin că au intrat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, dar Ucraina nu confirmă. Medvedev luat de val are o altă ieșire necontrolată
Cum a fost doborât de fapt avionul Su-35 rus în interiorul Rusiei? Cele trei scenarii posibile, inclusiv o rachetă aer-aer AIM-120 lansată de un F-16
Care a fost factorul decisiv care a adus într-un final „victoria” avioanelor Gripen în fața F-16 Viper, după 10 ani de înfrângeri pe linie
Proteste violente antimigrație în SUA. Într-un gest fără precedent în ultimele decenii Trump a desfășurat Garda Națională într-un stat al SUA
Armata ocupantului rus acționând în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Fota: Dacă rușii vor face o porcărie vor declanșa războiul în următorii 2 ani. Urmează o perioadă critică pentru România și Europa
Trump se abține să critice China pentru ajutorul acordat Rusiei în război. Strategia SUA în relația cu „dragonul” nu are Ucraina ca obiectiv principal
Ucrainenii au testat cu succes o nouă rachetă bailistică direct pe ruși. După un zbor de 300 km, racheta a lovit un punct de comandă rusesc
Greta Thunberg încearcă să intre în Fâșia Gaza
România cumpără răspunsul spaniol la celebrul Humvee american. Valoarea contractului pentru 24 de blindate VAMTAC
Coșmar fără sfârșit pentru aviația militară rusă: Un Su-35, cel mai promovat avion rus, tocmai ce a fost doborât de ucraineni, chiar în interiorul Rusiei
Moscova îl acuză pe Merz că Germania creează condiții pentru o nouă confruntare militară cu Rusia
Fiica lui Kellogg se adresează tatălui său după bombardarea masivă a Ucrainei „E o noapte zgomotoasă la Kiev, tată! Iar sentimentul tuturor e că rușii nu vor pace!”
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Cristi Diaconescu: Rușii mi-au spus direct că vor să ajungă la Gurile Dunării. Ce alt argument mai bun ar fi pentru a sprijini acum Ucraina?
Merz: Unii din liderii politici aflați la conducerea SUA nu înțeleg amploarea cu care se reînarmează Rusia
E război între Elon Musk și Donald Trump. De ce rebeliunea lui Musk ar putea avea consecințe politice mari pentru președintele SUA în 2026
Ucraina a expus vulnerabilitatea mașinii de război ruse iar aliații își iau notițe. Pe front lucrurile sunt clare: Rusia nici măcar nu se pregătește de pace
USIDHR vine în premieră în România, din SUA, și oferă cursuri de formare diplomatică pentru viitorii lideri internaționali
Su-57, pe repede înainte sau „producția record la hectar”: Rusia se laudă că va livra Su-57 către primul său client străin la nici 3 luni de la semnarea contractului
Membri ai forțelor armate germane transportă un sistem de arme Taurus în timpul Expoziției Aerospațiale Internaționale (ILA) din Schoenefeld pe 30 mai 2016. Sursa foto: TOBIAS SCHWARZ via Getty Images.
EXCLUSIV
Europa, vulnerabilă fără umbrela de securitate a SUA: Noi, europenii, nu avem suficiente sisteme de rachete pentru a descuraja singuri Rusia
Apetitul insațiabil al lui Putin pentru război: Chiar dacă luptele din Ucraina s-ar încheia, reînarmarea va rămâne în centrul economiei ruse
Atac masiv asupra aeroportului din Briansk, Rusia (Foto/Video): Rezultatul, explozii puternice și distrugerea aviației de transport militar
Vești bune de peste Atlantic - Merz mulțumit de rezultatele întâlnirii cu Trump
Rușii se răzbună pentru loviturile dronelor ucrainene asupra aerodromurilor: Ucraina a fost supusă celui mai violent atac de la începutul conflictului
Forțele Aeriene ale SUA au testat cu succes noua armă anti-navă QUICKSINK: Să fie aceasta soluţia pentru descurajarea Marinei chineze?
Marea Britanie intenționează să cumpere două unități de armă laser DragonFire în valoare de 240 de milioane de lire sterline
Rușii au ascuns Lebăda Albă de frica ”portavioanelor” pe roți ale Ucrainei: Bombardierul strategic Tu-160, trimis la o bază fără drumuri de acces situată la 500 km de granița cu Statele Unite
Expertul în studii de securitate Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și secretar de stat în MAE
EXCLUSIV
Nu mai e timp de pierdut: Marea Neagră și obiectivele României cu războiul readus de Rusia la ușa noastră | Iulian Fota, la Obiectiv EuroAtlantic
NATO nu se zdruncină. SUA mențin tradiția ocupării funcției de SACEUR și au nominalizat: Cine e gen. Alexus G. Grynkewich, pilot de F-16 și F-22, propunerea SACEUR
Inevitabilul s-a întâmplat: Trump și Musk s-au certat, iar motivul a fost megaproiectul de lege bugetar
Armament pentru viitoarele F-35 ale Germaniei: Rachete americane JSM care vor fi produse în Europa
Rușii au aruncat Su-57 în „luptă” cu F-35 lăsând multă lume cu gura deschisă: Pentru a avea șanse în fața F-35, Rusia ridică ștacheta
pixel