Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Ucraina vrea să obţină de la UE o perspectivă clară de aderare
24 sep, 10:25
Ucraina încearcă să obţină de la Uniunea Europeană o perspectivă clară şi articulată privind aderarea sa, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a indicat miercuri serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, citat de Xinhua.
preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski

'Uniunea Europeană este partenerul nostru cheie în restabilirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, precum şi în sprijinirea reformelor. De la semnarea Acordului de asociere, UE a devenit principalul partener comercial al Ucrainei, a cărei pondere reprezintă deja peste 40% din comerţul nostru exterior. ... Totuşi, Ucraina doreşte o integrare deplină în UE', a subliniat Zelenski.

Kievul, a spus el, depune eforturi în prezent pentru aprofundarea integrării între Ucraina şi UE în cadrul Acordului de asociere, precum şi pentru adaptarea părţii comerciale a acordului la realităţile economice moderne, ce va constitui una din temele centrale ale viitorului summit Ucraina-UE, preconizat pentru 1 octombrie la Bruxelles, transmite Agerpres.

Preşedintele ucrainean a declarat că o Ucraină reformată şi puternică ar putea întări în mod considerabil UE.

La începutul acestei săptămâni, Zelenski a avut o întâlnire cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, în cadrul primei vizite a acestuia în Ucraina, notează Xinhua.

Citește și: UE se pregăteşte să ia ''decizii dificile'' împotriva Turciei

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

România a primit încă două F-16. Țara noastră ajunge la 16 avioane de vânătoare F-16
Securitate energetică: Statul român vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră
Ciucă anunță că militarii români aflați în Turcia sunt în afara oricărui pericol după cutremurul
Experții români și americani au finalizat testele de acceptanță a primului sistem Patriot. Militarii vor urma o etapă de instruire
Lukașenko cere militarilor să lase protestatarii 'fără mâini' și avertizează că nu va 'lua prizonieri'
Situația de securitate în Donbas se deteriorează din nou. Doi militari ucraineni au fost uciși
UE este pregătită să ofere ajutor Greciei și Turciei după cutremurul din Egee
EXCLUSIV
Gazul European: Provocări europene și riscuri naționale (II) Drumul de ales
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro